Browsed by
Tag: cluj



Lansare Suge-o, Ramona!

Lansare Suge-o, Ramona!

Am scris recent părerile mele despre cartea Suge-o, Ramona! aici, în mare e o carte care mi-a plăcut și ne-am rezervat biletele pentru lansare cam din prima zi când s-a anunțat că se pun în vânzare. Am fost curioasă să aflu mai multe lucruri despre acest volum și despre volumul doi. Deci sâmbătă seară mi-am luat soțul de braț și cartea în geantă (în a lui, că în a mea nu încăpea, e destul de voluminoasă) și ne-am dus la Auditorium Maximum. Nu ne-am grăbit noi foarte tare, așa că pe când am ajuns sala era destul de plină, deci am luat loc pe penultimul rând. Am văzut relativ ok, dar din păcate am prea reușit să fac poze.

Spectacolul a durat destul de mult, Andrei a scris pe pagina lui de Facebook că au fost 3 ore, eu am calculat 4, dar oricum, pe-acolo. A început cu stand-up și m-am bucurat sincer că a fost doar el și că a fost destul de lung. Eu am mai fost la două show-uri de-ale lui în ultimii doi ani (asta practic a treia toamnă consecutiv), așa că pentru mine stand-up-ul a fost fifty-fifty, adică jumate glume noi, jumate glume pe care le știam deja. Dar e ok, am râs și la alea. Înainte să înceapă i-am zis lui Marian "pe cât pariu că o să cânte?" (am observat că face asta la toate spectacolele) și într-adevăr în ultima parte ne-a arătat cum orice piesă se poate transforma ușor în manea. Preferata mea a fost o piesa de la Paraziții, la care e foarte posibil să fi râs cu lacrimi.

Apoi a trecut la sesiune de întrebări și răspunsuri despre carte, unde am aflat o mulțime de lucruri interesante. Cum ar fi că niciunul dintre numele folosite în carte nu e real și că proporția dintre realitate și fantezie e cam de 70%-30%. După spusele lui Andrei sunt 3 întâmplări false în totalitate (ne-a spus doar una dintre ele) și mai sunt altele care s-au întâmplat în realitate, dar cu alte persoane. Pentru că această carte a fost scrisă pe parcursul unui an, sunt anumite lucruri care par că nu se leagă, sau cel puțin așa au părut pentru mine, însă am primit un răspuns. De exemplu, undeva mai pe la începutul cărții, Andrei spune ceva de genul "nu am mai ținut legătura cu Anemona demult", ca apoi ea să apară în capitolele târzii, însă aparent ei chiar au reluat legătura în timp ce scria încă. Oricum, mie mi s-au clarificat multe lucruri și întâmplări. Ah, una dintre cele mai faine chestii a fost că în timpul spectacolului cineva a întrebat dacă mai știe ceva de Carmina (pentru cei care nu ați citit-o, e o fostă iubită de-a lui, personaj în carte) și nu doar că ne-a spus că încă mai țin legătura, dar chiar a sunat-o (și a pus-o pe speaker la microfon) și noi am putut să o salutam 😀 Și evident, să îi auzim vocea.

Despre volumul 2 Andrei ne-a spus că cel mai probabil va trebui să mai așteptam încă un până la apariție, deci trebuie să fim răbdători. Ne-a citit totuși un pic din volumul doi. A început cu un capitol pe care l-a publicat și online și deja îl știam, așa că la început am fost puțin dezamăgită, însă apoi a trecut și la unele noi și chiar am aflat unele chestii tari despre ce se întâmplă (sincer, aveam un pic de emoții despre cum o să continue povestea și dacă o să o poată menține la fel de interesantă, dar acum aștept cu nerăbdare să citesc mai departe).

Seara (sau mai bine zis noaptea, că deja era trecut de 12 jumate) s-a încheiat cu semnat de cărți și poze. Cu ocazia asta am observat că Andrei e stângaci. Mi-a semnat și mie că doar nu mi-am adus cartea degeaba și mi s-a părut simpatic că mi-a scris ceva personalizat (și mi-a picurat și-un pic de bere pe carte din greșeală, but it's ok, măcar nu era partea cu scrisul).

 

 

Ce e greșit în turismul românesc

Ce e greșit în turismul românesc

În road trip-ul nostru prin Croația, am început inevitabil să compar această țară cu România. Pentru că seamănă și încă foarte tare. De la mâncare, la tradiții, la construcții, la orașe. Zagreb-ul pentru mine a fost un Cluj mai mare.

În plus Croația are, la fel ca noi, munte, mare, lacuri, orașe medievale și așa mai departe. De fapt noi avem Delta Dunării, deci am putea zice că suntem pe plus. Doar că există o diferență majoră și anume turismul și toată logistica care ține de el. Care la ei există și la noi nu.

Nu a fost neapărat un subiect care să mă preocupe în mod deosebit până recent. Dar anul acesta m-a cuprins o poftă imensă de a călători, de a vizita, de a învăța… o poftă pe care o aveam și până acum, dar de data asta a fost mai puternică și mai ușor de pus în aplicare (ce înseamnă să ai mașină). Și pentru că nu pot merge chiar în fiecare weekend în străinătate, o mare parte din excursii ni le-am propus în locuri din România și chiar din Cluj.

Cel mai bun exemplu pentru mine de cât de multe ne lipsesc la capitolul turism a fost o duminică de vară, pe la amiază, când întrebându-ne "ce facem azi?" ne-a venit ideea unui tur al muzeelor din Cluj. Pentru că e orașul nostru până la urmă, trebuie să-l cunoaștem, iar la unele muzee n-am fost de când eram mici, la altele deloc.

Am început cu Muzeul De Istorie al Transilvaniei, unde cu toții am fost cândva demult, prin clasele primare. Îl țin minte ca fiind un muzeu imens, cu multe încăperi și exponate, inclusiv ceva mumii din Egipt și alte chestii din astea interesante, deci eram destul de entuziasmată. Plus că la vârsta aceea nu-mi prea păsa de istorie, dar acum deja fusesem în așa multe muzee de istorie din Europa, că mi se pare aproape necesar să înțeleg mai multe despre istoria Transilvaniei. Însă ajunși aici, am avut o neplăcută surpriză. În locul zecilor de încăperi ne așteptau două, foarte mici și o expoziție temporară de medalii. Întrebăm paznicul dacă asta e tot și ne explică că muzeul e închis de 6 ani (!!!) pentru că nu au primit fondurile necesare pentru renovare de la București și toate exponatele stau momentan în depozit. Mi se pare incredibil. De 6 ani!!! Iar noi am aflat asta acum, din întâmplare, când asta ar putea fi știrea cap de afiș pe orice ziar clujean. Sunt extrem de revoltată, nu doar pentru că muzeul e închis, ci pentru că nimănui nu-i pasă. Unde sunt petițiile cu "Hai să salvăm Muzeul de Istorie", unde sunt activiștii, jurnaliștii, DNA-ul (pentru că sigur s-au blocat undeva pe drum banii ăia), ministerul culturii, minsterul turismului?

Mă rog, după experiența asta am înghițit în sec și am mers mai departe. Bastionul Croitorilor, renovat recent, l-am văzut de multe ori în exterior, niciodată în interior. Ajungem acolo și pe ușă un afiș cu "Revin Imediat". Poftim?! Ne-am mai învârtit un pic în jurul zidurilor, am mai povestit un pic la umbră, au trecut vreo 20 de minute să zic și nu a revenit nimeni. Trist.

Ne-am scos telefoanele să vedem ce alte muzee mai sunt în Cluj și ce program au.

Muzeul Farmaciei – închis duminica (plus joi și 3 sâmbete din lună). Pe orice planetă duminica e ziua de vizitat muzee, că atunci ești liber, atunci ai timp, nu ești la job, n-ai de făcut curățenie, ți-ai revenit un pic din beția de vineri… în Lisabona duminică dimineața erau chiar intrări libere. Ziua în care muzeele sunt de obicei închise e luni, pentru că logică. Apropo de astea, nu e singurul muzeu care e închis în zile ciudate. Aproape fiecare muzeu sau casă memorială din România e închis într-o zi aleatorie, poate fi marți, poate fi joi, poate fi sâmbătă, nu știi niciodată. Oare nu se poate un pic de coordonare?

Muzeul Satului – se închide la 16. Când am văzut asta era ora 15 (și drumu-i lung, că nu-i chiar în centru), într-o zi foarte însorită de duminică, pe care mi-o imaginez ca fiind foarte plăcută dacă am fi putut-o petrece în genul ăsta de muzeu în aer liber.

Muzeul Zoologic – se închide la 14.

Singurul care are un program de vizitare normal, adică de miercuri până duminică (că oricum, cine merge luni și marți la muzee?) de la 09:00 la 17:00 e Muzeul De Artă, dar din păcate aici foarte rar sunt expoziții interesante. Mai sunt câteva alte muzee prin Cluj, dar pe la punctul ăsta deja ni se acrise. Și uite așa, în afară de o expoziție mică de medalii, nu am putut vizita nimic într-o duminică în Cluj. Până la urmă am fost la un film. Mă întreb, ca turist ce faci? Ce poți vedea în afară de Grădina Botanică, Cetățuie și poate câteva clădiri/statui din centru? Dacă ne vin în vizită prieteni din alte orașe, alte țări, unde îi ducem? Hai că vara mai sunt festivale (pentru care tot respectul), dar restul anului?

M-am concentrat mai mult pe Cluj pentru că este situația de care m-am lovit cel mai recent și care m-a revoltat cel mai tare. În țară lucrurile sunt așa și așa, unele obiective sunt puse în valoare frumos (Cetatea Alba de exemplu), altele mai puțin (eu aș zice că la capitolul ăsta intră în special litoralul). Dar deși am avea cu ce, nu se pune deloc accentul pe turism și nu se promovează aproape nimic. Mă credeți că eu când am fost în București la începutul acestui an, aveam o listă cu multe localuri de văzut și absolut nici un muzeu, nici un castel, nici un monument important? Nu că nu aș fi vrut, dar cred că în afara de 2-3 chestii nici măcar nu știu ce există acolo. Momentan, turismul în România e o glumă bună.

Nu-s sigură dacă putem face altceva decât să ne arătăm revoltați și să încercăm să vizităm cât mai multe locuri, să contribuim măcar cu prețul unui bilet. Cu toate că nu știu dacă să am încredere că banii vor fi folosiți în scopurile corecte, dar măcar eu am conștiința împăcată că am încercat. Voi continua să călătoresc și prin țară cât de des pot și să vă povestesc despre cum stă treaba și-n alte locuri.

Concertul Billy Idol

Concertul Billy Idol

În general nu-s o fană a concertelor și trebuie să recunosc că am un pic de ghinion în privința asta. Muzica pe care o ascult eu în mod normal e destul de veche încât artiștii care o cântă sunt ori foarte bătrâni ori morți, deci șansele mele să chiar văd pe cineva de care îmi place sunt slabe rău de tot. Așa că nu m-am prea entuziasmat de concertele din Cluj de până acum și sincer nu mă văd plecând nu știu unde pentru un amărât de concert sau cheltuind sute de lei pe un bilet. Că noah, până la urmă muzică pot asculta și pe youtube de acasă, nu? (întrebare retorică, nu-mi răspundeți).

Îmi amintesc totuși perfect momentul când am văzut primul afiș cu concertul Billy Idol acum câteva luni, pentru că a fost prima oară în viața mea când chiar mi-am dorit să merg la un concert. Am început să ascult Billy Idol în facultate și știți cum obișnuim să asociem muzica cu momente anume din viața noastră, ei bine, pe Billy eu îl asociez cu începutul relației cu Marian, pentru că asta ascultam atunci cel mai mult.

Și deci am fost la concert. M-a mai întrebat lumea cum a fost, câți oameni au fost, despre formațiile din deschidere, despre organizare etc. Nu vă prea pot spune nimic despre toate detaliile astea sincer. Nu știu să estimez câți oameni sunt într-un loc, am ajuns destul de târziu și am prins doar o ultimă piesă a unei formații care nici măcar nu știu cine erau și cum nu mă prea duc la concerte mi-e greu să fac o comparație la partea de organizare. Vă pot spune în schimb cum a fost experiența pentru mine. Mi-a plăcut că a fost destul de lejer la intrare, n-a trebuit să stau la nici o coadă (poate și faptul că am ajuns târziu a ajutat), scena am văzut-o destul de ok, a fost un pic incomod pentru mine pentru că toată convenția oamenilor înalți s-a ținut fix în fața mea (m-am uitat în jur să văd dacă mai sunt și alții, dar în rest doar oameni de înălțimi normale, în fața mea 5 tipi de la 1,90 în sus). Și m-a deranjat un pic că toată lumea s-a plimbat prin fața mea tot concertul, jur că eu nu înțeleg asta, păi vii la concert sau la plimbare?

Dar trecând peste detaliile astea, Billy Idol a fost super tare 🙂 Are o voce extrem de puternică și frumoasă și am simțit în sfârșit și eu farmecul unei prestații live adevărate. Eu nu-s o persoană care se exteriorează ușor, dar am cam sărit și dansat tot concertul, că după mă dureau toate de parcă eu aveam 60 de ani, nu Billy. Apropo, de la distanța care era între noi părea de 30 de ani, nu de 60. Mai ales pătrățelele de pe abdomen *cough*. Și a început ploaia și eu eram doar într-un tricou (alb) și nu mi-a păsat, că aparent când dansezi nu simți ploaia. Mi-a fost frică la un moment dat că o să răcesc, din fericire nu s-a întâmplat, dar și dacă aș fi răcit, totally worth it. Deci serios, a fost foarte tare, nici nu vă zic că am avut emoții înainte de concert. Azi noapte am visat numai pe versurile de la Dancing With Myself și azi toată ziua am încercat să retrăiesc sentimentul ăla de la concert, care nu seamănă cu nimic. Am înțeles în sfârșit farmecul de a merge la un concert, cu toate că tot n-ar fi mulți pentru care aș face asta.

Mi s-a părut ordinea playlistului foarte bine aleasă, a știut exact când să bage piesele care entuziasmează audiența și în plus Steve Stevens la chitară a fost cam egal de spectaculos. Singura mea dezamăgire, care aparent pare a fi o regulă la puținele concerte la care particip, e că nu a cântat fix piesa mea preferată (ca urmare o să o las aici, măcar pe blog să ne bucurăm de ea).

 

Weekenduri de vară

Weekenduri de vară

Vara aceasta a fost una foarte agitată pentru mine. Nu doar pentru că în domeniul meu profesional vara este cea mai aglomerată, dar şi pentru că odată cu vremea frumoasă apar tot felul de activităţi cărora nu prea poţi să le spui nu. Şi am dus-o aşa într-o activitate continuă, până acum vreo două săptămâni când am ajuns la un fel de epuizare. Mai am două săptămâni până la concediu, deci încă un pic mai trebuie să rezist 🙂 Aşa că mi-am căutat tot felul de moduri diverse în care să mă relaxez cât de cât, astfel încât să pot supravieţui până în 7 septembrie.

 Pentru că vara asta prin Cluj parcă au fost mai multe festivale decât niciodată, am încercat de vreo două ori să mă relaxez cu muzică. Am fost la Jazz In The Park unde am ascultat Viţa de Vie acustic, pe iarbă în parcul mare, ceea ce a fost destul de drăguţ, chiar dacă mi s-a părut că a durat puţin. Mi-a plăcut foarte mult faptul că festivalul s-a ţinut în parcul mare, unde n-am mai văzut niciodată atât de multă lume. În alt weekend am fost la Seri de vară clujene la un concert jazz unde am prins o trupă şi apoi o solistă, dar nu mai ţin minte cum se numesc pentru că nu îi mai auzisem. Aici am fost un pic dezamăgită, destul de puţini oameni, muzica a fost ok, dar evenimentul nu m-a impresionat prea tare, aşa că n-am făcut act de prezenţă pentru mult timp.

 După ce s-a terminat mai devreme decât ne propusesem ieşirea noastră, ne-am gândit să ieşim să dansăm. Să ne simţim tineri, să ieşim într-un club, de astea. Am trecut prin revistă toate cluburile din Cluj şi am ajus la concluzia că nu mai există nici unul pentru noi. Asta din colecţia "mi-a trecut vremea". Trist.

Apoi sunt filmele la cinema, că la astea poţi merge la orice vârstă. Cu ocazia asta am inaugurat şi noul Cinema City din Polus, care nu e aşa rău, deşi eu tot susţin că la Odeon aveau nachos mai buni. Am fost la RED 2 care-i film de acţiune, dar destul de amuzant, eu n-am văzut partea întâi, dar m-am distrat destul de bine. Am mai văzut This Is The End care e o comedie un pic ciudăţică, unde actorii cam se pariodiază pe ei înşişi. Eu am râs cu lacrimi şi cred că mi-a plăcut cel mai tare dintre toate filmele, cu toate astea am senzaţia că trebuie să îi ştii cât de cât pe actori ca să-l înţelegi, deci nu-i chiar pentru toată lumea. Şi am mai văzut Elysium care părea interesant din trailer plus că are doi dintre actorii mei preferaţi (Matt Damon şi Jodie Foster), dar mi s-a părut un film cu prea multă acţiune şi prea puţină substanţă, deci eu am plecat un pic dezamăgită.

Trebuie să recunosc că cel mai bine m-am relaxat weekendul trecut. Duminică am fost la Complexul Weekend la Tg. Mureş şi după o zi petrecută pe şezlong şi în piscină, seara am luat somn la 22. Luni îmi luasem zi liberă, şi mi-am petrecut-o făcând nimic şi m-am culcat din nou la 22. Două nopti consecutive cu somn mult fac minuni.

Iar weekendul ăsta… a început un pic ciudat. Mai exact, vineri noaptea, în jur de ora 1:30 eu şi Marian ne uitam semi-adormiţi la Suits. Cred că Marian chiar aţipise, iar eu aveam ochii semi-dechişi. Când dintr-o dată s-a auzit o bubuitură puternică. Cam de 10 ori mai tare decât cel mai tare tunet pe care l-aţi auzit vreodată. Am ieşit pe balcon şi peste drum am văzut fum. Marian a avut prezenţa de spirit să sune la 112 şi cu ocazia asta am descoperit că echipajele de poliţie/pompieri/ambulanţe vin într-un timp decent. A doua zi am intrat pe net şi am aflat că explodase o casă.

Iar azi Marian a plecat la Mamaia şi eu am rămas să-mi petrec timpul bând Lynchburg Lemonade, uitându-mă la seriale, încercând jocuri noi şi stând pe net. Şi cam aşa prevăd şi toate după-mesele din următoarea săptămână. M-am dus de dimineaţă la cumpărături şi mi-am făcut stocul de hot dogs, struguri, îngheţată şi bere cu lămâie, deci sunt pregătită să înfrunt o săptămână de singurătate 🙂

Voi cum vă relaxaţi în weekendurile de vară?

Colors Of Cluj

Colors Of Cluj

După cum unii ştiţi şi alţii nu, weekendul ăsta a avut loc festivalul Colors of Cluj, prima ediţie. Şi de fiecare dată când s-a adus vorba despre el şi am întrebat despre ce este, ce se întâmplă acolo, cu ce se mănâncă treaba, mi s-a răspuns vag şi evaziv, deci practic nu ştia nimeni concret. Aşa că ne-am gândit că trebuie să aflăm singuri 😀

Tema principală a evenimentului este de a revizita toate spaţiile publice importante ale Clujului. Nu ştiu cum a fost în celelalte zile, însă sâmbătă seara a fost aer de festival peste tot, multă lume pe străzi şi senzaţia aia de seară de weekend de vară. Au fost mai multe spaţii unde s-au desfăşurat tot felul de concerte şi spectacole (inclusiv bătaia cu culori), noi am mers la Grădina Botanică.

Read More Read More

Filmele de la TIFF

Filmele de la TIFF

Filmele de la TIFF nu-s întotdeauna pentru toată lumea, dar mie îmi plac. Şi în fiecare an îmi propun să merg la cât mai multe, dar niciodată n-am reuşit să văd mai mult de 4, dintr-un motiv sau altul. Anul ăsta a fost cam aceeaşi poveste. Am fost la filmul de deschidere, în primul weekend n-am putut să merg pentru că am avut alte evenimente la care a trebuit să particip, luni, marţi şi miercuri am fost în fiecare zi la câte un film, joi am zis să facem pauză în ideea în care m-aş fi dus la mai multe după, însă vineri m-am simţit lipsită de orice energie şi voinţă, iar weekendul ăsta m-am ales cu o migrenă şi am renunţat la idee. Asta este, anul viitor o să încerc să văd măcar 5 😀

Anul ăsta însă este primul în care nu am văzut nici un film românesc. Totuşi, ca să fim corecţi, unul dintre filmele româneşti de anul ăsta (Poziţia copilului) l-am văzut la cinema acum ceva vreme. Dar să vă povestesc câte ceva despre celelalte patru filme, în ordine cronologică:

 Amanţii Pasageri

O comedie de Almodovar, un pic ciudăţică, dar nu diferită foarte tare de celelalte filme ale sale. În film este vorba despre pasagerii şi echipajul unui avion care are ceva probleme tehnice şi nu se ştie dacă va reuşi să aterizeze în siguranţă. Sunt multe relaţii complicate între toată lumea, multe scene cu sex sau în care se vorbeşte despre sex, alcool, droguri, homosexualitate etc. În acelaşi timp e amuzant şi probabil că toţi cei care au văzut filmul o să povestească despre scena în care cei trei stewarzi cântă pe "I'm so excited". Filmul pentru mine a fost mediu, nici nu m-a încântat în mod deosebit, nici n-am fost extrem de dezamăgită. Undeva pe la jumătatea filmului a început să plouă şi am avut câteva momente de ezitare între a pleca sau a rămâne. Până la urmă ploaia s-a oprit, aşa că am rămas, dar momentul ăla de ezitare cred că spune totul despre film.

Iubire înşelătoare

În română sună a titlu de telenovelă, dar vă promit că nu e. Este un film american (mi se pare chiar ciudat să văd la TIFF un film în engleză) despre o fată de 15 ani care are nişte momente de vulnerabilitate. Are o prietenă ceva mai drăguţă, care şi-a început viaţa sexuală şi are tot timpul un iubit, pe când viaţa ei nu pare chiar atât de interesantă. Aşa că începe să inventeze tot felul de poveşti despre un tip pe care l-a cunoscut la plajă şi de care pare că s-a îndrăgostit. Exisă câteva scene destul de şocante în care îţi vine s-o iei deoparte şi să o întrebi ce e în capul ei, dar până la urmă cred că ăsta era şi scopul filmului. A fost interesant, genul de film la care te mai pune pe gânduri din când în când, cu toate astea cred că s-ar fi potrivit şi un ritm mai alert.

Pe viaţă

Primul meu film turcesc 😀 Probabil cel mai complex film din toate cele pe care le-am văzut, deşi la suprafaţă pare atât de simplu. Dacă plănuiţi vreodată să-l vedeţi, vă sugerez să o faceţi când aveţi chef să gândiţi ceva mai mult, pentru că acesta nu e un film uşor deloc. La suprafaţă filmul e atât de simplu încât ai impresia că de fapt nu se întâmplă nimic interesant, iar dacă îl vizualizezi superficial, probabil o să pleci de la el întrebându-te de ce ţi-ai pierdut vremea. Este vorba despre un cuplu căsătorit, un arhitect şi o fotografă, care par a se înţelege ok, au şi o fată studentă ce locuieşte cu iubitul. Soţia mai pregăteşte o expoziţie, îi mai creşte tensiunea…. şi cam atât. Toate chestiile interesante din film se întâmplă în detalii. Cum ar fi că la un moment dat ea aude o conversaţie a lui la telefon şi pe faţa ei se citeşte că a aflat un secret. Nu ni se spune care este, dar îl putem ghici de-a lungul filmului în detalii şi în diverse simboluri. Nu o să vă stric plăcerea să-l descoperiţi singuri. Oricum, filmul a născut o dezbatere destul de lungă cu Marian despre semnificaţia acestuia.

În dormitor

Un film polonez de data asta, genul ăla de film fără început şi fără sfârşit. Despre o femeie care stă în tot felul de hoteluri până rămâne fără bani. Vedem cum tot trece de la un hotel luxos la începutul filmului la locuri ceva mai dubioase, până ajunge să doarmă în maşină. Apoi începe să-şi dea întâlniri pe net cu bărbaţi şi le promite favoruri sexuale, dar ajunsă la locul faptei îi adoarme ca apoi ea să se bucure de facilităţile caselor lor: baie, mâncare şi aşa mai departe. Până într-o zi când cunoaşte un artist şi chiar îl place. Prin urmare, rămâne la el. Şi de aici nu vă mai povestesc mai departe, deşi ăsta nu e chiar genul de film la care poţi da spoilere. Este un film care lasă foarte mult loc de imaginaţie. Este singurul la care am rămas şi la discuţia cu regizorul de la final şi unde am aflat ca asta era şi intenţia, să ne imaginăm noi povestea ei, motivele ei pentru care era în această situaţie, sau ce se întâmplă în continuare. E un film făcut cu buget redus şi actorii au jucat voluntar în el şi părerea mea e că merită văzut.

Şi cam atât anul ăsta. Aţi văzut vreunul dintre aceste filme sau aţi fi tentat să le vedeţi? Nu mă supăr nici dacă îmi faceţi nişte recomandări cu ce aţi mai văzut voi în ultimul timp.

AWSOM Powered