Despre

Despre

Salut,

Sunt Anda, sunt din Cluj și am multe hobby-uri, iar unul dintre ele e călătoritul.

Am început acest blog ca unul personal și așa a fost pentru 5 ani și un pic. Însă în ultimii nu prea am mai avut chef de el, scriam când-cum și a început să devină mai degrabă un task pe care trebuia să-l bifez decât ceva care să îmi facă plăcere. Am vrut de multe ori să renunț la a mai scrie și am făcut de câteva ori pauze de luni întregi. De obicei pauza asta ținea până mă întorceam dintr-o vacanță despre care voiam neapărat să scriu.

Așa am luat decizia de a nișa acest blog și a-l transforma într-unul de călătorii. Pentru că nu vreau să șterg toate articolele mele din ultimii 5 ani, le-am pus pe toate într-o singură categorie (Personal). În rest veți găsi toate destinațiile mele pe orașe (cele din România le-am aranjat pe județe) și țări.

Vreau să-mi relatez călătoriile cât mai detaliat, astfel încât să poată fi de ajutor celor ce le citesc pentru că se pregătesc pentru o vacanță în acel loc. Nu vor fi toate din străinătate, pentru că fac și multe road trip-uri prin țară. Și când nu plec nicăieri, îmi place să fiu pur și simplu un turist în Cluj.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

AWSOM Powered