Road Trip: București (partea II)

Road Trip: București (partea II)

Iar am lungit-o (pauza dintre posturi) și deja îmi bate la ușă următoarea vacanță (fix în momentul ăsta îmi fac bagajele), așa că trebuie să mă grăbesc să termin cu Bucureștiul că după aia mă încurc 😀 Tocmai am realizat că probabil veți citi mai multe despre excursii și vacanțe anul acesta de la mine.

Sâmbătă dimineața ne-am început ziua cu o cafea. Am venit cu temele făcute, așa că știam exact unde o să o găsim pe cea mai bună, mai exact la Steam. Și n-o laud doar pentru că Vlad și Dani sunt clujeni, ci pentru că e probabil cea mai bună cafea pe care am băut-o vreodată. Locul e foarte mic și în general se vinde cafea to go, dar are vreo două băncuțe unde poți să stai liniștit să-ți bei cafeaua, așa cum am făcut noi. Cu ocazia asta am descoperit că Steam nu e o simplă cafenea, e o experiență. În primul rând ți se povestește despre cafea, sortiment, procedeu de extracție etc. La un moment dat ajungi să te trezești în mijlocul unei conversații cu ceilalți oameni din cafenea, chiar dacă e prima dată când vă vedeți. Se schimbă informații și cărți de vizită și din câte am observat în ora pe care am petrecut-o acolo, mai toți cei care calcă pragul sunt cunoscători într-o oarecare măsură. Dar peste toate astea trebuie să subliniez că am băut o cafea absolut extraordinară în acest loc, de fapt nu, am băut două. Două cești mari de cappuccino (nici n-am avut nevoie de zahăr în ele) și aș fi băut-o și pe a treia dacă nu ar fi trebuit să mergem.

În continuare ne-am plimbat puțin (am mai mâncat o dată la Calif că nu mai puteam de pofta amintirilor din ziua precedentă), am intrat pentru prima dată în viața mea într-un Mega Image (nu mi-a plăcut) și am observat despre București două lucruri: au incredibil de puține bancomate ING și au clădiri imense. Comparativ cu cele din Cluj cel puțin, sunt gigante. Și nu puteam să nu ne oprim puțin și în fața Casei Poporului, pentru că era prima dată când am văzut-o și nu-mi venea să cred cât e de mare. Cei de la Steam ne-au recomandat eclerele de la French Revolution, din păcate era închis așa că nu am reușit să le încerc, dacă sunteți din București luați-vă unul pentru mine și spuneți-mi cum a fost.

Deja era relativ târziu cât am terminat cu plimbarea și cu toate că am fi avut multe alte locuri de vizitat pe listă, ne-am retras puțin să dormim pentru că știam că ne așteaptă o noapte lungă în Flair Angel. N-am prea reușit eu să dorm, dar tot am rezistat până la 4 dimineața, deci succes. În Flair Angel a fost un fel de party, atmosferă bună, multe fețe cunoscute (e ciudat cum poți să ajungi într-un bar la peste 500 km depărtare de casă și tot să te simți comfortabil). Ca invitat special în bar a fost Paul de la Jaxx (Cluj), și dacă m-aș fi mobilizat mai din timp să scriu articolul acesta v-aș fi zis că ieri a venit Claudiu de la Flair Angel ca invitat special la Jaxx. Un schimb de barmani cum ar veni 😀 Deși am câțiva prieteni prin București, n-am prea reușit să mă întâlnesc cu ei pentru că am fost mereu în mișcare (sorry again), doar doi au reușit să vină la Flair Angel și am apucat să povestim un pic, deci mi-am petrecut seara într-o companie plăcută.

La întoarcere am luat-o pe Valea Oltului și am făcut o singură oprire, în Sibiu. Eu m-am mai oprit în Sibiu o singură dată, acum vreo 10 ani, în gară. De data asta am văzut Piața Mare pe care n-am prea apucat să o admir cum se cuvine că tocmai se apucase o ninsoare cu fulgi mari și deși. Ne-am oprit într-un local de acolo (m-am uitat acum pe google că se numește Crama Sibiană) să mâncăm și ne-am luat toți ciorbă de fasole în pâine. A fost bună, mai ales în contrast cu vremea de afară. Apoi ne-am întors la drum, în cele mai potrivnice condiții de condus pentru un șofer începător: întuneric, ninsoare care vine din față, ceață. Dar Marian a trecut testul, s-a călit și ne-a adus cu bine acasă, ceea ce înseamnă că probabilitatea de road trip-uri în viitor crește.


4 thoughts on “Road Trip: București (partea II)

  1. Cred ca stiu ce nu ti-a placut in Mega. Preturile! 😀 😛
    Mi-ai facut pofta de o cafeluta delicioasa, as bea una chiar acum desi e trecut de ora 21. Dar am o mica presimtire, cum ca in Steam nu voi ajunge prea curand. 🙁
    Vacanta placuta, have fun! :*

  2. Eu imi fac cumparaturile doar din Mega (sunt peste tot!!!) asa ca m-am obisnuit. Imi place ca e mai mic, mai cozy si, cel mai important, mai aproape de casa. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

AWSOM Powered