Ce trebuie sa stii cand comanzi bere

Ce trebuie sa stii cand comanzi bere

Nu stiu cum sunteti voi, dar mie imi place ca atunci cand platesc ceva, sa primesc servicii de calitate. Problema e ca exista o anumita preconceptie ca la noi nu am putea primi asa ceva. Eu cred ca atunci cand clientul are informatia necesara si cere ceea ce trebuie, pana la urma si cei care ofera serviciile respective trebuie sa ridice putin standardele profesionalismului.

Nu am fost foarte surprinsa de exemplu cand intr-o zi, intr-o cafenea, am sorbit din cafea si am spus "e un pic cam arsa" si un prieten mi-a raspuns "nu stiam ca se poate arde cafeaua".

Asa ca am stat si m-am gandit si l-am rugat si pe Marian sa ma ajute si uite asa am initiat o serie de articole care incep cu "Ce trebuie sa stii cand comanzi…" unde veti gasi informatia necesara pentru cand mai iesiti intr-o cafenea/ceainarie/bar/club/restaurant si va comandati anumite bauturi. Sa stiti ce trebuie sa comandati, cum si mai ales ce trebuie sa primiti. Adica toate informatiile necesare pentru a stii daca ati primit un serviciu de calitate sau nu. Si am inceput cu berea, pentru ca e printre cele mai consumate la noi.

Lucruri de baza pe care trebuie sa le stii despre bere

Desi o sa ajungem la informatii mai interesante, luati aceasta sectiune ca o "legenda".

  • Ingredientele principale: orz, apa, hamei, drojdie
  • Exista aproximativ 90 tipuri de bere si 5000 de varietati. Mai jos va voi prezenta pe scurt cateva mai importante sau pe care o sa le mai regasiti prin articol.
  • Berea nu ingrasa. 100g de bere lager de exemplu are doar 34 calorii, adica echivalentul unei cantitati similare de suc de portocale. In plus, deoarece contine multe vitamine si saruri minerale, consumul moderat de bere este considerat sanatos (pe z un pahar pentru femei si doua pahare pentru barbati).
  • Berea lager este o bere de fermentatie la temperaturi joase (de ex. Stella Artois, Carlsberg, Peroni, Heineken), berea ale este o bere de fermentatie la temperaturi inalte (acestea fiind cele doua clase mari in care se imparte berea)
  • Berea pilsner este o bere lager clasica, blonda, limpede, parfumata, gust sec (de ex. Beck's, Tuborg, Ursus)
  • Berea lambic ese o bere belgiana care se produce prin fermetatie spontana si contine aproximativ o treime grau si hameiuri invechite. Prin amestecare unei beri lambic maturate cel putin doi-trei ani si una mai recente, se obtine berea gueuze.
  • Berile strong ale sunt beri ale cu o concentratie ridicata de alcool, berile bitter ale au o aroma de hamei mai accentuata, deci sunt mai amare.
  • Berile de abatie sunt beri cu denumirea si reteta calugarilor, dar produse industrial (de ex. Leffe)
  • Berile porter si stout sunt beri inchise la culoare, cu arome de cafea. Berea stout (de ex. Guinness) e mai robusta.
  • Bières de garde sunt caracteristice nordului Frantei si sunt preparate in mod normal din diferite malturi si supuse unei refermentari in sticle.

 

Paharul in care iti este servita berea

  • Daca comandati o bere de fermentatie la temperaturi joase, aceasta trebuie servita intr-un pahar inalt si subtire, pentru a reduce cat ma mult contactul cu aerul. Aceste beri nu au un miros clar, deci trebuie evitata dispersia aromei
  • Berile de fermentatie la temperaturi inalte au o aroma mai puternica si se servesc in pahare mai largi.
  • Paharele cu maner au avantajul ca nu prindeti de pahar cu degetele, deci nu-l incalziti.
  • In general nu este recomandat consumul direct din sticla, cu putine exceptii (Corona Extra)

Temperatura

Prejudecata: berea trebuie sa fie cat mai rece.

Nu e neaparat asa. Fiecare bere trebuie servita la o anumita temperatura pentru ca gustul si aroma sa fie optime. De obicei aceste temperaturi ar trebui mentionate pe sticla. In principiu, temperatura de servire creste direct proportional cu densitatea, volumul si concentratia alcoolica.

  • Berile blonde, usoare sau delicat aromate (lager, pils, ice, weisse) se servesc la 5-9°C
  • Berile cu aroma de fruct se servesc la 7-9°C
  • Berile bitter ale sau brown ale se servesc la 8-10°C
  • Berile ale se servesc la 10°C si strong ale la 11°C
  • Berile de abatie se servesc la 12°C
  • Singura bere care poate trece de 13°C este barley wine (temperatura indicata este de 15,5-16°C)

Servirea berii

Ceea ce caracterizeaza o bere in faza de consum este persistenta aromei. Deci, servirea trebuie sa se faca la o temperatura optima (vezi specificatiile de mai sus). Se recomanda a se turna lent din sticla/cutie/dozator, paharul fiind tinut usor inclinat pana la umplerea a trei sferturi din capacitatea sa, dupa care operatiunea se efectueaza ceva mai rapid, pentru o spuma de calitate (fara sa dea pe dinafara).

Spuma

Rolul propriu-zis al spumei este de a proteja berea de la oxidare. Din cauza asta, "gulerul de spuma" trebuie sa fie perfect.

  • Cea mai compacta spuma este de doua degete, care trebuie sa apara la berile pils, pentru a proteja gustul si aromele
  • La berile bitter ale, spuma excesiva este considerata un defect

Combinatia dintre bere si mancare

La fel cum anumite tipuri de vin merg bine cu anumite tipuri de mancare, si berea poate insoti alimentele.

  • Felurile de mancare delicate se combina cu beri usoare si blonde, iar felurile dense cu beri brune
  • Daca vreti sa beti bere la o pizza, trebuie sa alegeti o bere care nu e foarte intepatoare, apta sa sustina aciditatea rosiilor. De exemplu Kölsch. Nu alegeti beri lager (blonda si usoara), pentru ca va fi digerata greu.
  • Berea lager ar merge bine la o supa de zarzavat verde
  • La o supa de legume merg bine berile rosii irlandeze
  • Berile blonde si robuste, cum sunt cele italienesti sau olandeze, merg bine cu feluri de mancare italienesti (paste, risotto) si supe.
  • Carnea alba (pui, curcan, prepelita) ar trebui insotita de o bere lager blonda, nepasteurizata (satisface setea) sau o bere pils (aroma fina de hamei).
  • Carnea rosie merge bine cu o bere belgiana, cu mai mult alcool si mai puternica, sau franceza. De asemenea, cu ale sau bitter ale englezesti.
  • Pentru vanat si friptura sunt indicate berile ridicate in malt, de tripla fermentatie (lager, ale), cu concentratie ridicata de alcool, sau berile bock, cu aroma intensa si consistenta de malt si hamei
  • Cu carnea de miel merg bine berile englezesti, pentru ca au un continut ridicat de hamei, sau varietatile frantuzesti bières de garde.
  • Carnea de porc merge cu berile weissbier bavareze, sau red ale irlandeze.
  • Cu carnaciori sau carnati aromati merg bine berile weizen, sau lager brune de München.
  • Produsele din peste merg bine cu beri usoare, reci, cu gust dulceag.
  • La branzeturi merg bine berile cu aromele cele mai puternice. Cu cat branzeturile sunt mai maturate, cu atat concentratia de alcool a berii trebuie sa fie mai mare si gusul mai ferm
  • Dulciurile cu cafea, sau cele care se consuma cu lingurita (de exemplu tiramisu) merg bine cu berea stout.
  • Dulciurile pe baza de fructe se insotesc cu beri usoare, in special beri cu cirese sau cu zmeura
  • Dupa masa se recomanda berile cu o concentratie alcoolica ridicata

2 thoughts on “Ce trebuie sa stii cand comanzi bere

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

AWSOM Powered