Road Trip: Castelul Cantacuzino și Salvador Dali

Road Trip: Castelul Cantacuzino și Salvador Dali

Castelul Canacuzino s-a deschis pentru public destul de recent, în 2008, motiv pentru care și eu am auzit despre el abia acum. Iar ca să fiu complet sinceră, am auzit pentru început de expoziția Welcome Into My Brain al lui Salvador Dali și abia apoi unde se ține. Expoziția aceasta este temporară, până în 4 octombrie, deci ne-am planificat demult să venim în septembrie prin zonă ca să o prindem.

Am ajuns la castel pe la ora 16 jumate și am descoperit că tururile aici nu doar că începeau din oră în oră, dar locurile erau limitate pentru fiecare tur. Prin urmare, noi am prins locuri doar la cel de la ora 18.

Castelul în sine este frumos pe exterior, dar mai ales parcul care îl înconjoară.

Tot aici în curte am găsit "indicii" despre expoziția lui Dali, pornind de la exponate inspirate din piese sale cele mai celebre, ceasul curgător, oul, buzele-canapea etc., la restaurantul destul de fancy cu meniu inspirat din suprarealism și mai ales de micul cinematograf în aer liber, unde puteai urmări un documentar despre celebrul artist. Noi ne-am uitat la ceva din el, mai ales ca să treacă vremea mai repede până începea turul.

După încă puțin timp pierdut prin parc, am început turul. Prima parte a turului a fost parterul castelului, unde am învățat câte ceva despre familia Cantacuzino, despre care vă zic cu un pic de rușine că nu știam mare lucru. A fost o lecție de istorie bine venită. Doamna care ne-a fost ghid a vorbit frumos și clar (la microfon, yey), dar un pic cam… învățat pe de rost. Dacă vii aici direct de la Peleș cum am făcut noi, interior castelului Cantacuzino pare puțin… sărac. Este nemobilat (deși sunt expuse vreo două fotografii cu mobila, să vedem măcar cum arăta), iar comuniștii au mai dat și cu un strat de vopsea într-o culoare care mie mi s-a părut un pic nepotrivită. Însă putem vedea alte lucruri frumoase, cum ar fi decorații pe pereți, tavanele impresionante, vitralii frumoase, șeminee și terasa cu coloane frumos sculptate și o vedere superbă de care ne-am îndrăgostit.

Aici am fost cam aiurită și mi-am dat seama destul de târziu că aveam voie să fac fotografii și înăuntru, așa că nu sunt cele mai reușite, dar cel puțin vă pot arăta niște detalii.

După ce am terminat cu parterul am urcat la etaj unde ne aștepta expoziția lui Salvador Dali. Aceasta nu conține însă picturi celebre, ci schițe după romanele Tricornul, Bătrânul și Marea, Divina Comedie, Pantagruel, Faust și desene pentru cărțile de Tarot. Oricum, fiind fani Salvador Dali și eu și Marian, a fost o oportunitate bună să vedem geniul său mai îndeaproape. Aici am avut un alt ghid, o doamnă care mi-a plăcut mai mult, mi s-a părut că a vorbit mai liber, însă un pic cam obosită după cum ea însăși ne-a spus, deci poate nu la fel de înflăcărată cum ar fi fost în mod normal.

În prima încăpere avem schițe după Tricornul și după ce ghidul ne-a povestit atât poemul cât și semnificația câtorva dintre motivele lui Dali, mi-a fost destul de ușor să le înțeleg sensul. Nu le-am fotografiat pe toate, doar câteva să vă faceți o idee.

Apoi au urmat cărțile de tarot, pe care Dali le-a desenat pentru soția lui Gala, care era pasionată de cititul în cărți. În această parte ghidul ne-a povestit și despre iubirea dintre Dali și Gala.

Urmează apoi Divina Comedie, care este și încăperea cea mai mare, cu cele mai multe tablouri, semn că a fost un proiect important pentru Dali.

Pantagruel (Visele Bizare) este încăperea care pe mine m-a fascinat cel mai tare, din două motive. Unul, pentru că aceste schițe au o cromatică foarte vie și doi, pentru că sunt șocante și foarte erotice.

Schițele pentru Bătrânul și Marea nu m-au încântat la fel de tare, sunt mai simpliste, însă din câte am înțeles acestea au fost desenate printr-o tehnică diferită, pe metal.

Însă cea mai valoroasă piesa din întreaga colecție este această schiță după Faust:

Iar singurul tablou din expoziție a fost acesta:

Am terminat destul de târziu cu castelul Cantacuzino și am ajuns să ne cazăm în Brașov abia pe la 21. Plănuiam să ieșim la un bar hopping prin Brașov noaptea și să am trei articole pentru voi despre acest road trip, însă insolația de care v-am povestit articolul trecut m-a făcut să rămân în pat pentru tot restul serii, deci nu am apucat să vizităm orașul mai deloc de data aceasta.


2 thoughts on “Road Trip: Castelul Cantacuzino și Salvador Dali

  1. Nu stiam ca esti atat de pasionata de Dali. O sa-ti placa tare mult Teatrul-Muzeu ce-i poarta numele din Figueres. Ma mir ca ai fost la Barcelona si nu ai ajuns si pe Costa Brava. Poate la vara. 🙂
    Castelul Cantacuzino pare interesant, mi-ar placea sa-l vizitez intr-o buna zi. Bine ca mi-am facut hatarul cu Branul. :))

    1. Am stat putin in Barcelona, n-am avut timp si de Costa Brava din pacate.

      E interesant intr-adevar, dar depinde ce asteptari ai. Nu e mobilat deloc, deci nu are aerul ala luxos de castel cum e Pelesul de exemplu. Dar tot merita vazut, macar o data, ca oricum e la noi in tara 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

AWSOM Powered