Browsed by
Tag: pahare



Ce trebuie să ştii când comanzi sake?

Ce trebuie să ştii când comanzi sake?

Din păcate la noi în România această băutură, SAKE, nu este una foarte comercializată, datorită faptului că nu este o cerere aşa mare precum în alte ţări în care există consumatori dornici de a încerca "culturi" diferite. Însă cu siguranţă nu lipseşte din restaurantele serioase cu specific oriental. Am avut câteva ocazii să degust această băutură, şi ca să vă scutesc pe voi de o eventuală imagine neplăcută, vă voi spune pe scurt o povestioară din prima mea experienţă cu sake.

Acum câţiva ani am fost invitat la o degustare de sake de un prieten japonez. Ne-am strâns într-o locaţie, au apărut sticle cu diferite sortimente de sake (şi nu erau puţine) şi ne-am pus pe băut, bineînţeles sub îndrumarea unui specialist. După mai multe păhărele, unele calde, altele reci, după multe explicaţii din tehnologia de producţie, fermentare etc., m-am trezit şi eu să întreb: Cum se producea în trecut? S-a facut o linişte cumplită în sală, iar toate privirile s-au îndreptat către mine, cum de am avut tupeu? Îmi venea sa intru în pământ de ruşine, şi nici măcar nu ştiam de ce. După încă câteva momente de genul ăsta, mi s-a răspuns la întrebare. Am înţeles de ce toţi îşi dădeau palme peste faţă la întrebarea mea. Sake-ul acum două mii de ani era produs astfel: se strângeau japonezii, se apucau de mestecat orez după care îl scuipau într-un recipient mare… şi tot aşa până se umplea recipientul, apoi era lăsat la macerat şi fermentat o perioadă de timp… şi se bucurau cu toţii în cele din urmă la un paharel de rezultatul final. Pfuai… în acel moment mi s-a întors stomacul pe dos. Deci nu întrebaţi niciodată cum se producea, imaginea nu e una foarte plăcută 😛 Dar e cazul să precizez că sake-ul în prezent nu se mai produce după această metodă.

Am menţionat şi mai sus că există diverse tipuri de sake, dar ce este sake-ul? Pe scurt, este un vin obţinut din orez, bineînţeles bobul de orez şi polizarea fiind principalul motiv pentru care un sake e mai premium sau diferit decât un altul. Polizarea nu este altceva decât un proces de macinare. Cu cât orezul este mai macinat, cu atât are mai puţine grăsimi, iar amidonul devine mai pur. Asta se caută la un sake de calitate excepţională, existând chiar şi culturi de orez având ca destinaţie doar obţinerea aceastei băuturi. Sake-ul făcut din orez intens polizat are un gust mai pătrunzător, dar are un caracter mai delicat, mai rafinat si un parfum mai floral.

Principalele tipuri de sake sunt: Honjozo Genshu, preferatul japonezilor, o băutură extrem de saţioasă şi cu o aromă specifică de orez, care se bea de preferat călduţ şi Daiginjo, un sortiment mai slab, dar cu parfum floral, excelent rece, care are priză la europeni mai cu seamă.

Paşii de obţinere pe scurt: După macinare, orezul este spălat, pus la înmuiat şi preparat la aburi. Odată trecut prin toate aceste etape, orezul este tratat în două feluri. Prima dată se adaugă o bacterie numită koji-kin (similar cu cele folosite la producerea brânzei cu mucegai) care eliberează enzime ce tranformă amidonul în zaharuri, favorizând apariţia fermentării, iar în pasul numărul doi se adaugă drojdia şi apa, pentru a începe fermentarea. Produsul finit poate conţine maxim 16% alcool, dar de cele mai multe ori se foloseşte şi procedeul applejacking (inventat acum câteva mii de ani la chinezi), pentru a obţine o cantitate şi mai mare de alcool, sau se mai adaugă alcool pur tot din acest motiv. Sake-ul care este îmbuteliat imediat după ce s-a oprit procesul de fermentare se numeşte genshu, cel cu adaos de alcool honjozo, sake-ul care este făcut din orez şi fructe – junmai, iar sake-ul obişnuit se mai găseşte şi sub denumirea de futushu.

Cum se bea? Temperatura de servire a sake-ului nu depinde neapărat de fel sau calitate, ci vine ca şi o preferinţă a celui care îl degustă. Cu timpul, îţi vei dezvolta o întreagă rutină atunci când bei sake. Ca şi o regulă nescrisă, dacă eşti începător, îţi recomand ca sortimentele mai dense, care au un gust complex, să le serveşti la temperatura camerei sau uşor călduţe, însă există instrucţiuni pe fiecare etichetă 🙂 . Sake-ul se serveşte tradiţional în ceşti puţin adânci făcute din argilă, dar la fel de bine se poate servi şi în pahare micuţe de vin alb.

Sake si mâncarea! Este o provocare să asociezi un pahar de sake cu un preparat culinar, mai ales când acel preparat nu e din categoria sushi sau oriental food 🙂 . Multe restaurante din Vest merg foarte mult pe astfel de asocieri: sake cu stridii, cu deserturi de fructe, cu dish-uri care conţin multe ierburi aromate etc. În general sake-ul merge bine împreună cu gustul dulce, cu arome de fructe, arome "earthy", "herbal", "nutty", dar asta nu înseamnă că nu merge bine şi cu altceva. Printre cele mai reuşite asocieri, bineînţeles este sake şi supă de orez, sake şi carne de pui marinată cu sos dulce de soia, sake şi somon la grătar cu hrean japonez.  

Tu cum bei berea?

Tu cum bei berea?

In dupa masa asta am reusit sa-mi fac putin timp si… in SFASIT mi-am facut si eu curatenie in calculator (nu mai intelegeam nimic). Printre multele fisiere de tot felul, mi-a iesit unul in fata: PAHARE DE BERE! Pfuuaai, folderul asta e de pe vremea cand incepeam sa invat si eu ce inseamna Berea si cum se serveste, degusta, etc (flash-back-uri multe nu gluma). Si pentru ca pe multi cunoscuti de-ai mei i-am vazut ca fac greseala sa bea o bere direct din sticla, nu ca ar trebui sa arzi in iad pentru asta, dar pur si simplu nu te poti bucura de toate aromele care nu se pot elibera decat intr-un pahar, am zis ca mi s-ar parea destul de interesant sa va prezint cateva din multele tipuri de pahare (recipiente) din care se serveste bere!

 

 

Dimpled mug

Unul dintre paharele old-time preferate ale patronilor de pe intreg globul dintr-un simplu motiv: pentru ca este facut sa reziste! Mie personal imi place ca are o toarta de care poti sa il tii, astfel incat temperatura corpului tau nu ajunge sa influenteze berea din pahar. Aspectul este atragator, este convex, iar gura este mai larga decat baza, ceea ce face ca aromele sa se elibereze mai repede. In aceste pahare adesea se servesc beri lager, insa recomandarile specialistilor sunt berile ale brune, bock si lager brune.

 

Shaker

Paharul fabricantilor de bere americani. Destul de intalnit pe la noi prin baruri, dar cu totul pentru un alt uz decat cel de servire al berii. La fel ca si mug-ul este recunoscut pentru durabilitate, decat pentru alte proprietati.

 
 

 

English pint

Acestea au un scop asemanator shaker-ului prin aceea ca sunt facute pentru beri de sezon, beri stout, bitter si beri porter. Se deosebeste de simplul shaker prin cateva diferente cheie. In primul rand exista o linie, pana la care se presupune a fi turnata berea. In al doilea rand, au ceva mai multe inflorituri decat simplul shaker. Exista in mare doua variatii. Prima are o curba fina ce acopera 2/3 in partea superioara a paharului – acestea sunt folosite de Guinness. A doua are o panta dreapta pentru doua-treimi din partea de jos, iar apoi o umflatura in apropierea varfului, care se indreapta la gura paharului.

 
 

Snifter

Indiferent daca e un pahar de coniac sau o varianta a lui, acestea sunt utilizate de cele mai multe ori pentru berile barley wines, eisbocks si imperial stouts. Ele au picior, sunt bulbucate in partea de jos si se stramteaza in tot drumul spre varf. Deoarece barley wines deseori au putina spuma, gura ingusta este de-ajuns in privinta asta, dar tot inhiba putin aroma, un compromis in schimbul imaginii elegante. Multe variante de pahar de coniac facute pentru bere au guri mai largi decat media din acest motiv.

 

 

Weizen

Paharul de bere clasica din grau germana este inalt, ingust si evazat la varf. Acest design accentueaza atat imaginea incetosata a unui clasic hefeweizen, dar de asemenea permite o spuma abundenta. Ele au de obicei o capacitate de 1/2 l de bere. Unul din dezavantajele acestor pahare este ca din cauza cantitatii de sticla expusa atmosferei, berea se incalzeste mai repede decat ti-ai dori intr-o zi calda de vara.

 
Ce trebuie sa stii cand comanzi vin – Partea 1: Pahare

Ce trebuie sa stii cand comanzi vin – Partea 1: Pahare

Azi am ales vinul, o categorie de bauturi pe care am ocolit-o mult timp. Desi nu pot zice ca nu-mi placea vinul, mult timp nu l-am putut bea pentru ca imi dadea dureri de cap. Intre timp am inteles ca probabil nu stiam sa-l apreciez sau sa il beau corect. Odata cu pregatirile lui Marian pentru proba de sommelier de la Barmaniada, am inceput sa prind si eu din zbor informatii si cu timpul, a inceput sa-mi placa sa-l beau. Probabil nu e o problema chiar atat de comuna avand in vedere ca totusi sunt multi consumatori de vin, dar sunt sigura ca va vor ajuta sa-l apreciati mai bine cateva informatii in plus.

Pentru ca domeniul vinului este unul foarte complex, o sa structurez acest subiect in mai multe parti. Partea pe care ne vom concentra acum este legata de paharul corect de servire.

Originea sticlei este antica si destul de incerta. Unii spun ca ar fi fost descoperita de catre egipteni, altii ca acestia au invatat compozitia si metodele de fuziune de la prizonierii lor din Mesopotamia, Palestina si Siria. Fenicienii au raspandit arta sticlei in bazinul mediteranean si romanii au fost cei care au contribuit decisiv la dezvoltarea industriei. In Evul Mediu, cele mai bune tehnici de producere a sticlei se gaseau in Venetia. In 1291 fabricile de sticla au fost transferate pe insula Murano (de unde si sticla de Murano). In 1681 s-a descoperit ca adaugand oxid de plumb amestecului pentru fabricarea sticlei se obtine un material mai luminos si stralucitor: cristalul.

Pentru multa vreme s-au realizat pahare cu forme artistice, care erau foarte valoroase, dar care nu permiteau o degustare corecta din cauza formelor si reliefurilor.

Paharele cu suprafata neteda au inceput sa fie produse pe la jumatatea anilor 1900 si din acel moment industria paharelor s-a concentrat pe cercetarea formelor cat mai potrivite in vederea potentarii aromelor vinului.

Paharul de vin trebuie sa aiba in primul rand un picior lung, astfel incat sa nu tinem mana direct pe cupa. Caldura mainii ar incalzi vinul, plus ca mirosurile sau parfumurile de pe mana s-ar amesteca cu cele ale vinului. La fel ca in cazul whiskey-ului, este ideal ca paharul sa fie cat mai simplu si transparent, astfel incat sa se poata observa culoarea vinului.

Pentru fiecare tip de vin, exista un pahar potrivit. Vinurile albe ar trebui servite in pahare suple, cu forma de lalea si o usoara restrangere a marginii (pentru a mentine parfumurile).

Vinurile roze se servesc in pahare alungite si evazate.

Vinurile rosii se servesc in pahare cu o capacitate mai mare decat cele lalea si cu o forma mai rotunjita.

Vinurile rosii vechi se servesc in pahare cu o cupa foarte ampla, cu o ingustare a marginii si piciorul lung.

Vinurile spumante se servesc in pahare tip "flaut", care au o cupa inalta si ingusta ce mentine mai bine fenomenul de ridicare a bulelor gazoase.

 In urmatoarea parte va voi vorbi despre servirea corecta a vinului 🙂

P.S. Acum ca mi-am facut pofta ma duc sa "degust" o sticla de Pinot Noir.

AWSOM Powered