TIFF 2016

TIFF 2016

Deși aș fi vrut să scriu despre TIFF vinerea trecută, înainte să se termine, dar m-am luptat tot weekendul cu o migrenă cumplită care nu m-a lăsat nici măcar să gândesc, deci nici nu s-a pus problema să mă concentrez la un post întreg. Asta e, vă scriu acum că a trecut despre cum a fost.

Deși Clujul nu are extrem de multe obiective turistice, își creează propriile atracții prin festivale și evenimente. TIFF este unul dintre cele mai vechi și de altfel e printre primele, așa că pentru mine marchează oarecum începutul verii. În fiecare an mă entuziasmez atunci când începe, și nici măcar nu e atât despre filme cât este despre atmosferă. Nu sunt chiar o maratonistă, în general văd aproximativ 5 filme la TIFF (în unii ani 6, în alții 4). Nu am început chiar cu prima ediție, dar cel puțin de vreo 7-8 ani sunt client fidel.

În general filmele de festival pot să fie tricky. Aproape niciodată nu pot să-mi dau seama din descriere/trailer dacă o să îmi placă sau nu. Am fost la niște filme excelente de-a lungul anilor, filme pe care poate nu le-aș fi văzut niciodată în alte circumstanțe, dar au fost și filme la care mă uitam din 5 în 5 minute la ceas să văd când se termină. Deci da, e cu risc, dar pentru 8-10 lei cât e biletul, eu zic că merită riscul. Anul acesta am fost la 4 filme. E cred primul an în care nu am fost la niciun film românesc, deși mi-aș fi dorit foarte mult să merg la două (Două Lozuri și Câini), dar în cazul ambelor m-am mișcat prea încet și n-am mai găsit bilete.

Planul Lui Maggie

Am început anul acesta cu un film american (2015), din categoria Supernova, destul de light, în general nu genul de film la care te gândești atunci când zici TIFF. Cu actori destul de celebri (Juliane Moore, Ethan Hawke, Maya Rudolph), este vorba despre Maggie, o tipă care are un plan de a face un copil pe cont propriu, cu donator, dar apoi se îndrăgostește de un tip căsătorit, îl desparte de soție și se căsătorește cu el, fac un copil, dar apoi își dă seama că se potrivea mai bine cu fosta. E un film ușurel, puțină dramă, puțină comedie. Mi-a plăcut, nu pot să zic că am fost nu știu cât de extaziată de el, dar cel puțin l-am urmărit cu interes până la capăt.

Eva nu doarme

Eva no duerme este un film argentinian din 2015 din categoria Fără Limită. Chiar în weekendul dinainte am urmărit un documentar despre Eva Peron care mi se pare o personalitate fascinantă. Nu neapărat din punct de vedere politic, adică sigur nu din punct de vedere politic, dar ca femeie mi s-a părut foarte interesantă și cred că pe lângă lucrurile negative, a făcut și câteva lucruri foarte bune. Oricum, toată viața ei este super interesantă, dar și moartea. Acest film, bazat pe fapte reale, este despre moartea ei. E un pic dark, dar n-aș zice că e film de groază sau ceva. Din punct de vedere istoric a fost foarte interesant, mai ales că a conținut și câteva filmulețe adevărate din vremea respectivă. Dar ca film… a fost destul de plictisitor. Mai ales că era la o oră târzie, erau multe scene lungi, fără dialog, fără prea mult motiv…. a fost ca o ciorbă care ti-a rămas pe fundul oalei și ai umplut-o la loc cu apă ca să ai mai multă. Așa, fără gust. Păcat de subiect.

Nașterea Sake-ului

În premieră pentru mine la TIFF, am fost la acest documentar, tot SUA 2015, evident din categoria Ce se întâmplă, Documentarule?. O altă premieră pentru mine a fost și Institutul Francez unde s-a difuzat, loc care mi-a plăcut mult, chiar mai mult decât în Piața Unirii pentru că aici chiar vezi monitorul, indiferent unde stai și cine stă în fața ta. Când ai 1,58m se mai întâmplă să ai problema asta. Am prins vreme faină, cald afară, nu a plouat deși așa se zicea, deci senzația aia de a vedea un film în aer liber, bifat. Însă mi-aș fi dorit foarte mult să fie un documentar despre sake și a fost mai mult despre muncitorii din fabrica de sake. A fost cât de cât interesant, nu destul însă cât să țină treji doi oameni foarte obosiți în mijlocul săptămânii la o oră târzie, așa că pentru prima dată în viața mea, am plecat de la un film cu 20 de minute înainte de încheiere. Sunt sigură că n-am ratat mare lucru.

Panama

Până aici aș fi zis că n-a fost cel mai reușit an, dar apoi am fost la Panama. Un film sârbesc, 2015, categoria Supernova. Un film despre un tânăr care e într-un concurs cu prietenul lui cine se culcă cu mai multe fete într-o lună, până când începe ușor-ușor să-l obsedeze una dintre ele, pentru că are impresia că îi ascunde ceva. Nu vreau să zic mai multe despre el, pentru că partea faină la film e cum îl interpretezi. Dar ne-a plăcut foarte mult, atât de mult încât chiar am stat după să ascultăm ce are de zis regizorul, Pavel Vuckovic. Astfel am aflat că e primul lui film, ceea ce mi se pare foarte tare, îmi imaginez ce filme faine o să-i iasă în viitor. Oricum, dacă ar fi să recomand un film dintre cele văzute anul acesta, Panama e clar recomandarea mea.

Pentru anul viitor aș vrea să-mi plănuiesc mai din timp filmele la care vreau să merg, să mă uit ca lumea la trailere, să îmi cumpăr biletele din timp. Sper să și țin minte până atunci 🙂


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

AWSOM Powered