Roma – Paste și Muzeele Capitoline

Roma – Paste și Muzeele Capitoline

Știu, știu, am ratat o zi din săptămâna asta, promit că mă străduiesc să mă țin de program, dar câteodată e greu. Aveți răbdare cu mine.

Continuăm cu ziua a doua, după o ploaie lungă, rece și măruntă și o plimbare de durată prin Forumul Roman, Dealul Palatin și Colosseum. Pe când am terminat cu ele foamea mea se transformase într-una de lup, aș fi mâncat orice și oricât. Cu toate că mâncarea a fost un factor important în vacanța noastră, încă nu am apucat să vă povestesc foarte multe despre asta, dar urmează, promit. De fapt, încep chiar acum. De data aceasta mi-am amintit să-mi iau cu mine lista de acasă și așa am ajuns la restaurantul La Carbonara dal 1906. Cred că am ajuns fix la prânz pentru că era arhiplin, dar ne-au mai găsit o masă de două persoane (poza am făcut-o mai pe la sfârșit, când s-a mai golit un pic).

Localul acesta e unul de familie (pornită în 1906 după cum îi spune și numele) de care recent au aflat și turiștii, deci geme de lume cum ar veni, dar încă se păstrează calitatea mâncării. La servire e mai complicat, pentru că volumul de oameni pare a fi ceva cu care încă nu s-au obișnuit. Nu prea se vorbește în engleză și meniul e complet în italiană, dar din punctul meu de vedere acesta e un semn bun oriunde ați fi în lume. A trebuit să-i traduc lui Marian aproape tot meniul și recunosc că unele preparate nu le-am înțeles nici eu, dar ne-am descurcat.

Am început cu aperitivul și anume Carciofo Alla Giudia, un aperitiv specific zonei. E de fapt anghinare, legumă pe care eu nu am mai încercat-o până acum și sinceră să fiu arăta a ceva ce nu mi-ar place. Așa că am comandat doar o porție pentru soțul meu și eu am ales să gust de la el. Cred că am gustat jumătate din ea, pentru că e absolut delicioasă. Încă ne mai gândim la ea din când în când.

Pentru felul principal am ales fiecare o porție de paste carbonara pentru că… numele localului spune tot. Inițial eram pregătiți să încercăm două feluri diferite, dar nah, amândoi aveam poftă de carbonara și niciunul nu a fost dispus să cedeze. Deși există o secțiune diferită în meniu de paste "proaspete", la orice porție de paste îți alegi poți cere această opțiune pentru 1 euro în plus, și evident că aceasta a fost și alegerea noastră. Pot să vă zic despre ele că au fost foarte bune, foarte cremoase și foarte diferite de ceea ce înseamnă paste carbonara la noi. Cred că a fost felul preferat a lui Marian, posibil din toată excursia.

În loc de desert, am zis să împărțim niște gnocchi. Asta pentru că în meniu scria că se servesc doar joia și întâmplarea face că era joi așa că am luat-o ca pe un semn. Nu era foarte clar cu ce sunt gnocchi, dar am ales să mergem pe mâna bucătarului și am făcut foarte bine. Au fost cu sos de roșii și carne care presupun că era de miel (nu aș băga mâna în foc pentru asta). Pentru mine acesta a fost mâncarea preferată din acest local (și posibil din toată excursia).

La masa asta am băut și un pahar de vin alb, nu știu de care, dar bun și foarte tare, pentru că pe mine m-a cam adus într-o dulce amețeală. Și jur că a fost doar un pahar. Nu am vrut să ratez următoarea vizită de pe listă însă, așa că am pornit către Muzeele Capitoline.

Nu știu exact de ce au numele la plural, presupun că din cauză că sunt două clădiri cred și multe multe încăperi. Practic sunt un labirint, noi ne-am rătăcit puțin la început până ne-am prins că treci dintr-o clădire în alta prin subsol. Muzeele sunt de artă și arhitectură și au foarte multe statui, picturi, o grădină interioară mică și frumoasă, statui gigant, chiar și tavanele erau spectaculoase.

Sunt multe opere valoroase aici, probabil cea mai importantă ar fi statuia din poza de mai sus, a lui Marcus Aurelius care e impresionantă și ca mărime, însă pentru mine personal, cel mai important lucru pe care l-am văzut a fost lupoaica.

De pe terasa muzeului am prins un frumos apus și apropo, apusurile în Roma sunt incredibil de frumoase, nu le-am fotografiat pe toate și acesta e probabil unul mai puțin spectaculos, dar am prins unele de mi-a stat inima-n gât.

În încheiere, am prins și o expoziție temporară cu Raphael de care am fost entuziasmată, poate puțin prea entuziasmată pentru că am rămas puțin dezamăgită. Nu am avut voie să facem fotografii în interior, dar oricum, singurul tablou al lui Raphael era autoportretul lui celebru. În rest schițe și alte tablouri ale altor artiști.

La sfârșitul zilei am fost să vedem și Bocca Della Verita. Pe care o să v-o arăt într-o poză foarte nereușită cu mine. Faza e că statuia e un obiectiv turistic foarte cunoscut și este o coadă lungă la făcut poze (noi n-am prins-o așa lungă că era o seară de noiembrie, dar tot au fost câțiva în față) și fiecare turist are voie să își facă doar o poză, deci dacă e nereușită, ghinion. Legenda spune că "gura adevărului" funcționează ca un detector de minciuni, adică îți bagi mâna în gură și dacă ești mincinos, ți-o taie. Așa că e amuzant să faci o față îngrozită, doar că a mea n-a ieșit la cel mai bun moment (n-am blurat-o de rușine, ci ca să vă puteți concentra privirea asupra monumentului, nu asupra expresiei mele idioate).

Cam asta a fost ziua doi. Vinul de care vă povesteam mai devreme (dacă mă gândesc bine probabil a fost un factor important ce a influențat rezultatul imaginii de mai sus) m-a lovit destul de tare, deci după asta ne-am retras la somn, chiar dacă inițial plănuisem să ieșim în oraș. Așa e la bătrânețe din păcate.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

AWSOM Powered