Proba serialelor: Toamna se numără seriale

Proba serialelor: Toamna se numără seriale

Dacă ești un împătimit al serialelor ca și mine știi că toamna apar cele mai multe, atât sezoane noi din seriale vechi, cât și seriale noi. Am vrut să păstrez acest post pentru mai târziu, după ce apuc să văd tot ce apare, însă deja am strâns o mulțime și m-am uitat pe programul de toamnă și am văzut că mai sunt multe care vor apărea în curând, așa că încep de acum și probabil o să mai scriu un articol în viitorul apropiat cu restul. Pentru că nu am mai făcut un astfel de articol de prin mai, unele dintre aceste seriale sunt apărute mai devreme, prin vară.

Younger

Deși în general sunt la curent cu tot ce apare nou, câteodată îmi mai scapă și mie câte unul printre degete. Nu am știut de Younger până când mi l-a recomandat o colegă. Mi-am luat sitcomul și am recunoscut actrița din rolul principal din Bunheads, un serial mai vechi care mi-a plăcut și a fost anulat prea devreme. În Younger este vorba despre Liza, o femeie care are undeva peste 40 de ani, proaspăt divorțată, care nu reușește să-și găsească un job. Pentru că arată încă destul de tânără, minte în privința vârstei, lasă lumea să creada că are 20 și ceva de ani și primește un job ca agent al directorului de marketing al unei edituri. E drăguț, e light, are o premisă interesantă, sezonul întâi mi-a plăcut și cândva în 2016 va apărea și sezonul 2.

UnREAL

Dacă ești un fan al reality show-urilor, UnREAL o să le strice pentru tine. Unul dintre cele mai controversate seriale apărute în ultima vreme, prezintă viața producătorilor din spatele unui reality show numit Everlasting. Bineînțeles, reality show-ul e fictiv, dar dacă mă întrebați pe mine seamănă foarte bine cu The Bachelor. Producătorii manipulează concurenții, editează filmările etc., totul ca să aibă audiență. E multă dramă, multe wow moments, dar cred că cel mai important e că te face să îți pui întrebări. Bine, sunt multe faze  exagerate și duse la extrem care nu cred că se întâmplă în realitate la fel, dar unele lucruri mi-au răspuns la niște întrebări legate de concurenții din reality show-uri. Mi se pare că e de văzut. La fel ca precedentul, sezonul 1 a apărut complet, al doilea apare in 2016.

The Whispers

Am văzut prima dată trailerul pentru serial și mi s-a părut o premisă interesantă, credeam că va fi genul acela de serial cu mult mister, la care o să stau cu sufletul la gură să aflu ce se întâmplă. Este vorba despre mai mulți copii care au toți același prieten imaginar, care aparent nu e la fel de imaginar cum își imaginează părinții. Și prietenul acesta îi convinge să facă tot felul de lucruri negative, inclusiv să își rănească părinții, să fure secrete de stat etc. Nu o să vă zic ce se întâmplă mai departe deși afli destul de repede în serial spre dezamăgirea mea. Primele două-trei episoade au fost foarte promițătoare, dar apoi a mers spre plictisitor și repetitiv foarte repede. Chiar m-am bucurat când s-a terminat în sfârșit sezonul. Nu se știe încă dacă va mai fi un sezon doi și nu știu sincer dacă îl vor mai urmări în caz că va fi.

Minority Report

Acum 13 ani apăruse filmul Minority Report cu Tom Cruise în rolul principal, un film futurist unde 3 frați clarvăzători puteau vedea crimele înainte ca ele să aibă loc și astfel autoritățile le puteau preveni, arestând viitorii făptași. Asta până când personajul lui Tom Cruise este cel care urmează să facă crima și apare problema de moralitate, dacă poți aresta pe cineva care încă nu a făcut nimic rău și nici nu știe în ce context o va face. Serialul are loc în viitor față de film, când această unitate de prevenire a crimelor este desființată. Personajul principal de data aceasta este unul dintre cei 3 clarvăzători, care își dorește în continuare să prevină crimele, însă fără fratele lui geamăn și sora mai mare, nu vede întreaga informație. Până la urmă se aliază cu o polițistă. Premisa mi s-a părut foarte interesantă, însă serialul devine ușor plictisitor și de-abia am văzut primele două episoade. Să sperăm că își revine, altfel nu mai prinde un sezon doi.

Kevin From Work

Un sitcom care m-a prins foarte repede și mi se pare cu mult potențial. Kevin este un tip care este super îndrăgostit de colega lui de la job, însă aceasta are o relație serioasă cu un tip nu foarte potrivit pentru ea. Kevin își găsește un job în Italia, își dă demisia, îi scrie o scrisoare lui Audrey în care îi spune cât de îndrăgostit e de ea, doar ca să afle că jobul a fost anulat și trebuie să se întoarcă la fostul loc de muncă, să suporte consecințele și să locuiască cu sora lui mai mică. Îmi plac personajele acestui serial, în sensul că și ele se dezvoltă odată cu acțiunea, și chiar dacă la început nu mi-au fost simpatice toate, cu cât m-am uitat mai mult, cu atât am început să le înțeleg mai bine. Tocmai s-a încheiat primul sezon, îi țin pumnii să-l reînnoiască.

Blindspot

Un serial mai serios despre o tipă goală, plină de tatuaje pe tot corpul, care este găsită de FBI în mijlocul străzii. Are amnezie și nu își amintește nimic, însă tatuajele ei au indicii despre atentate sau crime pe cale să aibă loc. Deși am văzut doar pimele 3 episoade, în fiecare se dezvăluie multe lucruri noi și apar întrebări noi. E un serial cu mult mister și multă acțiune, are potențial și e foarte interesant, singurul lucru care mă deranjează îngrozitor e că tipa din rolul principal nu zâmbește nici măcar o dată și e așa… băgăcioasă, nerăbdătoare, sare repede la concluzii… sinceră să fiu nu m-am atașat deloc de personajul acesta și mi-e puțin greu să mă uit la un serial unde nu țin cu personajul principal. Se pare că primul sezon o să aibă 22 episoade, sunt curioasă cum le vor umple.

 

Mă opresc aici momentan deși mai am câteva pe listă, însă la următorul am văzut doar un episod și aș vrea să ajung un pic la zi înainte să-mi dau cu părerea. O să urmeze oricum o partea a doua cât de curând.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

AWSOM Powered