Browsed by
Category: Mures



Sighișoara – Obiective Turistice

Sighișoara – Obiective Turistice

V-am povestit ce am făcut prin Sighișoara timp de o zi, așa că de data aceasta vă povestesc despre obiectivele turistice pe care le-am vizitat. Această cetate medievală e plină de istorie și prin aceste obiective am mai învățat puțin din ea.

Prima noastră oprire a fost la Biserica din Deal. Am văzut-o de multe ori în exterior, nu m-am gândit niciodată să intru, așa că am avut parte de o surpriză plăcută. Intrarea a fost 5 lei și am avut parte de un ghid care ne-a povestit câteva lucruri foarte interesante despre ea. Am aflat astfel că această biserică fortificată este cel mai important monument din oraș, că este a treia biserică în stil gotic ca mărime din țară (prima fiind la Brașov și a doua la Cluj), că a fost inițial o biserică catolică care apoi s-a transformat într-una protestantă. Înăuntru sunt multe piese valoroase, de la lăzile de lemn (cea mai veche are peste 500 de ani), la statui, altar, orga funcțională de la etaj și frescele de pe pereți. Există și o criptă chiar sub altar, pe care am putut-o vizita.

Mi-a plăcut foarte mult atât prezentarea ghidului cât și turul propriu-zis al bisericii și pot să zic că aceasta a fost vizita mea preferată.

În drum spre lucruri mai serioase, am trecut și pe lângă casa Vlad – Dracul. Care este momentan un restaurant, dar a fost timp de 4 ani casa în care a locuit Vlad Dracul. Poți să o vizitezi dacă vrei pentru 5 lei, dar e doar o cameră amenajată cu nergu și roșu, se pune și o muzică tematică, în care este un om în sicriu, evident un jump-scare. Nu foarte impresionant, înțeleg că e făcut pentru turiștii care își doresc să vadă ceva cu vampiri, dar eu aș fi apreciat mult mai mult ceva real istoric.

 

Următorul obiectiv spre care ne-am îndreptat a fost Turnul Cu Ceas pe care trebuie să-l recunoașteți măcar din poze, un adevărat simbol al cetății Sighișoara. Turnul e superb, nu cred că ceasul e funcțional, dar are figurinele alea drăguțe care reprezintă zilele săptămânii parcă. Din păcate am descoperit cu mare regret că era închis și turnul propriu-zis (unde în mod normal ai voie să urci și să vezi orașul de sus), cât și muzeul de istorie care se afla în el. Asta pentru că erau Rusaliile. Daca ne vom întoarce în Sighișoara, în mod cert asta voi vrea sa vizitez.

Am putut intra în schimb în Turnul Fierarilor, unde am avut parte de o frumoasă galerie de artă contemporană.

Turnul Cizmarilor mi-a plăcut mult, din păcate nu am avut voie să intrăm.

Am mai văzut Turnul Croitorilor (care seamănă ușor la aspect cu cel din Cluj, tot al croitorilor)

Turnul Cojocarilor în care se ținea ceva expoziție de curele din piele, care erau și de vânzare

Turnul Măcelarilor pe care l-am admirat mai de la distanță

Și Zidurile Cetății

Road Trip: Sighișoara

Road Trip: Sighișoara

Săptămâna aceasta a fost în sfârșit vară și cum am prins și weekend lung, ne-am gândit că neapărat trebuie să mergem undeva. Am ezitat între Sighișoara și Sibiu, însă pentru că ne-am trezit târziu și în Sibiu mai era încă FITS, deci slabe șanse să mai găsim o cazare ok, am rămas la Sighișoara.

Eu am mai vizitat-o de câteva ori ca scurtă oprire când mergeam cu ai mei la mare. Marian nu a văzut-o până acum, deci ne-am pregătit pentru atmosfera medievală.

Ne-am cazat la Pensiunea Joker pe care am rezervat-o de pe booking. Știu că v-am obișnuit să pun poze cu cazările din vacanțe, de data asta n-am mai apucat să fac, dar fotografiile de pe booking sunt destul de aproape de realitate. O pensiune destul de simplă, ce ne-a interesat pe noi a fost să fie aproape de cetate, să fie curată, să avem baia noastră și parcare și toate au fost bifate. Proprietarii au fost drăguți, ne-au pregătit camera chiar dacă am ajuns mult mai devreme. Deci ne-am lăsat lucrurile rapid și am pornit la explorat.

Deși dacă o iei pur și simplu pe strada principală ajungi foarte repede în cetate, nu știu de ce ne-am gândit noi că ar fi o idee bună să o luăm pe niște scări foarte înalte și abrupte care ne-au dus direct la Biserica Din Deal.

A fost tot excercițiul fizic de care am avut nevoie vreodată. Despre Biserica Din Deal și toate celelalte obiective turistice din Sighișoara o să vă povestesc în articolul viitor. Am coborât apoi pe Scara Școlarilor pe care mă tot prosteau ai mei când eram mică să-i număr treptele și să observ că-s mai multe la urcare decât la coborâre.E adevărat că-mi ieșeau numere diferite, din motive foarte logice, dar îi bănuiesc pe ai mei că doar voiau sa ne dea ocupație vreo juma de oră.

 

Am ajuns apoi în Piața Cetății unde era frumos și cald, mulți turiști, atmosferă de vacanță cu iz medieval.

Ne-am oprit la o terasă să ne răcorim și alegerea mea a fost cidru rece, mi s-a părut o băutură potrivită pentru acest loc. Am fost un pic dezamăgită că peste tot am primit doar trei cubulețe mici de gheață, din câte am înțeles de la un ospătar simpatic i-a cam luat prin surprindere valul de turiști din weekend și n-au făcut destulă.

Apoi a umat o serie lungă de mai multe plimbări prin cetate. Am vizitat toate turnurile despre care o să vă povestesc altădată, mi-a plăcut vederea de sus pe care am putut-o vedea din mai multe locuri și micile amenajări cu băncuțe la umbră, perfecte ca să te odihnești.

Sighișoara e locul perfect pentru plimbare, însă din păcate toată cetatea e relativ mică și o poți vizita în întregime într-o jumătate de zi. Cum noi am avut o zi întreagă, pe la ora 14-15 nu prea știam ce să mai facem. Ne-am oprit să luam masa la un restaurant, am nimerit un meniu destul de demodat și mâncare mediocră. Din păcate scena localurilor a fost destul de dezamăgitoare.

Pentru că arșița era deja insuportabilă ne-am retras la pensiune pentru un duș răcoros și un somn după-masă. Pe la 18 când încă era foarte cald, dar măcar soarele s-a mai ascuns un pic și bătea un vânt ce vestea furtuna, am ieșit din nou la o plimbare. După încă o tură de cetate ne-am oprit pe o altă terasă unde am mâncat o ciorbă de fasole în pită (măcar asta a fost bună) și am ascultat ceva piesă a suporterilor de fotbal pe repeat. Încă o plimbare, o cafea fierbinte și proastă, plimbare, terasă în Piața Cetății pentru un cidru și o bere și așa am încheiat seara. Aproape imediat după ce am intrat în camera noastră, a început și ploaia.

Concluzia mea despre Sighișoara e că este frumoasă și merită văzută, însă nu știu dacă m-aș mai întoarce vreodată să stau o zi întreagă. M-aș mai opri în trece spre alte locuri să mai fac o plimbare prin cetate.

 

Weekend la Targu Mures

Weekend la Targu Mures

Va spuneam ca vara asta ne-am propus sa ne petrecem weekendurile prin tara, pentru ca inca sunt multe lucruri si la noi pe care nu le-am vazut. Pentru sfarsitul asta de saptamana am ales Targu Mures, intr-un grup ceva mai mare. Nu e prima data cand vizitez orasul propriu-zis, este chiar unul dintre preferatele mele din tara, pentru ca desi e mic, e civilizat, curat si frumos. Primul oras unde am vazut flori pe stalpi (acum multi ani). Dar pana acum am fost doar in trecere, asta a fost prima data cand am stat doua zile.

Sambata dimineata dupa ce am ajuns, ne-am cazat rapid si apoi am ajuns la Complexul Weekend. Care era oarecum destinatia noastra. Complexul e marisor si foarte simpatic. Apa din bazine e curata, spre dimineata mai rece, la amiaza acceptabila. Pe langa bazinele de copii si cel de 1,8 m mai este si unul de 1,3 m, numai bun pentru mine (care am 1,58 m si inot foarte prost). Pe langa bazine mai multe dusuri si din cand in cand se mai anunta la difuzor ca dusul inainte de a intra in bazin e obligatoriu. Pe la ora la care am ajuns noi (cred ca era 9:30) nu mai erau baldachine libere, insa mai erau o multime de sezlonguri. Si in rest o multime de terase, magazine si fast food-uri cu de toate. Cel mai important, n-am vazut nici macar o hartiuta pe jos. Am stat aici pana destul de tarziu, oricum, si-a meritat pe deplin cei 5 lei, cat e intrarea.

Dupa masa ne-am intors la Pensiunea Anca, unde ne cazasem. Vreau sa mentionez ceva si despre ea. Este in Corunca, care e o localitate la iesire din Tg. Mures, insa este lipita de oras, astfel ca ai impresia ca e doar un cartier. Daca esti cu masina distanta e insesizabila. Ei bine, aici cazarile sunt mult mai ieftine decat in orasul propriu-zis, iar conditiile sunt super. Pensiunea unde ne-am cazat noi e noua, totul e impecabil de curat, personalul foarte amabil, paturi confortabile si are chiar o curte draguta in spate cu locuri de luat masa, gratar, ceaun, vatra, leagan, bancute, multa vegetatie si un podulet. Bineinteles ca aici ne-am luat cina (gratare, cartofi prajiti, salata de legume si multa bere), impreuna cu alti turisti cazati aici cu care ne-am imprietenit.

Duminica a fost cam racoare, asa ca am hotarat cu totii sa mergem la Gradina Zoologica. Unde ne astepta o mare de copii, cred ca erau cateva sute. Pe tot parcursul vizitei am incercat sa-i evitam, m-a enervat ca ei erau acolo cu ocazia la ceva orientare turistica, dar tot vorbeau urat cu animalele. Vizita la gradina a avut plusuri si minusuri.

Ca minusuri as putea zice ca unele animale au custi destul de micute, de exemplu vulpea argintie. Un cerb parea destul de zdrentuit, mi s-a facut mila de el. De asemenea, n-am inteles rolul unor animale domestice (vaci, porci, cai, capre) intr-o gradina zoologica. Parca-s bagate acolo sa para ca-s mai multe animale. Nu m-au prea impresionat nici acvariile, mai ales ca anul asta am avut ocazia sa vedem Oceanarium-ul din Lisabona, ca sa nu mai zic ca nu erau nici tare curate.

Ca plusuri, unele animale aveau in schimb "custi" destul de mari, unele atat de mari incat probabilitatea sa vezi animalul era destul de redusa. De exemplu lupul. Ok, la plus e faptul ca animalul nu e chinuit, aici e si un minus faptul ca nu l-am vazut. Au fost multe animale pe care le vad pentru prima data, de exemplu unii serpi, canguri, leoparzi, rasi, mistreti etc. (poate ar trebui sa precizez ca n-am mai fost intr-o gradina zoologica de cand eram foarte mica, si nu mai tin minte nimic). Majoritatea felinelor dormeau, doar un leopard s-a apropiat destul de tare de noi. Am reusit sa mangai un cerb si un dromader. Si o maimutica mica reusea sa iasa destul de usor din cusca, iar apoi intra singura la loc. Deoarece gradina era asezata in padure, majoritatea animalelor (a caror habitat e chiar padurea) aveau conditiile lor normale (doar de dimensiuni mai reduse).

Imediat dupa Gradina Zoologica este un parc imens pentru copii, cu o multime de locuri de joaca si casute cu povesti. Ne-am petrecut si noi putin timp pe acolo, ne-am facut poze amuzante si am mancat prajiturele in forme simpatice.

Dupa aceea am facut o scurta oprire prin centru. Eu mi-as fi dorit o oprire ceva mai lunga, dar se pare ca am fost singura. Desi exista niste cladiri superbe in Targu Mures pe care mi-as fi dorit sa le fotografiez, n-am apucat decat sa le vad din masina. Ne-am oprit doar langa ceasul cu flori si in poza am prins si catedrala.

 Edit: Daca vreti mai mai multe poze cu Gradina Zoologica, le gasiti pe pagina de Facebook a blogului.

AWSOM Powered