Road Trip: Sighișoara

Road Trip: Sighișoara

Săptămâna aceasta a fost în sfârșit vară și cum am prins și weekend lung, ne-am gândit că neapărat trebuie să mergem undeva. Am ezitat între Sighișoara și Sibiu, însă pentru că ne-am trezit târziu și în Sibiu mai era încă FITS, deci slabe șanse să mai găsim o cazare ok, am rămas la Sighișoara.

Eu am mai vizitat-o de câteva ori ca scurtă oprire când mergeam cu ai mei la mare. Marian nu a văzut-o până acum, deci ne-am pregătit pentru atmosfera medievală.

Ne-am cazat la Pensiunea Joker pe care am rezervat-o de pe booking. Știu că v-am obișnuit să pun poze cu cazările din vacanțe, de data asta n-am mai apucat să fac, dar fotografiile de pe booking sunt destul de aproape de realitate. O pensiune destul de simplă, ce ne-a interesat pe noi a fost să fie aproape de cetate, să fie curată, să avem baia noastră și parcare și toate au fost bifate. Proprietarii au fost drăguți, ne-au pregătit camera chiar dacă am ajuns mult mai devreme. Deci ne-am lăsat lucrurile rapid și am pornit la explorat.

Deși dacă o iei pur și simplu pe strada principală ajungi foarte repede în cetate, nu știu de ce ne-am gândit noi că ar fi o idee bună să o luăm pe niște scări foarte înalte și abrupte care ne-au dus direct la Biserica Din Deal.

A fost tot excercițiul fizic de care am avut nevoie vreodată. Despre Biserica Din Deal și toate celelalte obiective turistice din Sighișoara o să vă povestesc în articolul viitor. Am coborât apoi pe Scara Școlarilor pe care mă tot prosteau ai mei când eram mică să-i număr treptele și să observ că-s mai multe la urcare decât la coborâre.E adevărat că-mi ieșeau numere diferite, din motive foarte logice, dar îi bănuiesc pe ai mei că doar voiau sa ne dea ocupație vreo juma de oră.

 

Am ajuns apoi în Piața Cetății unde era frumos și cald, mulți turiști, atmosferă de vacanță cu iz medieval.

Ne-am oprit la o terasă să ne răcorim și alegerea mea a fost cidru rece, mi s-a părut o băutură potrivită pentru acest loc. Am fost un pic dezamăgită că peste tot am primit doar trei cubulețe mici de gheață, din câte am înțeles de la un ospătar simpatic i-a cam luat prin surprindere valul de turiști din weekend și n-au făcut destulă.

Apoi a umat o serie lungă de mai multe plimbări prin cetate. Am vizitat toate turnurile despre care o să vă povestesc altădată, mi-a plăcut vederea de sus pe care am putut-o vedea din mai multe locuri și micile amenajări cu băncuțe la umbră, perfecte ca să te odihnești.

Sighișoara e locul perfect pentru plimbare, însă din păcate toată cetatea e relativ mică și o poți vizita în întregime într-o jumătate de zi. Cum noi am avut o zi întreagă, pe la ora 14-15 nu prea știam ce să mai facem. Ne-am oprit să luam masa la un restaurant, am nimerit un meniu destul de demodat și mâncare mediocră. Din păcate scena localurilor a fost destul de dezamăgitoare.

Pentru că arșița era deja insuportabilă ne-am retras la pensiune pentru un duș răcoros și un somn după-masă. Pe la 18 când încă era foarte cald, dar măcar soarele s-a mai ascuns un pic și bătea un vânt ce vestea furtuna, am ieșit din nou la o plimbare. După încă o tură de cetate ne-am oprit pe o altă terasă unde am mâncat o ciorbă de fasole în pită (măcar asta a fost bună) și am ascultat ceva piesă a suporterilor de fotbal pe repeat. Încă o plimbare, o cafea fierbinte și proastă, plimbare, terasă în Piața Cetății pentru un cidru și o bere și așa am încheiat seara. Aproape imediat după ce am intrat în camera noastră, a început și ploaia.

Concluzia mea despre Sighișoara e că este frumoasă și merită văzută, însă nu știu dacă m-aș mai întoarce vreodată să stau o zi întreagă. M-aș mai opri în trece spre alte locuri să mai fac o plimbare prin cetate.

 


4 thoughts on “Road Trip: Sighișoara

  1. Ce draguut, in a patra poza de jos in sus ai surprins si hotelul meu. Hotelul unde am stat in decembrie 2014 cand am fost in Sighisoara. Se numeste Cavaler si e un hotel foarte bun, i-am povestit despre el unei colege si l-a ales si ea pentru un sejur de vis. Eu am stat 4 zile in Sighisoara si nu m-am plictisit o clipa, ba chiar ne-am prelungit cu o zi sederea initiala. Am fost iarna si peisajul nu era atat de vesel, dar mi-a placut ca eram singurii turisti din cetate(eu cu iubi). Atunci am avut vacanta perfecta, am simtit ca am un oras si un hotel cu spa cu tot doar pentru mine. Noua ne-a placut mancarea din Sighisoara, am mancat chiar si ciorba in pita si gulas. :))

    1. E foarte frumos hotelul (l-am cautat pe booking), dar noi pentru o singura zi am vrut ceva mai ieftin, mai ales ca a fost o iesire destul de spontana. Sunt sigura ca si spa-ul a contribuit mult la vacanta voastra 😀

      Eu la mancare sunt mai pretentioasa, nu a fost proasta sau ceva, pur si simplu mi s-a parut asa… demodata. Lucruri care le gaseam acum 10-15 ani. Ciorba de fasole in pita e foarte buna, pe aia as pastra-o in meniuri, pe restul le-as schimba pe toate :))

  2. Prin Shighisoara am fost doar in trecere vreo doua ore cat a avut al meu ceva de remediat la o masina din oras, insa mi-a lasat impresia unui oras cu suflet. Nu stiu sa explic cum anume. Asta am simtit eu, am simtit ca e genul de oras in care m-as simti bine. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

AWSOM Powered