Browsed by
Category: Zlatibor



Zlatibor – Sirogojno și Cascada Gostilje

Zlatibor – Sirogojno și Cascada Gostilje

Am citit multe lucruri interesante despre Sirogojno, care e un fel de muzeu al satului și mi s-a părut că e un mod foarte interesant de a cunoaște viața la țară în Serbia acum peste un secol. Este un obiectiv turistic destul de popular și a fost puțin mai greu cu parcarea, dar ne-am descurcat până la urmă. Intrarea e undeva la 150 dinari (aproximativ 5,5 lei) și am primit și o hartă cu explicații, astfel încât a fost ușor să ne descurcăm.

Prin toată locația există indicatoare, deci nu e ușor să te pierzi.

Tot muzeul arată ca un sat străvechi, cu toate că în realitate aceste case au fost aduse ulterior. Însă există și posibilitatea de cazare în mici căsuțe asemănătare cu cele de vizitat și chiar o căsuță-restaurant. Cred că e o experiență faină mai ales pentru cei care nu au avut bunici la sat. Mie mi-a amintit însă foarte mult de copilărie și mi se pare incredibil cât de mult ne asemănăm cu sârbii.

Sunt extrem de multe case și la intrarea fiecăreia este prezentată povestea familiei ce a locuit acolo, ceea ce a făcut totul să fie mult mai veridic. Am putut să intrăm și înăuntru și acolo am văzut într-adevăr dovezi ale trecutului. Pentru că au trecut deja vreo două luni de când ne-am întors nu mai țin minte toate poveștile pe care le-am aflat aici, fotografiile mi-au adus aminte de câteva, dar prefer să nu le stric cu incertitudini, așa că voi lăsa doar imaginile să vorbească.

După ce am terminat cu muzeul satului, ultimul obiectiv de pe lista noastră a fost cascada Gostilje. Și aici parcă a trebuit să plătim ceva ca să putem trece cu mașina, însă chiar dacă nu există parcare amenajată, practic e un câmp liber în care găsești locuri libere câte vrei.

Înainte de a ajunge la cascada propriu-zisă este un loc de joacă frumos amenajat, deci mi se pare un loc ok să mergi și cu copiii. Chiar lângă cascadă era ceea ce presupun că se voia a fi un restaurant cu terasă, dar era închis. De fapt nu prea mai era nimeni pe acolo, așa că ne-am putut bucura de cascadă în liniște.

Gostilje este cea mai mare cascadă din Serbia, cam 12m, ceea ce nu e chiar așa de mare. Dar e frumoasă și o poți privi din mai multe perspective.

Nu am stat mult aici, cam jumătate de oră ca să ne odihnim (și să ascultăm cascada pentru că e foarte relaxant), dar mi se pare un loc bun să-ți petreci ziua cu familia, eventual la un picnic.

Și cu asta închei povestirile din Zlatibor, dar vacanța noastră încă nu a ajuns la sfârșit.

Zlatibor – Peștera Stopica

Zlatibor – Peștera Stopica

Data trecută v-am spus despre stațiune și cum ne-am petrecut seara acolo, iar de data aceasta voi începe să vă povestesc ce am făcut în restul zilei. În jurul Zlatiborului există câteva obective turistice foarte interesante pe care le-am vizitat, mai exact o peșteră (Stopica), un muzeu al satului (Sirogojno) și o cascadă (Gostilje). Astăzi vă povestesc despre primul obiectiv.

Peștera Stopica

Peșterile sunt relativ un subiect nou pentru mine, nu am vizitat foarte multe. În afară de cele pe care le-am văzut când eram mică și le-am uitat complet, mai știu doar de Scărișoara și de Baraceve Splije din Croația. Până la Stopica am mers cu mașina și am găsit o parcare amenajată, parcă am plătit pentru ea, dar foarte puțin. Traseul până acolo e frumos trasat și îngrijit și intrarea în peșteră e un adevărat festin vizual.

Intrarea în peșteră e individuală și costă undeva la echivalentul a 9 lei. Era un domn la intrare, presupun că era ceva ghid, care ne-a spus în engleză că putem intra, să ne plimbăm, să vedem tot și la ieșire vom povesti despre ce am văzut. Așa că am pornit. Începutul peșterii mi s-a părut foarte asemănător cu Scărișoara, lipseau doar ghețarii.

Apoi am ajuns la ceea ce eu am considerat punctul culminant, micile "bazine" formate din sedimente de piatră de var, pe etaje, care mi-au amintit de Pamukkale. Peștera e amenajată cu lumini multicolore și deci nu am putut vedea culoarea lor reală, pe ceva afiș de la intrare am citit că ar fi roz, dar după ce m-am uitat pe internet la niște poze mai clare mă îndoiesc un pic. Dar oricum, rămân foarte spectaculoase.

Prin toată peștera trece un râu și dacă ajungi în capăt dai de o mică cascadă.

Nu e o peșteră foarte mare (dar e cea mai mare în care am fost eu), însă e frumos amenajată, multe lumini, multe stalactite, mi s-a părut foarte impresionantă și eu zic că merită vizitată.

La ieșirea din peșteră am avut însă parte de o mică dezamăgire. "Ghidul" care ne-a promis povești era ocupat cu alți turiști sârbi. Asta e, ne-am așezat cuminți pe o băncuță așteptând să termine și să vină și la noi. Am stat vreo zece minute, după care… a plecat. Fără să ne zică ceva, să ne spună să-l așteptăm, sau pur și simplu să ne recunoască existența. Am plecat deci și toate informațiile despre peșteră le-am citit de pe un afiș de la intrare. Ne-am cumpărat totuși un magnet de frigider să avem amintire.

 

Stațiunea Zlatibor

Stațiunea Zlatibor

De la mare ne reîntoarcem la munte, de data asta în Serbia în stațiunea Zlatibor. Aceasta a fost ultima destinație pe care am ales-o din întreg traseul vacanței. Inițial planul era să facem tot drumul Sutomore-Belgrad într-o zi, dar gândul la un drum atât de lung mă stresa foarte tare. Așa că citind impresii despre drumurile în Muntenegru, am descoperit că mulți români recomandau Zlatibor ca oprire. Am căutat pe hartă, poziția era perfectă, așa că l-am adăugat pe listă. S-a dovedit a fi o alegere fericită.

Zlatibor e atât numele muntelui, cât și numele stațiunii. Este o zonă superbă, ne-am entuziasmat când am ajuns aici și am făcut multe excursii într-o singură zi, dar despre ele în articolul viitor.

Ne-am cazat la Apartment 9 Gorska Vila rezervat pe booking. Este o cameră la parter într-o vilă mai mare. Comunicarea cu proprietarii a mers bine prin mesaje, ei ne-au lăsat cheia, noi le-am lăsat banii la niște vecini, practic nu ne-am întâlnit deloc. Camera a fost mică, dar super drăguță, decorată într-un stil mai hippie așa, dar care mi s-a părut potrivit cu locația. Destul de aproape de centrul stațiunii, dar fără să auzi gălăgia, wi-fi funcțional, patul super comod (am dormit foarte bine noaptea aia) și o mică bucătărie. Ne-a plăcut cazarea asta, mi s-a părut perfectă pentru o noapte.

Imediat după ce ne-am cazat, ne-am îndreptat spre centrul stațiunii. Am descoperit un loc extrem de viu, foarte multe terase, foarte multă lume, foarte multă energie. Ne-am hotărât greu unde să mâncăm, din păcate TripAdvisor nu ne-a ajutat aproape deloc, toate review-urile pentru toate localurile mi s-au părut la fel. Așa că am ales aleatoriu restaurantul Rujno, părea așa mai de modă veche, dar avea o terasă închisă la etaj și ca în toată Serbia, prețurile au fost decente. Am mers la sigur cu un cordon bleu.

Până am așteptat mâncarea am făcut și niște poze cu stațiunea.

Restul zilei l-am petrecut prin împrejurimi, dar ne-am întors pentru o plimbare în stațiune seara. La fel de viu mi s-a părut și după ce s-a întunecat. Centrul stațiunii îl reprezintă un lac, în jurul căruia se întâmplă tot. Ne-am plimbat și noi în jurul lui, a fost frumos, un sentiment de vacanță.

Ne-am oprit la o terasă de la capătul lacului, am mâncat ceva burger cu caș de-al lor deasupra și un cheesecake, am băut vin, nu am făcut poze pentru că era deja întuneric, dar a fost o seară drăguță.

Mi s-a părut destul de agitat centrul în timpul serii, de aceea m-am bucurat că vila în care stăteam a fost mai retrasă și nu s-a propagat sunetul până la noi. Însă am rămas cu o amintire plăcută din Zlatibor și dacă faceți un road trip până în Muntenegru vi-l recomand și eu ca oprire. Cred că e fain să vii și iarna aici, am înțeles că au și pârtii de schi.

AWSOM Powered