Mallorca: Excursie în vest

Mallorca: Excursie în vest

După cum vă ziceam la începutul povestirii despre călătoria noastră, nu ne-am închiriat mașină, dar am vrut totuși să vizităm mai mult din această deosebită insulă. Așa că am ales o excursie (am mers cu No Frills, care au excursii și în limba engleză) spre vestul insulei. Ineditul acestei călătorii s-a regăsit în multitudinea de mijloace de transport folosite.

Am început cu autocarul și prima oprire a fost pe munte, mai exact pe Tramuntana. Am urcat foarte aproape de cel mai înalt vârf de pe insulă (unde este ceva stație militară, deci interzis turiștilor) și am avut parte de niște peisaje incredibile și un pic de rău de înălțime. Deși avem și noi munți frumoși pe care i-am văzut destul de des, este totuși o senzație aparte să stai pe munte și să vezi marea. Călătoria pe munte este destul de lungă și spectaculoasă în sine, dar aș zice că partea de coborâre mi-a dat cele mai multe emoții. Șoseaua e extrem de curbată (recomandată doar șoferilor foarte buni), eu aș zice că e mai curbată decât Transfăgărășanul, sau cel puțin mi s-a părut mai abruptă (e o părere personală, pe Transfăgărășan am fost acum doi ani, poate mi s-au mai șters chestii din memorie).

După coborâre am ajuns în La Calobra, un loc pe care mi-e greu să-l descriu în cuvinte, noroc că am făcut poze. Marea are cea mai spectaculoasă nuanță de turcoaz pe care am văzut-o vreodată. Modul în care e înconjurată de munți o face deosebită. Pe zona asta frumoasă sunt doar nave, dar poți face o scurtă plimbare printr-o peșteră lungă (un alt moment unic) și ajungi într-o zonă cu mult pietriș cu o deschidere la mare printre două stânci. Aici era puhoi de lume la plajă și în apă, dar deși era extrem de cald afară am auzit că în zona asta marea ar fi fost destul de rece (mai ales că era totuși dimineață). Deși aveam costumul de baie pe mine, pietrișul ăla și mulțimea de oameni m-au ținut departe de apă. Noroc că am putut măcar să admir:

N-am stat foarte mult în La Calobra, pentru că a trebuit să ne urcăm pe vaporaș, al doilea nostru mijloc de transport. Pentru că ne-am urcat printre primii, am prins locuri sus, unde am presupus că putem vedea mai bine. Nu știu sigur dacă a fost o alegere bună, cel puțin pentru mine. Am simțit din plin mișcarea și am fost nevoită să mă concentrez tot drumul să nu mi se facă rău. Noroc cu briza foarte răcoroasă de aveai impresia că e aer condiționat, însă în general partea asta a excursiei nu mi-a prins foarte bine și nici nu m-am concentrat prea tare la împrejurimi. Noroc cu Marian care a preluat misiunea de a fotografia totul:

Aproape mi-a venit să sărut pământul când am ajuns în port Soller. Aici am avut ceva mai mult timp de pierdut, așa că ne-am plimbat puțin pe străduțe și ne-am oprit și la o terasă pentru o bere și o limonadă rece, unde am avut parte de o servire excepțională și ne-am mirat din nou de locul acesta unde ospitalitatea este luată atât de serios.

Din portul Soller unde ne aflam noi până în orașul Soller am luat tramvaiul (unul foarte diferit de cel pe care îl avem noi în Cluj) și ca să ajungem la destinație am trecut prin livezi mari de lămâi și portocali.

Orașul Soller mi-a plăcut un pic mai mult decât portul. Acest orășel este faimos pentru înghețata artizanală, în special cea cu portocale, făcută din portocale locale. Bineînțeles că n-am putut să nu degust și eu două, una cu portocale și una cu ananas. Delicioase, cel puțin mie mi s-a părut că se simte diferența între astea și cele din magazin. Orașul ne-a mai oferit și alte priveliști superbe, cum ar fi o biserică imensă și aș zice eu o bijuterie arhitecturală fix în centru, străduțe unde pentru noi a fost o plăcere să ne plimbăm, plus ceva mici muzee de artă cu intrare gratuită.

Apoi ne-am urcat în tren și am luat-o peste munți spre sud, mai exact spre Palma de Mallorca. Trecerea prin munți se face prin multe, multe tunele. Cea mai interesantă parte este că vezi orașul Soller în dreapta, iar la un moment dat intri într-un tunel foarte lung (cred că am stat în el vreo 10 minute) și când ieși, același oraș Soller e în stânga. Ai impresia că ceva magie l-a făcut să se mute, dar de fapt în tunel, noi ne-am schimbat direcția. În rest din tren am văzut multe peisaje cu partea rurală din  Mallorca.

 Trenul ne-a lăsat chiar la marginea orașului Palma, de unde ne-a luat autocarul și ne-a dus înapoi în nord, unde eram cazați. A fost o excursie destul de obositoare, dar frumoasă și mă bucur că am avut ocazia să vedem și partea muntoasă a insulei.

Și cu asta cred că am încheiat capitolul de povestiri despre Mallorca. Deși au trecut doar două săptămâni de când ne-am întors, am senzația că a fost de-o veșnicie. Noi deja suntem cu gândul la următoarea excursie 🙂


2 thoughts on “Mallorca: Excursie în vest

  1. Ce excursie frumoasa, chiar ca ati facut o alegere buna cand ati decis sa petreceti vacanta in Mallorca. Pentru un indragostit de fotografie ca mine este locul ideal. Absolut superb! 🙂

    1. Intr-adevar e un loc minunat pentru fotografii.Poti sa o pui linistita pe lista scurta a urmatoarelor vacante, e o destinatie destul de accesibila zic eu pentru cat e de frumoasa 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

AWSOM Powered