Browsed by
Tag: baruri



Budapesta din nou

Budapesta din nou

O să ajung să am mai multe articole despre Budapesta decât despre Cluj 😀 Deci iată că am făcut a treia noastră excursie în capitala Ungariei, unul dintre orașele mele preferate din Europa. Când mergi a treia oară într-un loc, lucrurile se schimbă oarecum. În prima noastră vizită, februarie 2013, am vizitat aproape toate obiectivele turistice importante, apoi ne-am reîntors anul trecut în august, când ne-am plimbat pe străzi ca să vedem atmosfera de vară.

De data aceasta am aflat cam cu o săptămână înainte că vom veni. Marian a fost invitat de către Boutiq' Bar să țină un seminar și să fie guest bartender pentru o seară și noi ne-am hotărât să transformăm asta într-o mini-vacanță. Am vrut să-i menționez în mod special pe cei de la Boutiq, pentru că au fost niște gazde foarte bune și ne-au ajutat să avem o vacanță frumoasă. Deși m-am gândit să scriu articolele despre Budapesta pe categorii, m-am gândit până la urmă că tot ordinea cronologică e mai interesantă.

Deci începem cu prima zi. Pornisem din Oradea devreme, îmbrăcați subțire după vremea călduroasă de acolo și am ajuns în Budapesta în frig și ploaie măruntă. Ne-am găsit foarte greu loc de parcare în centru (noroc măcar că duminica parcările sunt gratis) și am zis să ne începem ziua cu o cafea. Am intrat într-un Costa mai mult de curiozitate. E o cafenea în genul Starbucks. Am cerut un cappuccino mediu (cu caramel, beau cappuccino simplu doar unde merită să simt gustul cafelei) și am primit asta:

Sunt curioasă dacă pe cel mare mi l-ar fi servit într-un bol de supă.

Ne-am căutat apoi cazarea, însă era încă prea devreme, camera noastră nu era gata, așa că ne-am gândit să ne mai plimbăm puțin până o să fie. Ne-am oprit la Ben & Sophie pentru că am văzut afișul cu beri artizanale în vitrină. Eu am ales una cu ghimbir, miere și lămâie (deși lămâia cred că e doar feliuța aia de decor), dar oricum a fost interesantă. Se pare că berile artizanale au început recent să apară în Budapesta și devin din ce în ce mai populare.

Despre cazare o să vă povestesc multe, pentru că ne-am mutat de 3 ori, dar o să ajungem la asta când va fi timpul. Pentru prima dată nu m-am ocupat eu de cazare, ci băieții de la Boutiq, am primit doar adresa unde să venim, deci am avut super mari emoții pentru că nu știam unde o să stăm. Până la urmă ne-am cazat la Brody Apartments. Apartamentul pe care l-am primit a fost superb. De 4 persoane, mare, frumos, curat, super drăguț decorat, un fel de artsy-vintage, însă cu tot confortul lumii moderne. Avea un dormitor cu un pat imens, foarte confortabil (zici că dormeai pe un nor), baie cu walk-in-shower, o bucătărie-living mare și frumoasă și un al doilea pat secret undeva în tavan (dacă vă uitați în penultima poză vedeți niște cutii albe care folosesc atât ca spațiu de depozitare cât și ca scări pentru a ajunge la patul de sus. Și locația absolut perfectă, în centru, aproape de tot ce e important.

În continuare am făcut o mică plimbare, am ajuns la Biserica Szent Istvan, foarte aproape de cazarea noastră:

Apoi am mers să mâncăm la Vapiano. Am vrut să văd cum e, Marian mai fusese la unul în Berlin. Practic, Vapiano e un fel de autoservire mai fancy. Arată destul de bine, cu mult lemn și plante.

Ți se dă un card cu care îți cumperi tot ce vrei și la sfârșit plătești. Există secțiuni pentru paste, pizza, salate, antreuri, deseruri etc. (după cum v-ați dat probabil seama, specificul e italienesc). La unele produse, ți se dă un fel de telecomandă pe care o iei cu tine și când începe să vibreze și să iasă lumini din ea, înseamnă că mâncarea ta e gata, așa că duci telecomanda înapoi la bucătar în schimbul porției de mâncare.

Marian și-a luat niște bruschete și paste carbonara, iar la desert un Tiramisu, iar eu am încercat lasagna și o panna cotta cu gem de căpșuni.

Pentru că era foarte frig afară, ne-am petrecut puțin timp prin magazine să căutăm o căciulă, lucru care e mai dificil decât pare în aprilie. Până la urmă am găsit una pentru Marian. Am dat însă peste ceva târg de Paște-Crăciun :))) nu știu cum să-i zic… dar genul ăla cu tarabe de lemn, multe bunătăți, muzică live foarte faină… ne-am luat și noi un Kurtos care a fost foarte bun, n-aș putea însă să-l compar cu cel de la noi pentru că n-am mai mâncat demult.

Seara, cei de la Boutiq ne-au scos în oraș și am descoperit un fel de zonă plină de baruri în Budapesta, despre care nu am știut că există până acum. Ne-am oprit la Spiler Shanghai, un fel de loc hipster-asian, au și mâncare pe care noi nu am încercat-o că tocmai veneam de la Vapiano. Eu am băut doar ceva cidru sec și destul de bun.

Și am încheiat seara într-o altă locație cu beri artizanale, dar nici n-am făcut poze și nici n-as mai știi să-l identific.

Cu toate că vremea nu a ținut cu noi, Budapesta are încă multe de oferit.

Oradea

Oradea

Nu e prima dată când am ajuns în Oradea, dar e prima dată când o vizitez. Am mai trecut odată prin oraș, acum vreo 5 ani, însă am stat atunci prea puțin ca să văd ceva, plus că eram acolo în interes profesional. De data aceasta însă am pornit de dimineață din Cluj într-o frumoasă zi de sâmbătă cu intenția de a vedea Oradea pentru o zi întreagă.

Ne-am cazat la Casa Mignon, pe care am gasit-o pe booking. Plecarea asta a fost una destul de spontană, am căutat cazare abia cu câteva zile înainte, așa că nu mai erau disponibile prea multe opțiuni. Am vrut o locație cât mai apropiată de centru și parcare inclusă. Casa Mignon a fost cam la 10-15 minute de mers pe jos din centru, deci destul de ok. Mi-a plăcut că a fost curat, în rest camera a fost destul de simpluță, dar am avut tot ce ne-a trebuit, baia a fost super ok, wi-fi bun, este și un restaurant cu terasă la parter, noi n-am mâncat aici, dar am auzit că e ok și mâncarea. Ce nu mi-a plăcut a fost căldura îngrozitoare de după-masă care a durat pe tot parcursul nopții. Aerul în cameră a fost sufocant, mai ales că era abia aprilie. Ce-i drept, exista un aparat de aer condiționat, dar n-am primit telecomanda la el (probabil din considerentul că era încă primăvară). Și al doilea lucru care nu mi-a plăcut a fost perna prea mică, ok pentru dormit, dar nu prea puteai să te uiți la TV sau să stai pe net (până la urmă mi-am pus plapuma sub cap, că oricum era prea cald să mă învelesc). Ah, și la TV singurul program care mergea ok era Paprika și desenele animate.

Primul lucru pe care am vrut să-l facem în Oradea a fost să mergem să mâncăm, așa că am apelat la un prieten orădean de-al lui Marian să ne îndrume și așa am ajuns la Rivo. Mi-a plăcut super mult locația, pe malul Crișului, o terasă mare, închisă, mobilier deschis la culoare, atmosferă de vacanță. Era deja amiază, așa că aș zice că a fost un prânz mai degrabă decât un mic dejun. Eu am încercat pastele asiatice cu carne de vită, care au fost foarte bune, cu sos dulce-acrișor și bucățile de carne de vită gătită la perfecție și Marian a încercat cheeseburgerul. Iar la desert eu am avut o prăjitură cu caramel și smochine, fructe, înghețată de vanilie și un sos cald de caramel, iar Marian o tartă de migdale dacă nu mă însel cu ceva sorbet de sfeclă roșie (nu știu dacă am reținut bine denumirile că nu am reușit să le găsesc meniul online să-mi reîmprospătez memoria). Dar oricum, mâncare foarte bună, atmosfera lejeră și nu prea înțepată pentru tipul acesta de local, recomand cu căldură.

Mai departe am continuat cu o plimbare prin centru. Mie îmi place Oradea, e un oraș frumos și cochet, chiar dacă mai mic decât Clujul. Și mi-a plăcut mult și atmosfera, mi s-a părut că e plin de viață. Ne-am plimbat puțin prin Piața Unirii

Apoi ne-am îndreptat către Calea Republicii, însă mi-a plăcut și drumul între și ce-mi place foarte mult la orădeni este faptul că își pun în valoare malul Crișului, mi se pare că ar avea și Clujul ceva de învățat la capitolul acesta.

Pe pietonala de pe Republicii am dat din întâmplare peste Lăptărie, un local despre care am citit de multe ori, așa că am zis să ne oprim la un Aperol Spritz și un Sneakers Milkshake (acesta e al meu, mi s-a părut că nici o băutură nu poate fi mai potrivită într-un local numit Lăptărie). Partea de decor a localului e super. Dar e bine că se denumesc local retro, pentru că așa e și meniul (și nu neapărat într-un sens pozitiv).

Nu știam exact ce mai e de făcut prin Oradea, așa că m-am uitat pe Tripadvisor și ne-am îndreptat către Cetatea Oradea, care părea a fi un obiectiv promițător. Cetatea se află într-un parc, totul e foarte drăguț amenajat… singura problemă e că e mai mult un parc pentru cei ce vor să meargă într-un parc, nu chiar pentru cine vrea să vadă o cetate. A fost destul de puțin de văzut din ea, niște ziduri și cam atât.

Prin acest punct al zilei noastre mie începeau să mi se închidă ochii (un efect secundar al pastilelor de rău de mașină pe care le luasem dimineața), așa că ne-am întors la cazare pentru un binemeritat somn de după-masă. Seara, ne-am pornit din nou să vedem ce are Oradea de oferit dupa ce se întunecă. Pentru că trecuseră niște ore bune de la vizita la Rivo, ne era foame din nou așa că am ales American Grill. Arată puțin ca un fast food și au în meniu produse pe care le-ai găsi într-un fast food, diferența este însă calitatea ingredientelor folosite. Eu am încercat un cheesesteak sandwhich în tortilla și Marian ceva burger și a fost incredibil de bună mâncarea și bonus, după m-am simțit foarte ok (de obicei de la un fast food normal nu mă simt ok deloc). Deci un mareyes pentru American Grill.


În continuare am vrut să ne vizităm un alt prieten orădean care ne-a chemat la Bianco Milano. Un fel de gelaterie cu un mic bar în spate. Asta a însemnat desert și cocktails doi în unu pentru noi :)) Eu am încercat doua din aromele de gelato ale sezonului, Oreo și Fructul Pasiunii și Marian a început cu un Semifreddo, apoi am băut niște cafele și am încheiat cu un cocktail light.

Iar pentru a încheia seara am mers într-un pub, Lord's unde am băut câte un pahar-două de Guinness. Eram destul de obosită când am ajuns aici și n-am mai făcut poze, nu știu exact ce să vă spun despre el, era multă lume și gălăgie, chestii care pe mine mă fac să nu mă simt în largul meu. Muzica mi s-a părut un pic prea tare pentru gusturile mele. În același timp, era arhiplin, deci probabil au clienții lor care preferă acest stil. Guinness-ul a fost ok.

Mi-a plăcut în Oradea, mi se pare că stă foarte bine la capitolul localuri (ar mai fi fost multe opțiuni pe care aș fi vrut să le încerc, rămân pe data viitoare), sper că ne vom reîntoarce cât de curând.

Roma – Castel Sant’Angelo, mâncare și socializare

Roma – Castel Sant’Angelo, mâncare și socializare

Mai aveam plănuit pentru ziua a treia și Castel Sant'Angelo, dar după lunga vizită la Vatican trebuia să ne oprim să ne luăm prânzul și să ne mai odihnim picioarele. De data asta am zis că eu clar vreau o pizza, așa că am ales Pizzeria Amalfi 2. Îi zice 2 pentru că mai este una fix peste drum. Am fost luată puțin prin surprindere de aspectul localului, mă așteptam la ceva mult mai tradițional, dar locul era amenajat chiar destul de modern. Mai era doar o singură masă ocupată așa că am avut ușoare emoții, dar pentru că citisem review-uri bune pe TripAdvisor am zis că ne riscăm.

Ne-am luat câte o pizza, Marian una tip calzone, dar doar pe margini, care de foame a uitat să-i mai facă poze, iar eu mi-am ales una simplă (eu așa prefer, nu-mi plac alea cu o sută de toppinguri pe ele), Verace, cu sos de roșii, mozzarella, busuioc și ulei de măsline. Lumea mi-a zis că din poză pare că are blatul pufos, vă asigur că doar crusta e așa, în rest blatul e foarte subțire și pizza asta a fost delicioasă, s-au simțit ingredientele proaspete. Și chiar dacă nu a venit direct tăiată, s-a tăiat destul de ușor (mi se face foame de fiecare dată când revăd imaginea asta).

Apoi am continut cu ultimul nostru obiectiv turistic al zilei, Castel Sant'Angelo.

Construcția este una foarte veche, de pe vremea împăratului Hadrian, care a vrut să-și facă un mausoleu, dar mai târziu a fost folosit ca și castel și fortăreață de către Papi, iar acum este un muzeu. Am început prin a ne plimba pe ziduri, de unde am putut admira din nou frumusețea Romei, am prins chiar și un apus absolut superb și am vizitat și câteva încăperi, puține mobilate, în majoritatea se găsesc însă multe obiecte de artă expuse. Am apucat să fac o poză la un tavan, până un paznic mi-a atras atenția că nu e voie cu fotografii. Întâmplător în încăperea respectivă nu era nici un semn, în restul l-am văzut.

Acum că terminaserăm vizitele importante pentru ziua de vineri, am hotărât să profităm și noi măcar de o seară în oraș, pentru că în zilele anterioare am fost cam leneși. Voiam foarte mult să mergem la L'Oasi della Birra, un fel de tavernă unde au peste 500 de beri. Am luat un autobuz până acolo, o zonă ceva mai departe de partea turistică. Am găsit locația, vedeam numele scris mare, problema era că… nu găseam ușa. Până la urmă am intrat în magazinul de lângă să întrebăm și aparent intrarea era prin magazin, dar localul se deschidea doar la 19. Era ora 17 și chiar nu aveam ce face două ore în partea aceea a orașului, așa că am renunțat. Ne-am îndreptat spre stația de autobuz și am descoperit că următorul venea în … 40 de minute. Așa că până una alta ne-am oprit la Barberini, o cofetărie din zonă, și ne-am luat un desert ușor cu fistic.

Ne-am întors apoi prin centru și pentru că încă voiam bere, ne-am dus la Scholars Irish Pub, localul de care dădusem din întâmplare în dimineața primei zile și ne-a plăcut mult. Dar de data asta era vineri seara, așa că localul era plin. Am prins însă două locuri la bar și am rămas la vreo 2-3 beri (ok, eu am ales cidru de data asta), pentru că era o atmosferă foarte faină, exact ca în pub-urile din Dublin. Am cunoscut și câțiva americani, am socializat, a fost chiar o seară simpatică.

La final însă ni s-a făcut din nou foame și am zis să ne încheiem seara cu o cină. Știam de o nouă practică în Roma, și anume localuri care oferă platouri cu sortimente de alimente tradiționale. Un local foarte cunoscut de genul acesta este La Prosciutteria Trevi, unde ne-am dus și noi. Însă localul nu doar că era plin, dar afară era coadă de oameni care așteptau să intre. Eu mai aveam pe listă unul, într-o locație mai departe de centru, dar mai aproape de cazarea noastră lângă Termini.

Se numește Ciacco&Bacco și e un local mic, mic, are doar trei mese, dar era gol când am ajuns. E genul de magazin din care poți și să îți cumperi ingredientele. Cei doi băieți care lucrau acolo au fost foarte simpatici. Ne-am comandat un platou mare, care a avut tot felul de sortimente de mezeluri, brânzeturi, pateuri, măsline și sosuri. Unul dintre ei ne-a și explicat tot ce avem în față, ceea ce chiar mi s-a părut fain (ulterior a mai venit un cuplu, și tipul le-a explicat și lor, poza e cu ei).

Toată mâncarea a fost extraordinară și deși ei ne-au zis că platoul era de 3 persoane, noi l-am mâncat pe tot fără probleme și cred că am mai fi putut mânca puțin dacă era. Cred că de pe platou lui Marian i-a plăcut cel mai mult prosciutto și mie niște pâinici mici crocante cu un fel de cremă de brânză, un salam subțire și ceva nucă. Nu știu ce erau, dar mi-au plăcut mult.

Cam așa s-a terminat seara de vineri, probabil cea mai reușită per total din toată vacanța noastră.

Roma – Centrul vechi, desert și rock

Roma – Centrul vechi, desert și rock

După Piazza Venezzia, ne-am continuat prima zi în Roma cu Pantheonul. Această "biserică" nu a fost întotdeauna un lăcaș de cult creștin, ci a fost construit inițial ca templu pentru zei păgâni. Este cea mai veche construcție care s-a păstrat atât de bine și asta pentru că a fost utilizată încontinuu. Clădirea în sine are aproximativ 2000 de ani, deși nu a arătat întotdeauna la fel. Poate ați auzit miturile despre cupola sa deschisă prin care cică nu trece ploaia, dar sunt doar mituri. Motivul pentru care apa nu rămâne pe podea, sunt micile canale de scurgere, pe care le-am fotografiat și eu mai jos.

Intrarea la Pantheon e gratuită, dar există diverse opțiuni la intrare de ghid, audio-ghid etc. Noi am făcut un tur al interiorului, de la dreapta la stânga și pe când era să ajungem la final, am găsit un aparat cu două căști. Cu doar 2 euro am putut vedea și asculta amândoi vreo 5 filmulețe cu durata a aproximativ 2 minute fiecare cu cele mai importante lucruri despre Pantheon. A fost cel mai bun (și ieftin) ghid de care am avut parte și pe lângă faptul că am învățat despre scurgerile din podea de care vă ziceam mai sus, am descoperit și mormântul lui Raphael, pe lângă care inițial am trecut fără să-mi dau seama ce e. Oricum, super educativ, îl recomand cu încredere.

Un lucru important pe care am vrut să îl încercăm în Roma este cafeaua. Evident, locul în care s-a inventat espresso, cappuccino etc., trebuie să aibă cea mai bună cafea din lume, nu? Deci înainte să plecăm, am făcut niște cercetări și mi-am notat o cafenea ca fiind în top 5 cele mai bune locuri de băut cafea în Roma. Problema e că, eu mă duc în vacanțe cu niște foi pe care îmi notez toate informațiile astea, foaie pe care în ziua despre care vă povestesc, am uitat-o la cazare. Nu-mi aminteam cum se numește și nici adresa (doar că e în apropiere de Pantheon), țineam minte doar o imagine vizuală a cum arată intrarea. Pe de altă parte Marian avea și el o recomandare de cafenea, dar îi știa doar numele și nici o altă informație, gen adresă și cum nu aveam net… nu știam de unde să o luăm. Ei bine, la un moment dat, o văd. Intrarea la cafeneaua pe care o țineam eu minte. Și ghiciți ce? Era aceeași cu recomandarea lui Marian. Și am descoperit-o din pură întâmplare: Tazza D'Oro.

Despre cafea ce să vă zic… mi-a plăcut atmosfera din cafenea, ideea, dar cafeaua… nu mi s-a părut chiar așa wow. A fost… ok. În sensul că n-a fost rea, dar am băut cafele mai bune în România în cel puțin 5 locuri. Iau în considerare două posibilități: să fi avut așteptări prea mari, sau să fi judecat după cappuccino, pentru că espresso-ul simplu nu-mi place prea tare oricum și poate din cauza asta n-am știut să-l apreciez (le-am încercat pe amândouă).

După ce am ieșit din cafenea, am dat peste cofetăria asta, Don Nino, care mi-a făcut cu ochiul.

Chiar dacă era sfârșit de noiembrie, nu puteam rata o înghețată adevărată. Am luat două, una zabaione și una cu ricotta și pere. Incredibil de bună, cred că e în top 2 cele mai bune înghețate pe care le-am mâncat vreodată și încă nu mă pot hotărî dacă e pe locul 1 sau 2. La cea cu ricotta și pere mă refer, avea inclusiv bucăți de pere confiate în ea, yum. Un deliciu.

Mai departe am ajuns și la Fontana Di Trevi și am avut norocul incredibil ca după un an și jumătate de renovări să se fi redeschis fix luna asta, cu vreo două săptămâni înainte să ajungem noi. Iar am avut un moment wow, e superbă. Bineînțeles că aici e și cea mai multă lume, dar cu puțină dibăcie te poți strecura mai aproape. Am aruncat și câte o monedă în apă și pentru că m-a tot întrebat lumea ce dorință mi-am pus, dau o explicație și aici. La Fontana Di Trevi nu îți pui dorințe. Trebuie să arunci moneda peste umăr (dacă o arunci cu fața aduce ghinion) și asta înseamnă că te vei reîntoarce la Roma. Eu am aruncat și acum 12 ani și după cum vedeți a funcționat.

Am continuat până la Piazza del Popolo și de aici am urcat în parcul Villa Borghese, un parc imens, care după câte mi-am dat eu seama e mai fain de vizitat vara. E un parc așa mare că are străzi, printre care și una dedicată nouă (yey). Doar ne-am plimbat, nu am vizitat mare lucru pentru că la Galeria Borghese care ar fi cel mai important lucru era cu rezervare telefonică pe care nu am mai făcut-o.

La întoarcere ne-am oprit în Hard Rock Cafe și vreau să vă povestesc de ce a fost un moment special pentru mine. Acum 12 ani, excursia mea a fost una cu școala și pe lângă noi (eram 6 din Cluj) au mai participat la același program și 14 din București. Printre ăștia erau două tipe rockerițe cu care m-am împrietenit după ce ne-am descoperit o pasiune comună pentru același gen de muzică. Și cum toate trei eram super fane Metallica, într-o seară m-au invitat să mergem împreună la Hard Rock Cafe, unde aveau pe display chitara lui James Hetfield. Numai că… pe mine nu m-a lăsat doamna dirigintă. Deci de 12 ani am rămas cu dorința de a merge în Hard Rock Cafe în Roma să văd odată chitara aia, care evident că acum nu mă mai interesează așa tare, dar e importantă simbolistica.

Deci ne-am pus la bar, am cerut un Peroni roșu și am început să inspectez pereții, ba chiar am dat și un tur al barului să văd toate display-urile. Am văzut pantofii de dans ai lui Elton John, chitara lui Angus Young de la AC/DC, una de la Red Hot Chilli Peppers, niște albume Foo Fighters și tot felul de alte chestii super faine, numai nenorocita aia de chitară care mă interesa pe mine nu. Așa că până la urmă am întrebat barmanul și ne-a explicat că toate exponatele se tot plimbă printre toate Hard Rock Cafe-urile din lume, deci cine știe unde o fi aia pe care o caut eu, dar ăsta e quest-ul meu în viață din acest moment.

Înainte să ajungem la cazare, ne-am mai oprit la ceva băruleț mic și gol pentru încă un Guinness, iar apoi am dormit ca un bebeluș. Cu toate că mai aveam planuri să ieșim la cină, dar eram atât de obosită că n-am mai avut putere să ies nicăieri, noroc că mai rămăseseră niște croissante în bucătărie de la micul dejun.

Barcelona – Montjuïc, plajă, Boadas

Barcelona – Montjuïc, plajă, Boadas

Am dispărut puțin din peisaj, articolul acesta trebuia sa apară acum o lună, recunosc, dar m-am cam luat cu altele (despre care probabil o să povestesc și aici, după ce termin cu Barcelona).

Pentru a treia zi în Barcelona, singurul nostru plan era castelul Montjuïc. Nu știam nimic despre el, decât că se află undeva la înălțime. Există două moduri prin care se poate ajunge la el, fie cu telefericul, fie cu autobuzul. Noi am ales a doua variantă.

Am prins cea mai răcoroasă zi din Barcelona și când am ajuns vântul bătea tare. Din fericire acesta a fost singura problemă, pentru că cetatea Montjuïc e superbă. Nu prea-mi vine să-i zic castel sincer, pentru că e mai degrabă o fortăreață. Cel mai interesant lucru e în mod sigur faptul că poți vedea Barcelona de la înălțime. Chiar și în jurul cetății propriu-zise ai o vedere destul de bună, dar te poți urca și pe ea, ceea ce e destul de tare. Înauntru sunt vreo două mini-muzee unde am aflat istoria acelui loc. A fost creat ca un zid de apărare prin secolul al XVIII-lea și un lucru care mi-a rămas în minte este acela că piatra din muntele Montjuïc a fost folosită pentru construirea orașului Barcelona. În general toată zona a fost frumoasă, castelul se află chiar lângă o pădure, are și câteva grădini interesante și simți aerul proaspăt. Probabil că vara se vede și mai frumos, când e totul înflorit.

Read More Read More

Barcelona – Orașul lui Gaudi

Barcelona – Orașul lui Gaudi

Dacă este un capitol la care Barcelona excelează, acela e cu siguranță arhitectura. Mi-au plăcut multe lucruri aici, dar acesta e pe primul loc. Nu am cunoștințe foarte multe în domeniu (mă cam limitez la a diferenția câteva stiluri), însă mă interesează orice ține de artă și pot să spun că nu m-am plictisit deloc în acest oraș boem. Și dacă până acum nu aveam un arhitect favorit, sigur a trecut Gaudi pe primul loc (până mai învăț măcar un nume cel puțin). Mi s-a părut natural să îi dedicăm o zi întreagă din city break-ul nostru.

Am setat ca prim obiectiv în Barcelona și pe cel mai important, adică Sagrada Familia. Ne-am luat bilete în varianta cu audio-ghid și sunt extra-fericită că am făcut această alegere, pentru că m-am oprit la fiecare părticică din biserică și am descoperit o mulțime de detalii pe care nu cred că le-aș fi aflat altfel. Sagrada Familia e frumoasă pe dinafară, însă cel mai tare m-a impresionat interiorul. Mult mai mare decât mă așteptam și fiecare detaliu gândit la perfecțiune: vitraliile nu au doar semnificație spirituală, ci balansează lumina astfel încât să ajungă la ideal. Am descoperit mai târziu că aceasta era una dintre obsesiile lui Gaudi. Acustica e de asemenea complex gândită. Sunt foarte multe de văzut, foarte multe de contemplat, noi am petrecut cam o oră și jumătate aici și asta fără să avem vreo conexiune religioasă cu locul (pentru cei care ar avea, probabil că e cu totul altă experiență). Dar mai bine las fotografiile să vorbească, pentru că și așa am făcut destule (unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai tare în Barcelona a fost faptul că am fost lăsată să fotografiez aproape orice, cu o singură excepție).

Read More Read More

AWSOM Powered