Browsed by
Category: Cluj



Cluj: Street Food Festival

Cluj: Street Food Festival

Am auzit despre prima ediție de Street Food Festival la Cluj cam de prin iarnă și aproape că nu am mai avut răbdare până a început. Am fost super încântată în primul rând pentru că s-a făcut așa ceva în România, în al doilea rând la Cluj, în al treilea rând pentru că street food (să nu confundăm vă rog cu fast food) este o plăcere recent descoperită și festivalul acesta a picat la fix.

Joi după-masa, imediat ce am ieșit de la lucru m-am oprit direct pe aleea stadionului. Relativ multă lume, verdeață, atmosfera frumoasă, de festival. Primul lucru, am făcut o trecere în revistă a tuturor variantelor de mâncare. Am fost destul de dezamăgită, recunosc, să descopăr că majoritatea opțiunilor erau restaurante din Cluj unde aș putea mânca oricând altcândva pe parcursul anului și în al doilea rând că cele mai populare produse erau burgerii, de care sincer eu m-am plictisit acum doi ani, speram să mai venim și noi cu noutăți de-atunci. În concluzie mi-aș fi dorit lucruri noi, mai mulți reprezentanți ale altor orașe/țări, produse noi, chestii pe care nu le pot mânca în fiecare zi.

M-am oprit până la urmă la Cimbru, din două motive. Unu, pentru că aveam cel mai frumos colorat food truck și în al doilea rând pentru că le urmăresc pagina de Facebook de vreo două săptămâni și chiar îmi doream să mănânc ceva de la ei. Plus că, din câte am văzut, momentan participă doar la evenimente, deci nu e chiar ceva ce pot mânca în fiecare zi. Mi-au plăcut pentru că au avut un meniu diferit în fiecare zi. Joi am prins un pulled pork sandwhich, care a fost foarte bun.

Apoi am făcut o mică pauză de la festival pentru a participa la o degustare de bere artizanală, dar ne-am întors înapoi și am descoperit zona asta frumoasă pe iarbă:

Aici am descoperit niște specialități vegetariene, din păcate nici nu mai țin minte cum se numește și nici nu l-am găsit pe lista oficială a expozanților. Oricum, erau niște roll-uri vegetariene din orez, îmbrăcate în spanac fiert și diverse umpluturi. Noi am încercat cel cu umplutură de tofu afumat și sos de soia și cel cu brânză de capră și rodie. Ambele au fost surprinzător de bune, scuzați că pozele nu-s chiar așa apetisante, ne-am amintit să facem poză doar după ce am început deja să mâncăm.

Marian a mai încercat și un burger de la un alt expozant pe care nu-l găsesc, știu doar că erau din Odorheiul Secuiesc și a hotărât Marian că a fost cel mai bun burger pe care l-a mâncat vreodată. Am uitat evident să-i fac poză. Și apoi ne-am luat de la Craft Beer un Opium de la Hophead și ne-am relaxat un pic, că eu sincer mă cam moleșesc de la bere.

Vineri după-masă ne-am oprit din nou la festival. Am început și de data asta tot cu Cimbru unde Marian și-a luat tot un sandvici cu pulled pork, de data asta un pic mai diferit și mai spicy, iar eu am mers pe un sandvici cu Halloumi la grill, usturoi copt și caju, toate la fel de bune și de data asta.

Apoi Marian a încercat și coastele de la Chef Off The Grid despre care a zis că au fost foarte bune (și pe mine m-a tentat meniul lor, dar nu mi-era chiar așa foame).

Eu m-am mulțumit cu un desert, mai exact o îngheșată de la Moritz Eis  cu straciatella de căpșuni și caramel. Mi-am mai luat de la ei o dată deci știam la ce să mă aștept, e într-adevăr un pic scumpă pentru o înghețată, dar eu zic că e destul de bună încât să merite din când în când să te răsfeți cu ea.

Am vrut să mergem și sâmbătă, dar din păcate Marian a avut un mic accident dimineața, iar după-masa a plouat torențial, așa că am renunțat la idee. Dar am revenit duminică pentru o ultimă zi și am prins din nou soare. De data asta am împărțit o pizza de la Camionetta care mi-a plăcut, din punctul meu de vedere se simte foarte bine la o pizza daca sunt folosite ingrediente de calitate și aici s-a simțit. Plus că a fost oficial prima pizza cu blat gros care mi-a plăcut (și care a fost destul de bună încât să-i mănânc și crusta). Plus că m-a distrat foarte tare mesajul lor de pe farfuria de carton "Another one bites the crust!"

Ne-am luat și niște frigărui de la Arrosticini. Încep prin a declara că eu nu-s fan frigărui în mod deosebit și mi s-au părut destul de scumpe, deci nu am ținut neapărat să le încerc, dar am vrut oarecum să testez mâncarea care nu-i din Cluj, așa că ne-am luat. Nu vreau să greșesc, dar cred că erau din carne de berbec? Au venit si cu o felie de pâine prăjită și atât pâinea cât și frigăruile aveau sare de mare. Vreau să vă zic că a fost singura mâncare de la festival care a rămas memorabilă pentru mine, deși toate au fost bune pe moment. Nici nu mă așteptam să-mi placă, deci premiul pentru cea mai plăcută surpriză.

Ne-am mai luat un burrito de la Pokka care a fost cam meh comparativ cu tot ce încercasem până atunci.

Din cât am prins eu din festival, asta a fost ziua cu cea mai multă lume, mi s-a părut impresionant pentru prima ediție, mai greu a fost să găsim unde să mâncăm, dar ne-am descurcat noi. De reținut pentru anul viitor să mă îmbrac cu haine de care să nu-mi pară rău dacă le murdăresc.

Ne-am retras un pic în zona de iarbă mai la umbră, Marian și-a mai luat o bere și eu un desert vegan de la IndulgeArt, o budincă de mei în lapte de soia cu dulceață și kiwi, care a fost mai bună decât sună.

Am stat cam o oră la umbră și povești, a fost foarte plăcut și relaxant. La plecare ne-am mai luat o dinnedă cu brânză și ceapă de la Castelul Brutarilor, dar nu mi-a plăcut foarte tare, am încercat mai demult cea cu cartofi și parcă era mai bună.

Pot să zic că, deși am început cu o mică dezamăgire, până la urmă m-am simțit destul de bine și mâncarea a fost destul de reușită per total. Tot ce-mi doresc de la următoarele ediții e mai multă diversitate.

TIFF 2016

TIFF 2016

Deși aș fi vrut să scriu despre TIFF vinerea trecută, înainte să se termine, dar m-am luptat tot weekendul cu o migrenă cumplită care nu m-a lăsat nici măcar să gândesc, deci nici nu s-a pus problema să mă concentrez la un post întreg. Asta e, vă scriu acum că a trecut despre cum a fost.

Deși Clujul nu are extrem de multe obiective turistice, își creează propriile atracții prin festivale și evenimente. TIFF este unul dintre cele mai vechi și de altfel e printre primele, așa că pentru mine marchează oarecum începutul verii. În fiecare an mă entuziasmez atunci când începe, și nici măcar nu e atât despre filme cât este despre atmosferă. Nu sunt chiar o maratonistă, în general văd aproximativ 5 filme la TIFF (în unii ani 6, în alții 4). Nu am început chiar cu prima ediție, dar cel puțin de vreo 7-8 ani sunt client fidel.

În general filmele de festival pot să fie tricky. Aproape niciodată nu pot să-mi dau seama din descriere/trailer dacă o să îmi placă sau nu. Am fost la niște filme excelente de-a lungul anilor, filme pe care poate nu le-aș fi văzut niciodată în alte circumstanțe, dar au fost și filme la care mă uitam din 5 în 5 minute la ceas să văd când se termină. Deci da, e cu risc, dar pentru 8-10 lei cât e biletul, eu zic că merită riscul. Anul acesta am fost la 4 filme. E cred primul an în care nu am fost la niciun film românesc, deși mi-aș fi dorit foarte mult să merg la două (Două Lozuri și Câini), dar în cazul ambelor m-am mișcat prea încet și n-am mai găsit bilete.

Planul Lui Maggie

Am început anul acesta cu un film american (2015), din categoria Supernova, destul de light, în general nu genul de film la care te gândești atunci când zici TIFF. Cu actori destul de celebri (Juliane Moore, Ethan Hawke, Maya Rudolph), este vorba despre Maggie, o tipă care are un plan de a face un copil pe cont propriu, cu donator, dar apoi se îndrăgostește de un tip căsătorit, îl desparte de soție și se căsătorește cu el, fac un copil, dar apoi își dă seama că se potrivea mai bine cu fosta. E un film ușurel, puțină dramă, puțină comedie. Mi-a plăcut, nu pot să zic că am fost nu știu cât de extaziată de el, dar cel puțin l-am urmărit cu interes până la capăt.

Eva nu doarme

Eva no duerme este un film argentinian din 2015 din categoria Fără Limită. Chiar în weekendul dinainte am urmărit un documentar despre Eva Peron care mi se pare o personalitate fascinantă. Nu neapărat din punct de vedere politic, adică sigur nu din punct de vedere politic, dar ca femeie mi s-a părut foarte interesantă și cred că pe lângă lucrurile negative, a făcut și câteva lucruri foarte bune. Oricum, toată viața ei este super interesantă, dar și moartea. Acest film, bazat pe fapte reale, este despre moartea ei. E un pic dark, dar n-aș zice că e film de groază sau ceva. Din punct de vedere istoric a fost foarte interesant, mai ales că a conținut și câteva filmulețe adevărate din vremea respectivă. Dar ca film… a fost destul de plictisitor. Mai ales că era la o oră târzie, erau multe scene lungi, fără dialog, fără prea mult motiv…. a fost ca o ciorbă care ti-a rămas pe fundul oalei și ai umplut-o la loc cu apă ca să ai mai multă. Așa, fără gust. Păcat de subiect.

Nașterea Sake-ului

În premieră pentru mine la TIFF, am fost la acest documentar, tot SUA 2015, evident din categoria Ce se întâmplă, Documentarule?. O altă premieră pentru mine a fost și Institutul Francez unde s-a difuzat, loc care mi-a plăcut mult, chiar mai mult decât în Piața Unirii pentru că aici chiar vezi monitorul, indiferent unde stai și cine stă în fața ta. Când ai 1,58m se mai întâmplă să ai problema asta. Am prins vreme faină, cald afară, nu a plouat deși așa se zicea, deci senzația aia de a vedea un film în aer liber, bifat. Însă mi-aș fi dorit foarte mult să fie un documentar despre sake și a fost mai mult despre muncitorii din fabrica de sake. A fost cât de cât interesant, nu destul însă cât să țină treji doi oameni foarte obosiți în mijlocul săptămânii la o oră târzie, așa că pentru prima dată în viața mea, am plecat de la un film cu 20 de minute înainte de încheiere. Sunt sigură că n-am ratat mare lucru.

Panama

Până aici aș fi zis că n-a fost cel mai reușit an, dar apoi am fost la Panama. Un film sârbesc, 2015, categoria Supernova. Un film despre un tânăr care e într-un concurs cu prietenul lui cine se culcă cu mai multe fete într-o lună, până când începe ușor-ușor să-l obsedeze una dintre ele, pentru că are impresia că îi ascunde ceva. Nu vreau să zic mai multe despre el, pentru că partea faină la film e cum îl interpretezi. Dar ne-a plăcut foarte mult, atât de mult încât chiar am stat după să ascultăm ce are de zis regizorul, Pavel Vuckovic. Astfel am aflat că e primul lui film, ceea ce mi se pare foarte tare, îmi imaginez ce filme faine o să-i iasă în viitor. Oricum, dacă ar fi să recomand un film dintre cele văzute anul acesta, Panama e clar recomandarea mea.

Pentru anul viitor aș vrea să-mi plănuiesc mai din timp filmele la care vreau să merg, să mă uit ca lumea la trailere, să îmi cumpăr biletele din timp. Sper să și țin minte până atunci 🙂

Cluj – Bastionul Croitorilor

Cluj – Bastionul Croitorilor

Anul trecut prin toamnă am scris destul de revoltată despre ce consider eu că e greșit în turismul românesc după o nefericită experiență cu muzeele din Cluj. Printre ele se afla și Bastionul Croitorilor, unde nu am putut să intrăm pentru că nu era nimeni acolo. De data aceasta, nu am pornit de acasă cu intenția de a-l vizita, dar am trecut pe lângă el cu aceiași prieteni și l-am văzut deschis, așa că ne-am zis că aceasta este șansa noastră.

Bastionul Croitorilor este important pentru Cluj pentru că este singurul bastion al cetății vechi care s-a păstrat integral. În Evul Mediu în jurul Clujului era un zid de apărare cu mai multe turnuri, și fiecare dintre acestea purtau numele breslei care îl finanțau. Evident, cel în discuție era finanțat de către croitori. Am trecut atât de des pe lângă el, în special în facultate, încât începusem să nu-l mai văd ca partea de istorie care este, ci pur și simplu ca parte integrală din peisajul clujean. Deși a fost restaurat acum vreo 7 ani, abia recent am aflat că se poate vizita și în interior. Ce-i drept, n-am știut niciodată ce anume este în interior, tot ce știam că e vreau să-l văd.

Înăuntru se afla un domn care nu și-a prea ridicat ochii din ziarul pe care-l citea. I-am zis că am vrea să vizităm turnul și el ne-a răspuns că e gratis, cam la asta s-a limitat conversația. La parter și la primul etaj erau ceva fotografii care n-au prea reușit să-mi trezească interesul nici cât să le fotografiez. Însă la etajul 2 am descoperit o expoziție interesantă: Emil Racoviță – Expediție în trecut

Deși mi-au plăcut toate exponatele și mi-a plăcut să-mi imaginez că toate aceste obiecte au fost folosite acum 100 de ani, cel mai mult mi-au plăcut fotografiile făcute de Racoviță în Antarctica, mi se pare impresionant că a ajuns atunci acolo, când și în ziua de azi e destul de dificil:

Și ne-a mai plăcut certificatul lui de naștere, în special limbajul folosit pe vremea aceea:

La etajul 3 ar turnului nu este mai nimic, decât niște scaune. Speram să fie măcar un loc de unde să ieși sau să vezi Clujul de la înălțime, poți face asta doar de la ferestre, însă la etajul 2 există un spațiu de jur împrejur pe care te poți plimba și să te mai oprești la câte o fereastră. Dar nu-i chiar așa sus cum mă așteptam.

Cred că a meritat scurta vizită, în special pentru expoziția cu Racoviță, dar și pentru că Bastionul este o bucată importantă de istorie pentru Cluj. Și având în vedere că e în centru și intrarea e gratuită, nu e un efort prea mare. Vă trebuie doar noroc să-l găsiți deschis.

Weekend tomnatic

Weekend tomnatic

Weekendul acesta a fost primul după mult timp în care n-am avut nici un plan. A început înnorat și ploios, numai bine să ne anunțe că a cam venit toamna. Și cu toate că nu aveam nici o idee despre ce voi face și s-ar fi putut dovedi pur și simplu un sfârșit de săptămână foarte plictisitor, m-am hotărât să "vă iau cu mine", documentând lucrurile mai interesante. Acest articol e un experiment și cine știe, dacă răspunsul e unul pozitiv, poate vă mai iau cu mine și în alte weekenduri.

Sâmbăta am început-o după-masa, după ce Marian s-a întors de la concursul lui de cross-fit și eu mi-am pregătit câteva articole viitoare. Am ieșit inițial să mâncăm. Eu încerc de vreo două săptămâni un stil de viață pescatarian despre care o să vă povestesc dacă ajung cumva la o lună, așa că am mers la Jaxx și am luat o masă vegetariană excelentă: legume la grill, varză călită cu stafide, quesadilla vegetariană (cu vinete și dovlecei în loc de pui) și sos de iaurt.

Apoi ne-am mai plimbat puțin prin centru, ca să cumpărăm niște bilete pentru un eveniment. Ăștia de la TIMAF au niște metode tare dubioase de a vinde bilete, numa' zic. Trebuia să ne întâlnim cu un tip și cum așteptam noi la coada calului lui Matei Corvin, se îndreaptă spre noi un tânăr cu față de bișnițar de am început să mă întreb ce doamne cumpărăm și dacă nu cumva e ilegal. M-am liniștit când a trecut pe lângă noi, semn că nu era el, iar la scurt timp a apărut și cel cu biletele, care din fericire arăta absolut normal.

Ne-am îndreptat apoi spre Parcul Mare, mai exact la Casino, unde se ținea Bookfest. V-am mai povestit și în articolele trecute că sunt într-o nouă perioadă de redescoperire literară, așa că abia așteptam noi achiziții. Chiar aveam în minte câteva cărți.

Am fost puțin dezamăgită de dimensiunile mici ale evenimentului, în total fiind doar câteva standuri. Acum câțiva ani când lucram în editură am participat la două festivaluri de carte în București, Bookfest și Gaudeamus, și ambele erau la dimensiuni impresionante, ocupând aproape în întregime Romexpo. Din păcate se pare că în Cluj nu suntem încă la același nivel.

Am trecut de două ori pe lângă cartea lui Salvador Dali în ultima lună, o dată la Cărturești și o dată la Cantacuzino și de data asta eram determinată să o cumpăr, cu speranța că poate nimeresc și vreo reducere. Din păcate n-am găsit-o la târg. Din ce aveam pe listă, unele nu le-am văzut deloc, altele erau la un preț mai mare decât în magazinele online (cu toate că erau într-adevăr la reducere față de prețul de magazin), am găsit o singură carte de pe lista mea (Chuck Palahniuk – Beautiful You) și am găsit una care nu mi-era pe listă, cu microromane de Dostoiveski care este unul din autorii mei preferați, plus că mi s-a părut că avea un preț bun. În total ne-am luat 3 cărți.

Apoi ne-am întors acasă, am făcut niște cumpărături și înainte de a ne pune la un serial, Marian a făcut un desert raw vegan nou, un fel de bomboane Rafaello. Nu mi-a venit să cred cât de bune sunt, aveam senzația că mănânc ciocolată. Plus că se fac extrem de repede și ușor, deci o descoperire majoră. Rețeta e simplă: curmale, stafide, unt de arahide, nucă de cocos, se dau toate la blender, compoziția se face biluțe și se mai dă printr-o tură de nucă de cocos.

Prima parte a zilei de duminică am petrecut-o în pat la seriale (și mini-seria Heroes Reborn, în caz că ați fost fani ai serialului original). Apoi ne-am gândit să ieșim, având în minte cafea și desert. Am trecut pe la Jaxx, Shto și Toulouse, am băut în total 3 cappuccino și am încercat două deserturi, dar ploaia măruntă ne-a cam făcut să ne pară rău că am ieșit din casă, așa că ne-am reîntors repede. Ne-am încheiat seara cu un film, Self/Less.

E un film interesant, un pic cam prea multă acțiune pentru gustul meu, dar probabil 90% din oameni își doresc mai multă acțiune în filme decât mine. Conceptul oricum e interesant și te pune pe gânduri. Pe scurt, este vorba despre un om în vârstă, bogat, cu multe realizări, care mai are doar 6 luni de trăit. Acesta află de niște servicii foarte exclusiviste, de a-și transfera mintea într-un corp mai tânăr. Doar că nemurirea nu e chiar așa simplă cum crede el.

Și cam așa mi-am petrecut acest weekend de toamnă, sper că am reușit să strecor vreo 2-3 idei care să fie de folos.

Ce e greșit în turismul românesc

Ce e greșit în turismul românesc

În road trip-ul nostru prin Croația, am început inevitabil să compar această țară cu România. Pentru că seamănă și încă foarte tare. De la mâncare, la tradiții, la construcții, la orașe. Zagreb-ul pentru mine a fost un Cluj mai mare.

În plus Croația are, la fel ca noi, munte, mare, lacuri, orașe medievale și așa mai departe. De fapt noi avem Delta Dunării, deci am putea zice că suntem pe plus. Doar că există o diferență majoră și anume turismul și toată logistica care ține de el. Care la ei există și la noi nu.

Nu a fost neapărat un subiect care să mă preocupe în mod deosebit până recent. Dar anul acesta m-a cuprins o poftă imensă de a călători, de a vizita, de a învăța… o poftă pe care o aveam și până acum, dar de data asta a fost mai puternică și mai ușor de pus în aplicare (ce înseamnă să ai mașină). Și pentru că nu pot merge chiar în fiecare weekend în străinătate, o mare parte din excursii ni le-am propus în locuri din România și chiar din Cluj.

Cel mai bun exemplu pentru mine de cât de multe ne lipsesc la capitolul turism a fost o duminică de vară, pe la amiază, când întrebându-ne "ce facem azi?" ne-a venit ideea unui tur al muzeelor din Cluj. Pentru că e orașul nostru până la urmă, trebuie să-l cunoaștem, iar la unele muzee n-am fost de când eram mici, la altele deloc.

Am început cu Muzeul De Istorie al Transilvaniei, unde cu toții am fost cândva demult, prin clasele primare. Îl țin minte ca fiind un muzeu imens, cu multe încăperi și exponate, inclusiv ceva mumii din Egipt și alte chestii din astea interesante, deci eram destul de entuziasmată. Plus că la vârsta aceea nu-mi prea păsa de istorie, dar acum deja fusesem în așa multe muzee de istorie din Europa, că mi se pare aproape necesar să înțeleg mai multe despre istoria Transilvaniei. Însă ajunși aici, am avut o neplăcută surpriză. În locul zecilor de încăperi ne așteptau două, foarte mici și o expoziție temporară de medalii. Întrebăm paznicul dacă asta e tot și ne explică că muzeul e închis de 6 ani (!!!) pentru că nu au primit fondurile necesare pentru renovare de la București și toate exponatele stau momentan în depozit. Mi se pare incredibil. De 6 ani!!! Iar noi am aflat asta acum, din întâmplare, când asta ar putea fi știrea cap de afiș pe orice ziar clujean. Sunt extrem de revoltată, nu doar pentru că muzeul e închis, ci pentru că nimănui nu-i pasă. Unde sunt petițiile cu "Hai să salvăm Muzeul de Istorie", unde sunt activiștii, jurnaliștii, DNA-ul (pentru că sigur s-au blocat undeva pe drum banii ăia), ministerul culturii, minsterul turismului?

Mă rog, după experiența asta am înghițit în sec și am mers mai departe. Bastionul Croitorilor, renovat recent, l-am văzut de multe ori în exterior, niciodată în interior. Ajungem acolo și pe ușă un afiș cu "Revin Imediat". Poftim?! Ne-am mai învârtit un pic în jurul zidurilor, am mai povestit un pic la umbră, au trecut vreo 20 de minute să zic și nu a revenit nimeni. Trist.

Ne-am scos telefoanele să vedem ce alte muzee mai sunt în Cluj și ce program au.

Muzeul Farmaciei – închis duminica (plus joi și 3 sâmbete din lună). Pe orice planetă duminica e ziua de vizitat muzee, că atunci ești liber, atunci ai timp, nu ești la job, n-ai de făcut curățenie, ți-ai revenit un pic din beția de vineri… în Lisabona duminică dimineața erau chiar intrări libere. Ziua în care muzeele sunt de obicei închise e luni, pentru că logică. Apropo de astea, nu e singurul muzeu care e închis în zile ciudate. Aproape fiecare muzeu sau casă memorială din România e închis într-o zi aleatorie, poate fi marți, poate fi joi, poate fi sâmbătă, nu știi niciodată. Oare nu se poate un pic de coordonare?

Muzeul Satului – se închide la 16. Când am văzut asta era ora 15 (și drumu-i lung, că nu-i chiar în centru), într-o zi foarte însorită de duminică, pe care mi-o imaginez ca fiind foarte plăcută dacă am fi putut-o petrece în genul ăsta de muzeu în aer liber.

Muzeul Zoologic – se închide la 14.

Singurul care are un program de vizitare normal, adică de miercuri până duminică (că oricum, cine merge luni și marți la muzee?) de la 09:00 la 17:00 e Muzeul De Artă, dar din păcate aici foarte rar sunt expoziții interesante. Mai sunt câteva alte muzee prin Cluj, dar pe la punctul ăsta deja ni se acrise. Și uite așa, în afară de o expoziție mică de medalii, nu am putut vizita nimic într-o duminică în Cluj. Până la urmă am fost la un film. Mă întreb, ca turist ce faci? Ce poți vedea în afară de Grădina Botanică, Cetățuie și poate câteva clădiri/statui din centru? Dacă ne vin în vizită prieteni din alte orașe, alte țări, unde îi ducem? Hai că vara mai sunt festivale (pentru care tot respectul), dar restul anului?

M-am concentrat mai mult pe Cluj pentru că este situația de care m-am lovit cel mai recent și care m-a revoltat cel mai tare. În țară lucrurile sunt așa și așa, unele obiective sunt puse în valoare frumos (Cetatea Alba de exemplu), altele mai puțin (eu aș zice că la capitolul ăsta intră în special litoralul). Dar deși am avea cu ce, nu se pune deloc accentul pe turism și nu se promovează aproape nimic. Mă credeți că eu când am fost în București la începutul acestui an, aveam o listă cu multe localuri de văzut și absolut nici un muzeu, nici un castel, nici un monument important? Nu că nu aș fi vrut, dar cred că în afara de 2-3 chestii nici măcar nu știu ce există acolo. Momentan, turismul în România e o glumă bună.

Nu-s sigură dacă putem face altceva decât să ne arătăm revoltați și să încercăm să vizităm cât mai multe locuri, să contribuim măcar cu prețul unui bilet. Cu toate că nu știu dacă să am încredere că banii vor fi folosiți în scopurile corecte, dar măcar eu am conștiința împăcată că am încercat. Voi continua să călătoresc și prin țară cât de des pot și să vă povestesc despre cum stă treaba și-n alte locuri.

Road Trip: Cheile Turzii și Alba

Road Trip: Cheile Turzii și Alba

Acest articol îmi stă în draft de câteva luni (am și uitat că l-am scris), dar m-am gândit că merită totuși postat, mai ales că a fost o excursie dragă mie.

Cum anul acesta 1 mai a picat vineri și am avut deci weekend prelungit, am zis că nu putem să nu facem măcar un scurt road trip. Mai ales că-mi doream unul de ceva timp și fiind ziua mea trebuia să mi se îndeplinească dorința, nu? Inițial am vrut să luam direcția Bistriței, să vizităm oameni dragi pe care nu i-am văzut demult. Dar ei își făcuseră deja alte planuri, așa că ne-am schimbat traseul spre Alba. Nu vreau să vă zic cum e să îți cauți cazare în Arieșeni cu 3 zile înainte de 1 mai. Am avut noroc că a anulat cineva o rezervare pe booking, așa că am reușit să prindem o ultimă cameră la o cabană în Vârtop.

Ne-am început călătoria vineri de dimineață și ne-am îndreptat spre Cheile Turzii. Am mai fost aici când eram mică, dar nu aveam oricum multe amintiri, deci o reîmprospătare a memoriei nu strica. În acest punct al călătoriei noastre încă nu mă prea împrietenisem cu GPS-ul, așa că în loc să ajungem la Chei la punctul de pornire spre toate potecile, noi am ajuns într-un capăt opus al uneia dintre ele. Cu ocazia asta aș vrea să-mi exprim revolta față de cât de puține semne te îndrumă către Cheile Turzii. N-am mai avut chef sa ocolim, așa că am făcut pur și simplu drumeția invers. Am avut noroc de vreme prietenoasă, așa că Marian și-a luat rucsacul în spate, eu aparatul foto și am pornit printre stânci. Eu sunt o persoană destul de fricoasă de când mă știu, în special când vine vorba de înălțimi, așa că pot să zic că drumul acesta pentru mine a fost destul de înfricoșător, cel puțin în prima jumătate (apoi m-am obișnuit). În special podurile, este unul care se mișcă rău. Deci am trecut prin tot felul de sentimente pline cu adrenalină, dar nu poți fi numit curajos dacă nu ți-a fost frică, așa că sunt destul de mândră de mine că am făcut față.

 

Următoarea noastră destinație a fost Peștera Scărișoara. Drumul până acolo nu e cel mai lin (plin de gropi), dar peisajele sunt superbe. În special la final, când urci pe munte. Am făcut cam 4 ore și când am ajuns ploua mărunt. Erau mulți turiști la coadă și se intra pe rând, în grupuri de 15-20 de persoane, deci fără exagerare, am stat cam 2 ore să așteptăm să intrăm. În peșteră e foarte foarte frig, grade cu minus, mi-au înghețat degetele de la picioare. Ghețarul e interesant și mare, drumul în peșteră e destul de alunecos. Am avut și ghidul care ne-a povestit câteva lucruri când am ajuns înăuntru.

Pe drumul de la peșteră la mașină, ne-am oprit la două plăcinte și trebuie să zic că în Alba le fac foarte diferit față de Cluj, dar au fost FOARTE bune (sau mi-era mie foarte foame), oricum, nu uleioase cum sunt eu obișnuită. Apoi ne-am dus la cabana noastră, unde am făcut un duș fierbinte să ne încălzim și apoi am luat o cină aniversară, adică niște polenta cu ciuperci la cuptor (făcute de noi cu o zi înainte) și câte un pahar de vin dintr-o sticlă primită la o nuntă. Vin care ne-a moleșit instant, mai ales după atâta drum și aer curat, așa că ne-am pus la televizor, ne-am uitat la ceva emisiune proastă și am adormit buștean. Partea bună la cabana asta a fost faptul că am mai povestit cu proprietara și cu niște turiști cazați acolo și ne-au ajutat să ne modificăm traseul. Intenția noastră era să mai vedem Peștera Urșilor și Roșia Montană, dar pentru că oricum ploua foarte tare, am hotărât să mergem direct în Alba Iulia.

Aici am prins ceva festival interesant cu daci și romani și ne-am petrecut toata ziua. Le-am văzut prezentările și defilarea, iar apoi și-au făcut un fel de târguri meșteșugărești și demonstrații de lupte. Foarte fascinant mai ales dacă ești interesat de acea perioadă. Am vizitat și toate muzeele și exponatele din cetate, din păcate la câteva nu am avut voie cu fotografii înăuntru. Am mai fost la cetatea Alba acum mult timp, în generală în excursii cu clasa, dar s-a schimbat foarte mult de atunci, arată mult mai modern acum și aș zice că e chiar un exemplu pentru toate celelalte obiective turistice din România. În plus, prin cetate erau și tot felul de tarabe și trăsuri, așa că ne-am delectat cu clătite uriașe, cafele și hot dogs. Festivalul a durat mult după ce am plecat noi, cu alte activități faine, inclusiv târguri de sclavi și alte chestii amuzante. Sunt foarte fericită că am avut ocazia să particip la un eveniment de acest gen și toată stima pentru cetatea Alba, un pas mare către civilizație pentru țara noastră.


 

AWSOM Powered