Browsed by
Category: Serbia



Zlatibor – Sirogojno și Cascada Gostilje

Zlatibor – Sirogojno și Cascada Gostilje

Am citit multe lucruri interesante despre Sirogojno, care e un fel de muzeu al satului și mi s-a părut că e un mod foarte interesant de a cunoaște viața la țară în Serbia acum peste un secol. Este un obiectiv turistic destul de popular și a fost puțin mai greu cu parcarea, dar ne-am descurcat până la urmă. Intrarea e undeva la 150 dinari (aproximativ 5,5 lei) și am primit și o hartă cu explicații, astfel încât a fost ușor să ne descurcăm.

Prin toată locația există indicatoare, deci nu e ușor să te pierzi.

Tot muzeul arată ca un sat străvechi, cu toate că în realitate aceste case au fost aduse ulterior. Însă există și posibilitatea de cazare în mici căsuțe asemănătare cu cele de vizitat și chiar o căsuță-restaurant. Cred că e o experiență faină mai ales pentru cei care nu au avut bunici la sat. Mie mi-a amintit însă foarte mult de copilărie și mi se pare incredibil cât de mult ne asemănăm cu sârbii.

Sunt extrem de multe case și la intrarea fiecăreia este prezentată povestea familiei ce a locuit acolo, ceea ce a făcut totul să fie mult mai veridic. Am putut să intrăm și înăuntru și acolo am văzut într-adevăr dovezi ale trecutului. Pentru că au trecut deja vreo două luni de când ne-am întors nu mai țin minte toate poveștile pe care le-am aflat aici, fotografiile mi-au adus aminte de câteva, dar prefer să nu le stric cu incertitudini, așa că voi lăsa doar imaginile să vorbească.

După ce am terminat cu muzeul satului, ultimul obiectiv de pe lista noastră a fost cascada Gostilje. Și aici parcă a trebuit să plătim ceva ca să putem trece cu mașina, însă chiar dacă nu există parcare amenajată, practic e un câmp liber în care găsești locuri libere câte vrei.

Înainte de a ajunge la cascada propriu-zisă este un loc de joacă frumos amenajat, deci mi se pare un loc ok să mergi și cu copiii. Chiar lângă cascadă era ceea ce presupun că se voia a fi un restaurant cu terasă, dar era închis. De fapt nu prea mai era nimeni pe acolo, așa că ne-am putut bucura de cascadă în liniște.

Gostilje este cea mai mare cascadă din Serbia, cam 12m, ceea ce nu e chiar așa de mare. Dar e frumoasă și o poți privi din mai multe perspective.

Nu am stat mult aici, cam jumătate de oră ca să ne odihnim (și să ascultăm cascada pentru că e foarte relaxant), dar mi se pare un loc bun să-ți petreci ziua cu familia, eventual la un picnic.

Și cu asta închei povestirile din Zlatibor, dar vacanța noastră încă nu a ajuns la sfârșit.

Zlatibor – Peștera Stopica

Zlatibor – Peștera Stopica

Data trecută v-am spus despre stațiune și cum ne-am petrecut seara acolo, iar de data aceasta voi începe să vă povestesc ce am făcut în restul zilei. În jurul Zlatiborului există câteva obective turistice foarte interesante pe care le-am vizitat, mai exact o peșteră (Stopica), un muzeu al satului (Sirogojno) și o cascadă (Gostilje). Astăzi vă povestesc despre primul obiectiv.

Peștera Stopica

Peșterile sunt relativ un subiect nou pentru mine, nu am vizitat foarte multe. În afară de cele pe care le-am văzut când eram mică și le-am uitat complet, mai știu doar de Scărișoara și de Baraceve Splije din Croația. Până la Stopica am mers cu mașina și am găsit o parcare amenajată, parcă am plătit pentru ea, dar foarte puțin. Traseul până acolo e frumos trasat și îngrijit și intrarea în peșteră e un adevărat festin vizual.

Intrarea în peșteră e individuală și costă undeva la echivalentul a 9 lei. Era un domn la intrare, presupun că era ceva ghid, care ne-a spus în engleză că putem intra, să ne plimbăm, să vedem tot și la ieșire vom povesti despre ce am văzut. Așa că am pornit. Începutul peșterii mi s-a părut foarte asemănător cu Scărișoara, lipseau doar ghețarii.

Apoi am ajuns la ceea ce eu am considerat punctul culminant, micile "bazine" formate din sedimente de piatră de var, pe etaje, care mi-au amintit de Pamukkale. Peștera e amenajată cu lumini multicolore și deci nu am putut vedea culoarea lor reală, pe ceva afiș de la intrare am citit că ar fi roz, dar după ce m-am uitat pe internet la niște poze mai clare mă îndoiesc un pic. Dar oricum, rămân foarte spectaculoase.

Prin toată peștera trece un râu și dacă ajungi în capăt dai de o mică cascadă.

Nu e o peșteră foarte mare (dar e cea mai mare în care am fost eu), însă e frumos amenajată, multe lumini, multe stalactite, mi s-a părut foarte impresionantă și eu zic că merită vizitată.

La ieșirea din peșteră am avut însă parte de o mică dezamăgire. "Ghidul" care ne-a promis povești era ocupat cu alți turiști sârbi. Asta e, ne-am așezat cuminți pe o băncuță așteptând să termine și să vină și la noi. Am stat vreo zece minute, după care… a plecat. Fără să ne zică ceva, să ne spună să-l așteptăm, sau pur și simplu să ne recunoască existența. Am plecat deci și toate informațiile despre peșteră le-am citit de pe un afiș de la intrare. Ne-am cumpărat totuși un magnet de frigider să avem amintire.

 

Stațiunea Zlatibor

Stațiunea Zlatibor

De la mare ne reîntoarcem la munte, de data asta în Serbia în stațiunea Zlatibor. Aceasta a fost ultima destinație pe care am ales-o din întreg traseul vacanței. Inițial planul era să facem tot drumul Sutomore-Belgrad într-o zi, dar gândul la un drum atât de lung mă stresa foarte tare. Așa că citind impresii despre drumurile în Muntenegru, am descoperit că mulți români recomandau Zlatibor ca oprire. Am căutat pe hartă, poziția era perfectă, așa că l-am adăugat pe listă. S-a dovedit a fi o alegere fericită.

Zlatibor e atât numele muntelui, cât și numele stațiunii. Este o zonă superbă, ne-am entuziasmat când am ajuns aici și am făcut multe excursii într-o singură zi, dar despre ele în articolul viitor.

Ne-am cazat la Apartment 9 Gorska Vila rezervat pe booking. Este o cameră la parter într-o vilă mai mare. Comunicarea cu proprietarii a mers bine prin mesaje, ei ne-au lăsat cheia, noi le-am lăsat banii la niște vecini, practic nu ne-am întâlnit deloc. Camera a fost mică, dar super drăguță, decorată într-un stil mai hippie așa, dar care mi s-a părut potrivit cu locația. Destul de aproape de centrul stațiunii, dar fără să auzi gălăgia, wi-fi funcțional, patul super comod (am dormit foarte bine noaptea aia) și o mică bucătărie. Ne-a plăcut cazarea asta, mi s-a părut perfectă pentru o noapte.

Imediat după ce ne-am cazat, ne-am îndreptat spre centrul stațiunii. Am descoperit un loc extrem de viu, foarte multe terase, foarte multă lume, foarte multă energie. Ne-am hotărât greu unde să mâncăm, din păcate TripAdvisor nu ne-a ajutat aproape deloc, toate review-urile pentru toate localurile mi s-au părut la fel. Așa că am ales aleatoriu restaurantul Rujno, părea așa mai de modă veche, dar avea o terasă închisă la etaj și ca în toată Serbia, prețurile au fost decente. Am mers la sigur cu un cordon bleu.

Până am așteptat mâncarea am făcut și niște poze cu stațiunea.

Restul zilei l-am petrecut prin împrejurimi, dar ne-am întors pentru o plimbare în stațiune seara. La fel de viu mi s-a părut și după ce s-a întunecat. Centrul stațiunii îl reprezintă un lac, în jurul căruia se întâmplă tot. Ne-am plimbat și noi în jurul lui, a fost frumos, un sentiment de vacanță.

Ne-am oprit la o terasă de la capătul lacului, am mâncat ceva burger cu caș de-al lor deasupra și un cheesecake, am băut vin, nu am făcut poze pentru că era deja întuneric, dar a fost o seară drăguță.

Mi s-a părut destul de agitat centrul în timpul serii, de aceea m-am bucurat că vila în care stăteam a fost mai retrasă și nu s-a propagat sunetul până la noi. Însă am rămas cu o amintire plăcută din Zlatibor și dacă faceți un road trip până în Muntenegru vi-l recomand și eu ca oprire. Cred că e fain să vii și iarna aici, am înțeles că au și pârtii de schi.

Novi Sad

Novi Sad

Nu știam prea multe despre Novi Sad înainte să ajungem aici și nici așteptări prea mari nu aveam. L-am ales ca primă oprire mai mult din cauza poziției geografice convenabile, cam la 7 ore distanță de Cluj. Am pornit din Cluj pe la ora 6 dimineața (ora României) și ajuns în jur de ora 12:30 (ora Serbiei). Uitasem că Serbia e cu o oră în urmă, așa că apartamentul în care am stat nu era încă gata, dar am putut parca în curte și noi ne-am plimbat puțin prin centru până ne-a dat proprietara mesaj că ne putem caza.

Când am căutat cazare, cam în toate cele 5 locații în care am stat vacanța aceasta, am avut următoarele criterii: preț cât mai mic, poziție cât mai centrală, parcare și să arate cât de cât decent și cu un minim de facilități. În Novi Sad nu a fost greu să mă decid pentru că acesta a fost cam singurul apartment care să îndeplinească toate criteriile. Se numește Apartament Centar Novi Sad și l-am rezervat pe booking. Este un apartament la parter (de fapt un fel de casă), cu curte interioară unde am putut și parca mașina (să ai parcare privată în centrul orașului e chiar mare lucru) și cel mai bun lucru despre el e locația, cam la 2 minute de mers pe jos de buricul târgului ca să zic așa. E destul de simpluț el așa, dar curat, am avut baie proprie, patul destul de comod, o bucătărie unde am folosit doar frigiderul și destul de ieftin. Pentru o noapte mi s-a părut alegerea perfectă.

După ce ne-am cazat și am făcut un duș, ne-am întors pentru o plimbare prin centrul orașului. Am fost destul de impresionată e arhitectură, de clădirile frumoase, orașul curat, strada pietonală cu multe terase și verdeață.

Am simțit instant sentimentul acela de vacanță. În plus, ca să vă puteți transpune cât mai bine în locație, mirosul predominant era cel de … popcorn. Și nu degeaba, pentru că erau o mulțime de astfel de tonete (care mi s-au părut foarte simpatice de altfel):

Tot în centru am găsit și Danube Park, un parc mare și frumos, plin de verdeață și cu un lac mare, plin de lume și mai ales de copii.

După o plimbare lungă prin acest minunat oraș, ni s-a făcut foame. Dintre toate recomandările de pe Tripadvisor am ales Cafe Veliki.

Ne-am așezat pe terasă și am avut parte de o servire foarte drăguță din partea unui ospătar care vorbea destul de bine engleză. Inițial am luat meniurile de pe masă care erau în sârbă și ne-am uitat la ele ca vițeii la poarta nouă. Din fericire ne-a adus și niște meniuri în engleză și am răsuflat ușurați. De băut am încercat Cockta, o băutură despre care am descoperit că este destul de populară atât în Serbia cât și în Muntenegru. Seamănă puțin cu Coca Cola, dar mi se pare că are un gust mai intens de caramel și sinceră să fiu mie mi-a plăcut mai mult.

Mi-a fost greu să mă hotărăsc la mâncare, dar mi-am amintit de un sfat de pe Tripadvisor așa că am decis să-l urmez și am ales cotlet de porc cu sos de mere (care a venit cu cartofi copți și inele de ceapă), iar Marian a ales costițele de porc cu sos picant (cu o garnitură asemănătoare, plus un sos de iaurt). Porțiile au fost foarte mari și mâncarea incredibil de bună. În special porția mea, la care am poftit amândoi tot restul vacanței. Nu a fost nici foarte scump, deci vă recomand cu drag acest restaurant.

Ne-am continuat explorarea orașului Novi Sad trecând podul peste Dunăre. Într-o parte puteam să vedem câteva urme ale comunismului (prin toate orașele din Serbia am putut vedea blocurile astea mari de 20 de etaje, dacă vă amintiți, data trecută în Belgrad chiar ne-am cazat într-unul):

Și fortăreața Petrovaradin în cealaltă

Scopul nostru a fost să urcăm pe fortăreața Petrovaradin, pe care este posibil să o recunoașteți din poze ca simbol al Novi Sad-ului.

Urcușul până la fortăreață nu e nici foarte ușor, nici foarte greu, dificultate medie aș spune, dar măcar e frumos. Și deja de pe la jumătate începe să-ți ofere priveliști minunate asupra orașului.

Cel mai important obiectiv de pe fortăreață e chiar Turnul cu ceas, un ceas mai special pentru că e invers, adică limba mare arată orele și cea mică minutele. Este făcut așa pentru pescarii de pe Dunăre, ca să poată vedea cât e ceasul de la o distanță mai mare.

Mai sunt câteva lucruri interesante de văzut pe fortăreață, un muzeu care din păcate era deja închis la ora la care am ajuns noi, multe statui, multă artă modernă, puțin romantism…

…câteva terase, însă pentru mine cel mai frumos a fost să văd orașul de sus, mai ales că era deja apus, deci am prins și o lumină superbă

Ne-am întors apoi în centru, unde am decis să ne oprim undeva la o bere. Am ales Red Cow Irish Pub (avem noi o atracție pentru Irish Pub-uri, recunosc), care avea si o foarte frumoasă terasă interioară. Am băut niște Guinness (prețuri foarte mici) și ne-am relaxat foarte tare, ne-a prins foarte bine locul acesta. Atmosfera în oraș după ce s-a întunecat a fost foarte vie, foarte animată. Și ca să încheiăm această zi frumoasă, prima din vacanța noastră, ne-am gândit la un desert. Așa că ne-am reîntors la Cafe Veliki, unde eu am ales un desert cremos cu granola și Marian un tort cu o combinație de mac, vanilie, nucă, oricum, minunate amândouă.

Novi Sad a fost o surpriză foarte plăcută pentru vacanța noastră și m-aș reîntoarce oricând cu plăcere.

Road trip – Serbia și Muntenegru

Road trip – Serbia și Muntenegru

Și anul acesta am ales tot un road trip pentru vacanța de vară. De data aceasta doar noi doi, 12 zile prin Serbia și Muntenegru. Am avut o vacanță completă în sensul că am avut parte și de mare, și de munte, orașe vechi, orașe noi, peșteri, sat, liniște, agitație, relaxare și drumeții. Am încercat să facem aceasta vacanță mai pe low cost, pentru că avem o altă prioritate financiară acum. Am multe articole de scris, cu multe poze și amănunte din fiecare locație, dar m-am gândit să încep cu un articol mai general despre traseul nostru și câteva sfaturi pentru o călătorie prin aceste două țări.

Traseul

Înainte să hotărâm unde vom merge, tot ce știam e că vrem să ajungem undeva la mare, preferabil într-un loc nou. După zile întregi de cercetări, verificat prețuri, comparat, am ajuns la concluzia că Serbia și Muntenegru sunt cea mai bună variantă pentru noi. Știam deci că vrem sa ajungem la mare în Muntenegru, însă drumul e lung și dintre noi doi doar Marian are permis, eu am doar rău de mașină, deci am încercat să împart drumul în cât mai multe bucăți.

Pentru prima oprire am ales un oraș din Serbia, al doilea ca mărime după capitală și anume Novi Sad.

Pentru a doua oprire m-au convins fotografiile cu Durmitor National Park, așa că am căutat o cazare în apropriere și am ales Zabljak, în Muntenegru.

Să alegem stațiunea de la mare a fost mai complicat. Inițial am rezervat un apartament în Tivat. Mi-a plăcut ce am găsit, am văzut că e aproape de Kotor pe care am ținut neapărat să-l vizitez, eram mulțumită. Și deși planific vacanța asta de vreo două-trei luni, cu 10 zile înainte de plecare m-am lăsat influențată de diverse păreri, articole și poze cum că în Tivat nu ar fi plaje. Mi-am anulat rezervarea seara târziu, obosită fiind și am luat alta în Sveti Stefan. A doua zi am descoperit că acesta e o stațiune extrem de scumpă (50-75 euro un șezlong pe zi) și deja era prea târziu pentru anulare gratuită. Am trimis totuși un special request pe booking și din fericire cei de la proprietate au acceptat să anulez totuși fără să mai plătesc. Deja la capătul puterilor după un roller coaster emoțional (s-au întâmplat și alte lucruri între timp de era să anulăm vacanța de vreo două ori și să-i schimbăm premisele de vreo trei), și deja fiind foarte târziu, am ales Sutomore. Apartamentul ok, prețuri în stațiune ieftine, plajă, astea au fost toate lucrurile care m-au interesat. Nu știu neapărat dacă a fost cea mai bună decizie în final, dacă aș fi să realeg acum cred că aș fi rămas la Tivat, dar până la urmă ne-am adaptat noi la condiții ca să avem o vacanță reușită. Eu am rămas cu două lucruri: ascultă-ți întotdeauna primul instinct și nu lua decizii importante sunt influența oboselii.

Am stat 6 nopți la mare, timp în care am vizitat și orașul vechi și cetatea Bar

Tivat

și bineînțeles Kotor

La întoarcere ne-am oprit la munte, de data asta în Serbia, în Zlatibor (așa se numește și stațiunea și muntele)

Și am încheiat vacanța cu două zile în Belgrad.

Voi povesti despre fiecare mai pe larg în articolele viitoare.

Drum și taxe

Am citit o grămadă de povești înainte să pornim despre dificultatea acestui traseu, dar în mare parte aș zice că-s doar povești. Pe cea mai mare porțiune drumul a fost foarte ok, mai ales în Muntenegru, unde nu mi s-a părut nici pe departe atât de periculos pe cât mă așteptam. Dar priveliștile chiar sunt minunate. În Serbia este munte doar în zona de sud, în rest e câmpie și destul de plictisitor. Limitele de viteză sunt într-adevăr mai mici ca în România și e plin de polițiști cu radare, dar noi am încercat să respectăm toate regulile de circulație și din fericire nu ne-a oprit nimeni.

Taxe nu prea sunt, doar pe o porțiune mică de autostradă în Serbia și la tunelul de 4 km din Muntenegru.

Granițe

Deși în plin sezon, majoritatea granițelor prin care am trecut au fost destul de libere. Cred că doar la întoarcere între Muntenegru și Serbia a fost coadă, dar a mers foarte repede. Chiar dacă nu sunt în UE, pentru o vacanță scurtă poți circula în ambele țări doar cu buletinul (am avut și pașapoartele cu noi pentru orice eventualitate, dar nu le-am folosit).

Chiar la intrare în Serbia la începutul vacanței, doamna de la Vamă ne-a spus că urmează control. Dar nu ne-a mai oprit nimeni și ne-a lovit paranoia că nu ne-am oprit noi unde trebuie și că probabil ne caută toată poliția din Serbia ca pe niște fugari :)) Abia când am trecut din nou granița și nu ne-a zis nimeni nimic ne-am mai liniștit.
Și la intrare în România a mai fost control, dar doar ne-au întrebat unde am fost și dacă avem la noi alcool sau țigări (țigările în Serbia sunt la jumătate de preț, probabil se caută traficanți). Înaintea noastră era o mașină cu numere de Timișoara cărora chiar le-a verificat portbagajul, dar la noi s-a mulțumit cu răspunsurile.

Declarația de ședere

Am vrut să vorbesc puțin și despre subiectul acesta pentru că este unul care m-a frământat foarte mult înainte să plecăm. Atât în Serbia, cât și în Muntenegru, legislația spune că turiștii străini trebuie să se înregistreze la poliție pentru orice ședere mai lungă de 24 ore. În mod normal, unitatea de cazare este cea obligată să vă înregistreze, iar apoi trebuie să vă dea ceva hârtii înapoi cu dovada. Lucru care s-a și întâmplat de altfel în Muntenegru. Problema este că noi ne-am cazat în apartamente, nu în hoteluri sau pensiuni, și lucrurile intră într-o zonă gri aici. Cum în Belgrad am stat mai mult de 24 ore, l-am întrebat pe proprietarul apartamentului în care am stat despre asta și mi-a zis să nu-mi fac griji, că poliția nu e strictă. Evident, mi-am făcut mai multe griji :))
Concluzia e ca nu ne-am mai înregistrat până la urmă în Serbia. Din fericire, nu ne-a întrebat nimeni nimic. Nu vă recomand neapărat să faceți ca mine 😀

Bani și prețuri

În Serbia, moneda folosită este dinarul, pe care o să aveți surpriza să nu-l găsiți la nici o casă de schimb valutar din România, dar nici invers (adică să schimbați lei direct în Serbia). Să te duci cu euro și să-i schimbi acolo nu e neapărat cea mai bună soluție, pentru că ieși în pierdere. Varianta ideală este să mergi cu cardul și fie să plătești cu el unde se poate, fie să scoți direct de la bancomate în dinari. În Muntenegru e foarte simplu, moneda lor e euro.

Prețurile în ambele țări sunt destul de mici. Depinde și de produse. Per total, aș zice că sunt un pic mai ieftine decât Clujul. În Muntenegru zona de pe litoral e evident mai scumpă, dar relativ la restul Europei, tot ieftină. Cum vă spuneam, țigările sunt la jumătate de preț, motorina aproape la fel, insignificant mai ieftină. În Sutomore am găsit felii de pizza foarte mari și bune între 80 cenți și 1,50 euro și cel mai pont a fost înghețata, foarte foarte bună (am găsit chiar gelato adevărat), 3 globuri la 1 euro (!!!!). În schimb ce mi s-a părut extrem de scump au fost loțiunile de plajă, cam la dublu preț față de Cluj. Pe plajă în Sutomore două șezlonguri și o umbrelă sunt 10 euro pe zi.

 

Alte lucruri de adăugat ar fi că ambele țări mi s-au părut destul de sigure, cel puțin la fel ca în România. În schimb foarte puțină lume vorbește engleză, mai ales în Muntenegru. Nicăieri nu am mai avut acest sentiment de frustrare că nu mă pot înțelege aproape deloc cu un alt om. În Muntenegru partea de natură și peisaje e superbă, însă în Serbia oamenii mi-au plăcut mai mult și mi s-a părut o țară un pic mai civilizată. Mâncarea e excelentă și ieftină în ambele.

Summer Trip 2015 – Belgrad

Summer Trip 2015 – Belgrad

Înainte să ajung la Belgrad trebuie să vă povestesc de seara dinainte. După ce am aflat că nu avem asigurare pentru Bosnia, am făcut cu toții o ședință pe balconul nostru din Cavtat ca să ne hotărâm ce facem mai departe. Traseul nostru inițial era să trecem prin Bosnia, apoi prin Serbia, să dormim o noapte în Belgrad și apoi acasă. Era drumul cel mai scurt (și destul de lung oricum). Mai aveam varianta să trecem prin Muntenegru spre Serbia, dar am fi făcut mai mult și s-a propus inclusiv să facem drum întors prin Croația și Ungaria, dar am fi pierdut cazarea din Belgrad (era prea târziu să mai anulăm), ca să nu mai zicem de lungimea drumului. Motivul pentru care această variantă a intrat măcar în discuție a fost paranoia pe care ne-am luat-o citind pe net tot felul de chestii. Ne așteptam deja la mine în Bosnia uitate din război, amenzi usturătoare, reținere cu orele la poliție și chiar închisoare, furtul mașinii etc.

Până la urmă am hotărât să ne luăm inima în dinți și să urmăm planul inițial (iar în caz că nu am fi reușit să trecem granița în Bosnia, ne-am păstrat Muntenegru ca plan B). Din fericire am reușit să ne facem la graniță o asigurare pe 3 zile (minimul posibil), așa că am trecut prin Bosnia. Nu am luat-o prin Mostar și Sarajevo așa cum ni s-a recomandat, ci de-a lungul graniței pe drumul cel mai scurt. Băieții au condus cu grijă să nu încalce nici o regulă de circulație, așa că nu am avut probleme pe drum. Despre Bosnia nu știu ce sa vă zic, am văzut partea muntoasă, care e frumoasă, nu extrem de diferită de ce putem vedea în România sincer. În Serbia am mers ok, mai ales că este și autostradă, dar am prins o coada imensă chiar la ieșire, ca să intrăm în Belgrad. GPS-ul ne arăta că mai avem 15 minute până la cazare, dar am ajuns acolo după două ore.

Ne-am cazat în apartamentul Duga, care se afla într-un bloc de 20 de etaje, la etajul 12. Măcar erau trei lifturi, deci am urcat rapid, dar am simțit un pic că e ditamai blocul pentru că pe scară era un miros ciudat, parcă de mâncare pentru animale. Din fericire în apartament nu l-am simțit. Cred că cel mai mare apartament în care am stat, cu trei camere, două băi (una cu toaletă, una cu duș), o bucătărie imensă și un balcon. Mi-a plăcut mult view-ul de la geam, care dădea spre un pod peste Dunăre. Ambele dormitoare aveau câte o canapea extensibilă dublă, dar eu personal am dormit ca un bebeluș. Pozele sunt de pe booking:

Deja era târziu, așa că ne-am schimbat rapid și am luat-o spre centru. Doar că ne-am dat seama că habar n-avem cum să ajungem acolo, așa că după o scurtă deliberare, ne-am urcat într-un taxi. Nu ne scosesem dinari, aveam doar euro, dar ne-am descurcat așa. După ce taximetristul ne-a lăsat în fața parcului Kalemegdan, am zis să o luăm pe jos spre un restaurant anume. Doar că surpriză, toate numele de străzi erau scrise cu litere chirilice. Așa că am avut oportunitatea de a descoperi ce oameni de treabă sunt sârbii, probabil cei mai de treabă din toate țările în care am călătorit până acum. Cu toții știau engleză (inclusiv cei în vârstă), erau drăguți, politicoși și când i-am întrebat de o stradă și-au scos telefoanele și ne-au arătat pe Google Maps cum ajungem acolo.

Am ajuns la Gradska, un restaurant tradițional pe care l-am găsit pe TripAdvisor. Am avut parte de o servire foarte amabilă și am fost încântată să descopăr un cidru nou, cu aromă de cireșe. Mie nu îmi era foarte foame, așa că nu mi-am luat aperitiv, Marian și-a luat Kajmak cheese, care s-a dovedit a fi un fel de brânză de burduf amestecată cu cremă de brânză. Prietenii noștri și-au comandat un platou Gradska, care s-a dovedit a fi imens, cu tot felul de prosciutto, cașcaval, măsline etc. Din păcate nu mai aveau miel deloc (din câte am înțeles vor să se focuseze mai mult pe pește). Pentru felul principal, Marian a încercat o Toplicka janija, care e un fel de tocăniță cu cărnuri de toate felurile și legume, am gustat și eu puțin și mi s-a părut extrem de aromată.

Eu mi-am luat din nou o pleșcoviță, doar ca să o pot compara cu cea din Croația. Asta mi s-a părut ceva mai picantă, parcă cu alte condimente, dar n-aș putea zice care a fost mai bună.

Mi-am mai luat și ceva side dish, un fel de mâncare din cartofi (pentru că nu știam că voi avea garnitură la pleșcoviță), care a venit servită în ceva asemănător tocăniței lui Marian, deci un alt fel de mâncare în sine. Prietenii noștri și-au luat și ei o pleșcoviță, ceva carne de porc cu Kajmac cheese deasupra și vreo două salate mari. Noi fetele am băut cidru, băieții bere și la sfârșit ospătarul ne-a oferit din partea casei câte un păhărel de rachiu de-al lor, mai slab decât pălinca noastră, dar foarte aromat. Ei bine, tot ce v-am povestit aici, mâncăruri pentru 4 persoane (n-am putut niciunul dintre noi să terminăm tot din farfurie) și băuturi ne-a costat echivalentul la 150 lei.

Și cu ocazia asta am descoperit că Belgradul e un oraș super ieftin. Clar trebuie să ne întoarcem pentru un city break.

Era deja cam ora 22 când am ieșit din Gradska, dar ne-am întors totuși spre Kalemegdan. Am vizitat puțin din fortăreață, am văzut orașul de sus, din păcate pozele pe întuneric nu mi-au prea ieșit. Ne-am mai plimbat un pic prin centru și am descoperit că noaptea Belgradul e un oraș foarte viu, deși ziua ni s-a părut un pic mort. Apoi am luat un taxi și ne-am întors înapoi la apartament, unde am adormit buștean.

Cam așa s-a terminat vacanța noastră, pentru că a doua zi ne-am întors acasă. Îmi pare puțin rău că nu am apucat să vedem mai mult din Belgrad, dar cu siguranță ne vom întoarce cât de curând (preferabil înainte să intre în UE, că după aia nu cred că va mai rămâne atât de ieftin). Cred că la capitolul organizat vacanțe, acesta a fost cea mai mare provocare a mea până acum, dar a ieșit totul bine, am avut parte de un road trip super, deci probabil pe viitor mă voi simți mai relaxată în a organiza vacanțe complicate.

AWSOM Powered