Browsed by
Category: Romania



Oradea

Oradea

Nu e prima dată când am ajuns în Oradea, dar e prima dată când o vizitez. Am mai trecut odată prin oraș, acum vreo 5 ani, însă am stat atunci prea puțin ca să văd ceva, plus că eram acolo în interes profesional. De data aceasta însă am pornit de dimineață din Cluj într-o frumoasă zi de sâmbătă cu intenția de a vedea Oradea pentru o zi întreagă.

Ne-am cazat la Casa Mignon, pe care am gasit-o pe booking. Plecarea asta a fost una destul de spontană, am căutat cazare abia cu câteva zile înainte, așa că nu mai erau disponibile prea multe opțiuni. Am vrut o locație cât mai apropiată de centru și parcare inclusă. Casa Mignon a fost cam la 10-15 minute de mers pe jos din centru, deci destul de ok. Mi-a plăcut că a fost curat, în rest camera a fost destul de simpluță, dar am avut tot ce ne-a trebuit, baia a fost super ok, wi-fi bun, este și un restaurant cu terasă la parter, noi n-am mâncat aici, dar am auzit că e ok și mâncarea. Ce nu mi-a plăcut a fost căldura îngrozitoare de după-masă care a durat pe tot parcursul nopții. Aerul în cameră a fost sufocant, mai ales că era abia aprilie. Ce-i drept, exista un aparat de aer condiționat, dar n-am primit telecomanda la el (probabil din considerentul că era încă primăvară). Și al doilea lucru care nu mi-a plăcut a fost perna prea mică, ok pentru dormit, dar nu prea puteai să te uiți la TV sau să stai pe net (până la urmă mi-am pus plapuma sub cap, că oricum era prea cald să mă învelesc). Ah, și la TV singurul program care mergea ok era Paprika și desenele animate.

Primul lucru pe care am vrut să-l facem în Oradea a fost să mergem să mâncăm, așa că am apelat la un prieten orădean de-al lui Marian să ne îndrume și așa am ajuns la Rivo. Mi-a plăcut super mult locația, pe malul Crișului, o terasă mare, închisă, mobilier deschis la culoare, atmosferă de vacanță. Era deja amiază, așa că aș zice că a fost un prânz mai degrabă decât un mic dejun. Eu am încercat pastele asiatice cu carne de vită, care au fost foarte bune, cu sos dulce-acrișor și bucățile de carne de vită gătită la perfecție și Marian a încercat cheeseburgerul. Iar la desert eu am avut o prăjitură cu caramel și smochine, fructe, înghețată de vanilie și un sos cald de caramel, iar Marian o tartă de migdale dacă nu mă însel cu ceva sorbet de sfeclă roșie (nu știu dacă am reținut bine denumirile că nu am reușit să le găsesc meniul online să-mi reîmprospătez memoria). Dar oricum, mâncare foarte bună, atmosfera lejeră și nu prea înțepată pentru tipul acesta de local, recomand cu căldură.

Mai departe am continuat cu o plimbare prin centru. Mie îmi place Oradea, e un oraș frumos și cochet, chiar dacă mai mic decât Clujul. Și mi-a plăcut mult și atmosfera, mi s-a părut că e plin de viață. Ne-am plimbat puțin prin Piața Unirii

Apoi ne-am îndreptat către Calea Republicii, însă mi-a plăcut și drumul între și ce-mi place foarte mult la orădeni este faptul că își pun în valoare malul Crișului, mi se pare că ar avea și Clujul ceva de învățat la capitolul acesta.

Pe pietonala de pe Republicii am dat din întâmplare peste Lăptărie, un local despre care am citit de multe ori, așa că am zis să ne oprim la un Aperol Spritz și un Sneakers Milkshake (acesta e al meu, mi s-a părut că nici o băutură nu poate fi mai potrivită într-un local numit Lăptărie). Partea de decor a localului e super. Dar e bine că se denumesc local retro, pentru că așa e și meniul (și nu neapărat într-un sens pozitiv).

Nu știam exact ce mai e de făcut prin Oradea, așa că m-am uitat pe Tripadvisor și ne-am îndreptat către Cetatea Oradea, care părea a fi un obiectiv promițător. Cetatea se află într-un parc, totul e foarte drăguț amenajat… singura problemă e că e mai mult un parc pentru cei ce vor să meargă într-un parc, nu chiar pentru cine vrea să vadă o cetate. A fost destul de puțin de văzut din ea, niște ziduri și cam atât.

Prin acest punct al zilei noastre mie începeau să mi se închidă ochii (un efect secundar al pastilelor de rău de mașină pe care le luasem dimineața), așa că ne-am întors la cazare pentru un binemeritat somn de după-masă. Seara, ne-am pornit din nou să vedem ce are Oradea de oferit dupa ce se întunecă. Pentru că trecuseră niște ore bune de la vizita la Rivo, ne era foame din nou așa că am ales American Grill. Arată puțin ca un fast food și au în meniu produse pe care le-ai găsi într-un fast food, diferența este însă calitatea ingredientelor folosite. Eu am încercat un cheesesteak sandwhich în tortilla și Marian ceva burger și a fost incredibil de bună mâncarea și bonus, după m-am simțit foarte ok (de obicei de la un fast food normal nu mă simt ok deloc). Deci un mareyes pentru American Grill.


În continuare am vrut să ne vizităm un alt prieten orădean care ne-a chemat la Bianco Milano. Un fel de gelaterie cu un mic bar în spate. Asta a însemnat desert și cocktails doi în unu pentru noi :)) Eu am încercat doua din aromele de gelato ale sezonului, Oreo și Fructul Pasiunii și Marian a început cu un Semifreddo, apoi am băut niște cafele și am încheiat cu un cocktail light.

Iar pentru a încheia seara am mers într-un pub, Lord's unde am băut câte un pahar-două de Guinness. Eram destul de obosită când am ajuns aici și n-am mai făcut poze, nu știu exact ce să vă spun despre el, era multă lume și gălăgie, chestii care pe mine mă fac să nu mă simt în largul meu. Muzica mi s-a părut un pic prea tare pentru gusturile mele. În același timp, era arhiplin, deci probabil au clienții lor care preferă acest stil. Guinness-ul a fost ok.

Mi-a plăcut în Oradea, mi se pare că stă foarte bine la capitolul localuri (ar mai fi fost multe opțiuni pe care aș fi vrut să le încerc, rămân pe data viitoare), sper că ne vom reîntoarce cât de curând.

Weekend tomnatic

Weekend tomnatic

Weekendul acesta a fost primul după mult timp în care n-am avut nici un plan. A început înnorat și ploios, numai bine să ne anunțe că a cam venit toamna. Și cu toate că nu aveam nici o idee despre ce voi face și s-ar fi putut dovedi pur și simplu un sfârșit de săptămână foarte plictisitor, m-am hotărât să "vă iau cu mine", documentând lucrurile mai interesante. Acest articol e un experiment și cine știe, dacă răspunsul e unul pozitiv, poate vă mai iau cu mine și în alte weekenduri.

Sâmbăta am început-o după-masa, după ce Marian s-a întors de la concursul lui de cross-fit și eu mi-am pregătit câteva articole viitoare. Am ieșit inițial să mâncăm. Eu încerc de vreo două săptămâni un stil de viață pescatarian despre care o să vă povestesc dacă ajung cumva la o lună, așa că am mers la Jaxx și am luat o masă vegetariană excelentă: legume la grill, varză călită cu stafide, quesadilla vegetariană (cu vinete și dovlecei în loc de pui) și sos de iaurt.

Apoi ne-am mai plimbat puțin prin centru, ca să cumpărăm niște bilete pentru un eveniment. Ăștia de la TIMAF au niște metode tare dubioase de a vinde bilete, numa' zic. Trebuia să ne întâlnim cu un tip și cum așteptam noi la coada calului lui Matei Corvin, se îndreaptă spre noi un tânăr cu față de bișnițar de am început să mă întreb ce doamne cumpărăm și dacă nu cumva e ilegal. M-am liniștit când a trecut pe lângă noi, semn că nu era el, iar la scurt timp a apărut și cel cu biletele, care din fericire arăta absolut normal.

Ne-am îndreptat apoi spre Parcul Mare, mai exact la Casino, unde se ținea Bookfest. V-am mai povestit și în articolele trecute că sunt într-o nouă perioadă de redescoperire literară, așa că abia așteptam noi achiziții. Chiar aveam în minte câteva cărți.

Am fost puțin dezamăgită de dimensiunile mici ale evenimentului, în total fiind doar câteva standuri. Acum câțiva ani când lucram în editură am participat la două festivaluri de carte în București, Bookfest și Gaudeamus, și ambele erau la dimensiuni impresionante, ocupând aproape în întregime Romexpo. Din păcate se pare că în Cluj nu suntem încă la același nivel.

Am trecut de două ori pe lângă cartea lui Salvador Dali în ultima lună, o dată la Cărturești și o dată la Cantacuzino și de data asta eram determinată să o cumpăr, cu speranța că poate nimeresc și vreo reducere. Din păcate n-am găsit-o la târg. Din ce aveam pe listă, unele nu le-am văzut deloc, altele erau la un preț mai mare decât în magazinele online (cu toate că erau într-adevăr la reducere față de prețul de magazin), am găsit o singură carte de pe lista mea (Chuck Palahniuk – Beautiful You) și am găsit una care nu mi-era pe listă, cu microromane de Dostoiveski care este unul din autorii mei preferați, plus că mi s-a părut că avea un preț bun. În total ne-am luat 3 cărți.

Apoi ne-am întors acasă, am făcut niște cumpărături și înainte de a ne pune la un serial, Marian a făcut un desert raw vegan nou, un fel de bomboane Rafaello. Nu mi-a venit să cred cât de bune sunt, aveam senzația că mănânc ciocolată. Plus că se fac extrem de repede și ușor, deci o descoperire majoră. Rețeta e simplă: curmale, stafide, unt de arahide, nucă de cocos, se dau toate la blender, compoziția se face biluțe și se mai dă printr-o tură de nucă de cocos.

Prima parte a zilei de duminică am petrecut-o în pat la seriale (și mini-seria Heroes Reborn, în caz că ați fost fani ai serialului original). Apoi ne-am gândit să ieșim, având în minte cafea și desert. Am trecut pe la Jaxx, Shto și Toulouse, am băut în total 3 cappuccino și am încercat două deserturi, dar ploaia măruntă ne-a cam făcut să ne pară rău că am ieșit din casă, așa că ne-am reîntors repede. Ne-am încheiat seara cu un film, Self/Less.

E un film interesant, un pic cam prea multă acțiune pentru gustul meu, dar probabil 90% din oameni își doresc mai multă acțiune în filme decât mine. Conceptul oricum e interesant și te pune pe gânduri. Pe scurt, este vorba despre un om în vârstă, bogat, cu multe realizări, care mai are doar 6 luni de trăit. Acesta află de niște servicii foarte exclusiviste, de a-și transfera mintea într-un corp mai tânăr. Doar că nemurirea nu e chiar așa simplă cum crede el.

Și cam așa mi-am petrecut acest weekend de toamnă, sper că am reușit să strecor vreo 2-3 idei care să fie de folos.

Road Trip: Castelul Cantacuzino și Salvador Dali

Road Trip: Castelul Cantacuzino și Salvador Dali

Castelul Canacuzino s-a deschis pentru public destul de recent, în 2008, motiv pentru care și eu am auzit despre el abia acum. Iar ca să fiu complet sinceră, am auzit pentru început de expoziția Welcome Into My Brain al lui Salvador Dali și abia apoi unde se ține. Expoziția aceasta este temporară, până în 4 octombrie, deci ne-am planificat demult să venim în septembrie prin zonă ca să o prindem.

Am ajuns la castel pe la ora 16 jumate și am descoperit că tururile aici nu doar că începeau din oră în oră, dar locurile erau limitate pentru fiecare tur. Prin urmare, noi am prins locuri doar la cel de la ora 18.

Castelul în sine este frumos pe exterior, dar mai ales parcul care îl înconjoară.

Tot aici în curte am găsit "indicii" despre expoziția lui Dali, pornind de la exponate inspirate din piese sale cele mai celebre, ceasul curgător, oul, buzele-canapea etc., la restaurantul destul de fancy cu meniu inspirat din suprarealism și mai ales de micul cinematograf în aer liber, unde puteai urmări un documentar despre celebrul artist. Noi ne-am uitat la ceva din el, mai ales ca să treacă vremea mai repede până începea turul.

După încă puțin timp pierdut prin parc, am început turul. Prima parte a turului a fost parterul castelului, unde am învățat câte ceva despre familia Cantacuzino, despre care vă zic cu un pic de rușine că nu știam mare lucru. A fost o lecție de istorie bine venită. Doamna care ne-a fost ghid a vorbit frumos și clar (la microfon, yey), dar un pic cam… învățat pe de rost. Dacă vii aici direct de la Peleș cum am făcut noi, interior castelului Cantacuzino pare puțin… sărac. Este nemobilat (deși sunt expuse vreo două fotografii cu mobila, să vedem măcar cum arăta), iar comuniștii au mai dat și cu un strat de vopsea într-o culoare care mie mi s-a părut un pic nepotrivită. Însă putem vedea alte lucruri frumoase, cum ar fi decorații pe pereți, tavanele impresionante, vitralii frumoase, șeminee și terasa cu coloane frumos sculptate și o vedere superbă de care ne-am îndrăgostit.

Aici am fost cam aiurită și mi-am dat seama destul de târziu că aveam voie să fac fotografii și înăuntru, așa că nu sunt cele mai reușite, dar cel puțin vă pot arăta niște detalii.

După ce am terminat cu parterul am urcat la etaj unde ne aștepta expoziția lui Salvador Dali. Aceasta nu conține însă picturi celebre, ci schițe după romanele Tricornul, Bătrânul și Marea, Divina Comedie, Pantagruel, Faust și desene pentru cărțile de Tarot. Oricum, fiind fani Salvador Dali și eu și Marian, a fost o oportunitate bună să vedem geniul său mai îndeaproape. Aici am avut un alt ghid, o doamnă care mi-a plăcut mai mult, mi s-a părut că a vorbit mai liber, însă un pic cam obosită după cum ea însăși ne-a spus, deci poate nu la fel de înflăcărată cum ar fi fost în mod normal.

În prima încăpere avem schițe după Tricornul și după ce ghidul ne-a povestit atât poemul cât și semnificația câtorva dintre motivele lui Dali, mi-a fost destul de ușor să le înțeleg sensul. Nu le-am fotografiat pe toate, doar câteva să vă faceți o idee.

Apoi au urmat cărțile de tarot, pe care Dali le-a desenat pentru soția lui Gala, care era pasionată de cititul în cărți. În această parte ghidul ne-a povestit și despre iubirea dintre Dali și Gala.

Urmează apoi Divina Comedie, care este și încăperea cea mai mare, cu cele mai multe tablouri, semn că a fost un proiect important pentru Dali.

Pantagruel (Visele Bizare) este încăperea care pe mine m-a fascinat cel mai tare, din două motive. Unul, pentru că aceste schițe au o cromatică foarte vie și doi, pentru că sunt șocante și foarte erotice.

Schițele pentru Bătrânul și Marea nu m-au încântat la fel de tare, sunt mai simpliste, însă din câte am înțeles acestea au fost desenate printr-o tehnică diferită, pe metal.

Însă cea mai valoroasă piesa din întreaga colecție este această schiță după Faust:

Iar singurul tablou din expoziție a fost acesta:

Am terminat destul de târziu cu castelul Cantacuzino și am ajuns să ne cazăm în Brașov abia pe la 21. Plănuiam să ieșim la un bar hopping prin Brașov noaptea și să am trei articole pentru voi despre acest road trip, însă insolația de care v-am povestit articolul trecut m-a făcut să rămân în pat pentru tot restul serii, deci nu am apucat să vizităm orașul mai deloc de data aceasta.

Road Trip: Castelul Peleș

Road Trip: Castelul Peleș

Deși este unul dintre cele mai importante obiective turistice din România, noi vedem castelul Peleș pentru prima dată. Din exterior l-am mai văzut în clasa a 5-a într-o excursie, însă pe atunci era închis pentru renovări, deci am vizitat doar Pelișorul.

Am pornit din Cluj pe la ora 7 dimineața, ne-am oprit doar la o benzinărie din Sighișoara să ne luam micul dejun și am ajuns în Sinaia pe la ora 13. Drumul principal care ducea către castelul Peleș era închis și în locul lui nu era nici un fel de indicator sau îndrumare pe unde am putea-o lua. Așa că ne-am lăsat mașina acolo într-o parcare cu plată și am început să o luăm pe jos, întrebând din om în om. Strategia a fost bună și nu prea, în sensul că am ajuns, dar am ocolit mult. Nu știu, zic și eu, niște indicatoare ar fi ajutat. Era și un soare arzător și mult de urcat și am o oarecare bănuială că pe drumul ăsta am făcut eu o mică insolație, care însă nu și-a făcut de cap decât seara. Faza "amuzantă" e că, atunci când am ajuns sus, ne-am dat seama că am fi putut veni cu mașina.

Castelul Peleș e absolut superb, cu toată curtea care îl înconjoară. Am putut face doar poze exteriorului, în interior am fi putut doar pentru suma modică de 32 de lei, pe care eu nu sunt dispusă să o dau ca să fac niște fotografii cu telefonul (nu mi-am luat aparatul cu mine).

Mi-a plăcut însă faptul că aici au fost destul de bine organizați. Aveam de ales fie într-un tur mai ieftin care acoperea doar parterul, sau unul mai scump pentru parter + etajul 1. Noi am ales varianta a doua, dacă tot am venit până aici merita să vedem tot, nu? Tururile începeau din 15 în 15 minute cu un ghid, însă aveai și opțiunea de a lua un audio-ghid pentru mai multă independență. Noi am rămas la ghidul clasic.

Nu am așteptat prea mult până a început turul, iar primul pas după verificarea biletelor a fost să ni se dea ciorăpei de plastic să-i punem peste pantofi, ceea ce mi s-a părut o idee bună. Ghidul nostru a fost o doamnă simpatică care ne-a povestit multe lucruri interesante atât despre castel, cât și despre familia regală.

Interior castelului este absolut impresionant, în special dacă stai să te gândești cât de modern era pentru vremea lui, având sistem de încălzire, de aerisire (nu are geamuri), chiar și aspirator, băi foarte actuale aș zice. Plus alte lucruri pe care ți le dorești de la un castel, cum ar fi uși și pasaje secrete, mobilă somptuoasă, colecție de arme și armuri etc. Sunt și multe tablouri, însă din câte am înțeles toate sunt reproduceri.

A fost chiar o vizită impresionantă și îmi pare rău că de data aceasta timpul nu ne-a permis să vedem și Pelișorul, dar sigur ne vom reîntoarce în zonă și pentru el.

Ce e greșit în turismul românesc

Ce e greșit în turismul românesc

În road trip-ul nostru prin Croația, am început inevitabil să compar această țară cu România. Pentru că seamănă și încă foarte tare. De la mâncare, la tradiții, la construcții, la orașe. Zagreb-ul pentru mine a fost un Cluj mai mare.

În plus Croația are, la fel ca noi, munte, mare, lacuri, orașe medievale și așa mai departe. De fapt noi avem Delta Dunării, deci am putea zice că suntem pe plus. Doar că există o diferență majoră și anume turismul și toată logistica care ține de el. Care la ei există și la noi nu.

Nu a fost neapărat un subiect care să mă preocupe în mod deosebit până recent. Dar anul acesta m-a cuprins o poftă imensă de a călători, de a vizita, de a învăța… o poftă pe care o aveam și până acum, dar de data asta a fost mai puternică și mai ușor de pus în aplicare (ce înseamnă să ai mașină). Și pentru că nu pot merge chiar în fiecare weekend în străinătate, o mare parte din excursii ni le-am propus în locuri din România și chiar din Cluj.

Cel mai bun exemplu pentru mine de cât de multe ne lipsesc la capitolul turism a fost o duminică de vară, pe la amiază, când întrebându-ne "ce facem azi?" ne-a venit ideea unui tur al muzeelor din Cluj. Pentru că e orașul nostru până la urmă, trebuie să-l cunoaștem, iar la unele muzee n-am fost de când eram mici, la altele deloc.

Am început cu Muzeul De Istorie al Transilvaniei, unde cu toții am fost cândva demult, prin clasele primare. Îl țin minte ca fiind un muzeu imens, cu multe încăperi și exponate, inclusiv ceva mumii din Egipt și alte chestii din astea interesante, deci eram destul de entuziasmată. Plus că la vârsta aceea nu-mi prea păsa de istorie, dar acum deja fusesem în așa multe muzee de istorie din Europa, că mi se pare aproape necesar să înțeleg mai multe despre istoria Transilvaniei. Însă ajunși aici, am avut o neplăcută surpriză. În locul zecilor de încăperi ne așteptau două, foarte mici și o expoziție temporară de medalii. Întrebăm paznicul dacă asta e tot și ne explică că muzeul e închis de 6 ani (!!!) pentru că nu au primit fondurile necesare pentru renovare de la București și toate exponatele stau momentan în depozit. Mi se pare incredibil. De 6 ani!!! Iar noi am aflat asta acum, din întâmplare, când asta ar putea fi știrea cap de afiș pe orice ziar clujean. Sunt extrem de revoltată, nu doar pentru că muzeul e închis, ci pentru că nimănui nu-i pasă. Unde sunt petițiile cu "Hai să salvăm Muzeul de Istorie", unde sunt activiștii, jurnaliștii, DNA-ul (pentru că sigur s-au blocat undeva pe drum banii ăia), ministerul culturii, minsterul turismului?

Mă rog, după experiența asta am înghițit în sec și am mers mai departe. Bastionul Croitorilor, renovat recent, l-am văzut de multe ori în exterior, niciodată în interior. Ajungem acolo și pe ușă un afiș cu "Revin Imediat". Poftim?! Ne-am mai învârtit un pic în jurul zidurilor, am mai povestit un pic la umbră, au trecut vreo 20 de minute să zic și nu a revenit nimeni. Trist.

Ne-am scos telefoanele să vedem ce alte muzee mai sunt în Cluj și ce program au.

Muzeul Farmaciei – închis duminica (plus joi și 3 sâmbete din lună). Pe orice planetă duminica e ziua de vizitat muzee, că atunci ești liber, atunci ai timp, nu ești la job, n-ai de făcut curățenie, ți-ai revenit un pic din beția de vineri… în Lisabona duminică dimineața erau chiar intrări libere. Ziua în care muzeele sunt de obicei închise e luni, pentru că logică. Apropo de astea, nu e singurul muzeu care e închis în zile ciudate. Aproape fiecare muzeu sau casă memorială din România e închis într-o zi aleatorie, poate fi marți, poate fi joi, poate fi sâmbătă, nu știi niciodată. Oare nu se poate un pic de coordonare?

Muzeul Satului – se închide la 16. Când am văzut asta era ora 15 (și drumu-i lung, că nu-i chiar în centru), într-o zi foarte însorită de duminică, pe care mi-o imaginez ca fiind foarte plăcută dacă am fi putut-o petrece în genul ăsta de muzeu în aer liber.

Muzeul Zoologic – se închide la 14.

Singurul care are un program de vizitare normal, adică de miercuri până duminică (că oricum, cine merge luni și marți la muzee?) de la 09:00 la 17:00 e Muzeul De Artă, dar din păcate aici foarte rar sunt expoziții interesante. Mai sunt câteva alte muzee prin Cluj, dar pe la punctul ăsta deja ni se acrise. Și uite așa, în afară de o expoziție mică de medalii, nu am putut vizita nimic într-o duminică în Cluj. Până la urmă am fost la un film. Mă întreb, ca turist ce faci? Ce poți vedea în afară de Grădina Botanică, Cetățuie și poate câteva clădiri/statui din centru? Dacă ne vin în vizită prieteni din alte orașe, alte țări, unde îi ducem? Hai că vara mai sunt festivale (pentru care tot respectul), dar restul anului?

M-am concentrat mai mult pe Cluj pentru că este situația de care m-am lovit cel mai recent și care m-a revoltat cel mai tare. În țară lucrurile sunt așa și așa, unele obiective sunt puse în valoare frumos (Cetatea Alba de exemplu), altele mai puțin (eu aș zice că la capitolul ăsta intră în special litoralul). Dar deși am avea cu ce, nu se pune deloc accentul pe turism și nu se promovează aproape nimic. Mă credeți că eu când am fost în București la începutul acestui an, aveam o listă cu multe localuri de văzut și absolut nici un muzeu, nici un castel, nici un monument important? Nu că nu aș fi vrut, dar cred că în afara de 2-3 chestii nici măcar nu știu ce există acolo. Momentan, turismul în România e o glumă bună.

Nu-s sigură dacă putem face altceva decât să ne arătăm revoltați și să încercăm să vizităm cât mai multe locuri, să contribuim măcar cu prețul unui bilet. Cu toate că nu știu dacă să am încredere că banii vor fi folosiți în scopurile corecte, dar măcar eu am conștiința împăcată că am încercat. Voi continua să călătoresc și prin țară cât de des pot și să vă povestesc despre cum stă treaba și-n alte locuri.

Road Trip: Cheile Turzii și Alba

Road Trip: Cheile Turzii și Alba

Acest articol îmi stă în draft de câteva luni (am și uitat că l-am scris), dar m-am gândit că merită totuși postat, mai ales că a fost o excursie dragă mie.

Cum anul acesta 1 mai a picat vineri și am avut deci weekend prelungit, am zis că nu putem să nu facem măcar un scurt road trip. Mai ales că-mi doream unul de ceva timp și fiind ziua mea trebuia să mi se îndeplinească dorința, nu? Inițial am vrut să luam direcția Bistriței, să vizităm oameni dragi pe care nu i-am văzut demult. Dar ei își făcuseră deja alte planuri, așa că ne-am schimbat traseul spre Alba. Nu vreau să vă zic cum e să îți cauți cazare în Arieșeni cu 3 zile înainte de 1 mai. Am avut noroc că a anulat cineva o rezervare pe booking, așa că am reușit să prindem o ultimă cameră la o cabană în Vârtop.

Ne-am început călătoria vineri de dimineață și ne-am îndreptat spre Cheile Turzii. Am mai fost aici când eram mică, dar nu aveam oricum multe amintiri, deci o reîmprospătare a memoriei nu strica. În acest punct al călătoriei noastre încă nu mă prea împrietenisem cu GPS-ul, așa că în loc să ajungem la Chei la punctul de pornire spre toate potecile, noi am ajuns într-un capăt opus al uneia dintre ele. Cu ocazia asta aș vrea să-mi exprim revolta față de cât de puține semne te îndrumă către Cheile Turzii. N-am mai avut chef sa ocolim, așa că am făcut pur și simplu drumeția invers. Am avut noroc de vreme prietenoasă, așa că Marian și-a luat rucsacul în spate, eu aparatul foto și am pornit printre stânci. Eu sunt o persoană destul de fricoasă de când mă știu, în special când vine vorba de înălțimi, așa că pot să zic că drumul acesta pentru mine a fost destul de înfricoșător, cel puțin în prima jumătate (apoi m-am obișnuit). În special podurile, este unul care se mișcă rău. Deci am trecut prin tot felul de sentimente pline cu adrenalină, dar nu poți fi numit curajos dacă nu ți-a fost frică, așa că sunt destul de mândră de mine că am făcut față.

 

Următoarea noastră destinație a fost Peștera Scărișoara. Drumul până acolo nu e cel mai lin (plin de gropi), dar peisajele sunt superbe. În special la final, când urci pe munte. Am făcut cam 4 ore și când am ajuns ploua mărunt. Erau mulți turiști la coadă și se intra pe rând, în grupuri de 15-20 de persoane, deci fără exagerare, am stat cam 2 ore să așteptăm să intrăm. În peșteră e foarte foarte frig, grade cu minus, mi-au înghețat degetele de la picioare. Ghețarul e interesant și mare, drumul în peșteră e destul de alunecos. Am avut și ghidul care ne-a povestit câteva lucruri când am ajuns înăuntru.

Pe drumul de la peșteră la mașină, ne-am oprit la două plăcinte și trebuie să zic că în Alba le fac foarte diferit față de Cluj, dar au fost FOARTE bune (sau mi-era mie foarte foame), oricum, nu uleioase cum sunt eu obișnuită. Apoi ne-am dus la cabana noastră, unde am făcut un duș fierbinte să ne încălzim și apoi am luat o cină aniversară, adică niște polenta cu ciuperci la cuptor (făcute de noi cu o zi înainte) și câte un pahar de vin dintr-o sticlă primită la o nuntă. Vin care ne-a moleșit instant, mai ales după atâta drum și aer curat, așa că ne-am pus la televizor, ne-am uitat la ceva emisiune proastă și am adormit buștean. Partea bună la cabana asta a fost faptul că am mai povestit cu proprietara și cu niște turiști cazați acolo și ne-au ajutat să ne modificăm traseul. Intenția noastră era să mai vedem Peștera Urșilor și Roșia Montană, dar pentru că oricum ploua foarte tare, am hotărât să mergem direct în Alba Iulia.

Aici am prins ceva festival interesant cu daci și romani și ne-am petrecut toata ziua. Le-am văzut prezentările și defilarea, iar apoi și-au făcut un fel de târguri meșteșugărești și demonstrații de lupte. Foarte fascinant mai ales dacă ești interesat de acea perioadă. Am vizitat și toate muzeele și exponatele din cetate, din păcate la câteva nu am avut voie cu fotografii înăuntru. Am mai fost la cetatea Alba acum mult timp, în generală în excursii cu clasa, dar s-a schimbat foarte mult de atunci, arată mult mai modern acum și aș zice că e chiar un exemplu pentru toate celelalte obiective turistice din România. În plus, prin cetate erau și tot felul de tarabe și trăsuri, așa că ne-am delectat cu clătite uriașe, cafele și hot dogs. Festivalul a durat mult după ce am plecat noi, cu alte activități faine, inclusiv târguri de sclavi și alte chestii amuzante. Sunt foarte fericită că am avut ocazia să particip la un eveniment de acest gen și toată stima pentru cetatea Alba, un pas mare către civilizație pentru țara noastră.


 

AWSOM Powered