Browsed by
Category: Romania



O sâmbătă de vară în Sibiu

O sâmbătă de vară în Sibiu

Deși suntem aproape în decembrie, mai am totuși o singură poveste despre azi-vară de spus, mai exact despre o sâmbătă la început de septembrie. Îmi doream de foarte mult timp să merg în Sibiu, ne oprisesem în el o singură dată să mâncăm, într-o seară de iarnă când ne întorceam din București. În sâmbăta asta despre care vă povestesc, voiam să facem un road trip, nu știam exact unde, dar după ce ne-am înșirat unul altuia câteva opțiuni în jurul Clujului, am realizat amândoi că voiam să mergem într-un oraș, deci era oportunitatea perfecă să vedem în sfârșit Sibiul.

Am pornit de dimineață și am ajuns în jur de ora 12, loc de parcare am găsit destul de ușor pe strada 9 Mai (efectiv m-am plimbat pe Google Maps să văd cum se numește). Am mers apoi printre străduțe pietruite și case colorate și am urcat prin Piața Aurarilor până în Piața Mică.

20160903_131227-medium20160903_131415-medium20160903_131629-medium20160903_131612-medium

Am prins și ceva târg, ne-am plimbat puțin printre tarabe și apoi ne-am oprit la Nod să bem o cafea (ne-a recomandat cineva locul și cafeaua a fost bună). Nu aveam nici un plan, dar în timp ce ne sorbeam cafeaua, am observat Muzeul Farmaciei chiar lângă noi, așa că am zis că de ce să nu începem de aici?

Am intrat în muzeu și am fost întâmpinați de două doamne foarte simpatice. De la ele am aflat că ne putem lua bilet unic de vizitare, adică un bilet care costă 45 lei și cu care putem vizita nu doar Muzeul Farmaciei, ci încă alte 7 muzee. Nu am reușit să le vizităm pe toate pentru că am stat doar o zi, dar mi-am calculat ulterior dacă mi-am scos banii pe cele vizitate și da, pot să zic că am ieșit mai ieftin cu biletul unic, deci merită (dacă stați un weekend întreg cu atât mai mult).

Muzeul Farmaciei a fost deschis în anul 1972 și conține peste 6600 de piese. Este singurul muzeu în care am avut voie să facem poze (în celelalte am fi putut contra unei taxe care mie sincer mi s-a părut prea mare, 120 lei parcă). Este un muzeu relativ mic, dar mi-a plăcut foarte mult, am văzut multe piese vechi, unele foarte valoroase și mi s-a părut destul de inspirațional. Știu că există un muzeu al farmaciei și în Cluj, nu am reușit niciodată să-l vizitez din cauza programului de vizitare imposibil. Mă mulțumesc cu acesta din Sibiu care e foarte bine organizat.

20160903_141238-medium20160903_141245-medium

20160903_141250-medium20160903_141255-medium20160903_141401-medium20160903_141411-medium

Mai departe am ales Muzeul de Istorie Casa Altemberger care cred că a fost preferatul meu dintre toate cele vizitate. Este o clădire mare care cuprinde multe secțiuni, din fericire este un domn simpatic acolo care te îndrumă. Partea mea preferată a fost zona preistorică, mi-a plăcut foarte mult cum a fost recreată atmosfera și mi s-a părut ușor de înțeles cum trăiau oamenii în acea vreme, care e de altfel motivul principal pentru care aleg muzeele de istorie. În rest îmi amintesc că am mai vizitat câteva săli cu arme, un fel criptă și un tezaur. Aici am găsit și un domn, dintre cei care supraveghează sălile, care chiar ne-a povestit multe lucruri despre obiectele de acolo, ceea ce am apreciat.

20160903_152717-medium

Mai departe am vizitat Palatul Brukenthal care a inclus Galeria de Artă Europeană, Galeria de Artă Românească, Muzeul de Artă Contemporană, Expoziţia de Ghipsuri, Cabinetul de Stampe, Cabinetul de Cartografie şi expoziţia Gothic. Cele două galerii de artă sunt super frumoase și chiar merită vizitate. Amândouă sunt foarte mari și au multe, multe picturi, printre care unele foarte valoroase. Cele pe care le rețin cel mai bine sunt cele ale lui Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu sau Ştefan Luchian, poate pentru că am învățat despre ele la școală, în generală, așa că a fost impresionant să le văd în realitate. Și Muzeul de Artă Contemporană mi s-a părut foarte fain, chiar am stat la fiecare piesă și am încercat să o înțeleg, mi s-au părut foarte interesante. Peste Expoziția de Ghipsuri și Cabinetul de Stampe am trecut repede, mi s-au părut cam plictisitoare, iar celelalte două mi se par niște improvizații. Cel mai dezamăgitor mi s-a părut Cabinetul de Cartografie, unde nici măcar nu era vreo hartă, doar niște texte despre muzeu. Măcar am putut vedea grădina interioară care e drăguță.

20160903_153159-medium20160903_161712-medium20160903_161715-medium20160903_162855-medium

Am mai făcut o scurtă oprire la o expoziție temporară cu reptile, de unde chiar n-am poze, iar apoi ne-am plimbat puțin prin zonă, printre tarabele din Piața Mare, am văzut și o catedrală, toate astea în încercarea de a găsi un loc în care să mâncăm.

20160903_142342-medium20160903_142529-medium20160903_142723-medium20160903_162901-mediumAm ales întâi un restaurant de pe TripAdvisor cu review-uri pozitive, dar pe când am ajuns acolo am văzut meniul afișat la intrare și prețurile erau mai mult decât extravagante (adică toate restaurantele din centrul Sibiului mi s-au părut scumpe oricum, dar ăsta era exagerat). Apoi mi-am amintit de un alt restaurant care mi-a fost recomandat mai demult de niște prietene, am mers acolo dar era ceva nuntă. Ne-am întors în Piața Mică și ne-am așezat la întâmplare pe o terasă unde am așteptat în jur de 20 de minute și nici măcar nu ni s-au adus meniurile. Eram deja foarte obosiți și destul de înfometați, până la urmă ne-am oprit la Crama Sibiană, adică fix locul în care am mâncat anul trecut, unde aveau un meniu super plictisitor, dar măcar aici ne-a servit cineva și mâncarea a fost cât de cât ok.

Mi s-a părut că Sibiul stă foarte bine la capitolul atracții turistice și muzee, mi-au plăcut majoritatea dintre cele pe care le-am vizitat, mi s-a părut faină ideea cu biletul pentru toate, am văzut niște lucruri faine. Mi se par frumoase și piețele (cred că trebuie să fie super târgul de Crăciun, o dată trebuie să-l vizitez și pe el), clădirile și străduțele. La capitolul mâncare și servicii în restaurante, stă foarte prost, cel puțin din punctul de vedere a unui turist care nu a apucat să facă cine știe ce research înainte. Dar mă bucur că am putut să-l bifez în sfârșit și pe ăsta pe lista de vizitate.

Cluj: Street Food Festival

Cluj: Street Food Festival

Am auzit despre prima ediție de Street Food Festival la Cluj cam de prin iarnă și aproape că nu am mai avut răbdare până a început. Am fost super încântată în primul rând pentru că s-a făcut așa ceva în România, în al doilea rând la Cluj, în al treilea rând pentru că street food (să nu confundăm vă rog cu fast food) este o plăcere recent descoperită și festivalul acesta a picat la fix.

Joi după-masa, imediat ce am ieșit de la lucru m-am oprit direct pe aleea stadionului. Relativ multă lume, verdeață, atmosfera frumoasă, de festival. Primul lucru, am făcut o trecere în revistă a tuturor variantelor de mâncare. Am fost destul de dezamăgită, recunosc, să descopăr că majoritatea opțiunilor erau restaurante din Cluj unde aș putea mânca oricând altcândva pe parcursul anului și în al doilea rând că cele mai populare produse erau burgerii, de care sincer eu m-am plictisit acum doi ani, speram să mai venim și noi cu noutăți de-atunci. În concluzie mi-aș fi dorit lucruri noi, mai mulți reprezentanți ale altor orașe/țări, produse noi, chestii pe care nu le pot mânca în fiecare zi.

M-am oprit până la urmă la Cimbru, din două motive. Unu, pentru că aveam cel mai frumos colorat food truck și în al doilea rând pentru că le urmăresc pagina de Facebook de vreo două săptămâni și chiar îmi doream să mănânc ceva de la ei. Plus că, din câte am văzut, momentan participă doar la evenimente, deci nu e chiar ceva ce pot mânca în fiecare zi. Mi-au plăcut pentru că au avut un meniu diferit în fiecare zi. Joi am prins un pulled pork sandwhich, care a fost foarte bun.

Apoi am făcut o mică pauză de la festival pentru a participa la o degustare de bere artizanală, dar ne-am întors înapoi și am descoperit zona asta frumoasă pe iarbă:

Aici am descoperit niște specialități vegetariene, din păcate nici nu mai țin minte cum se numește și nici nu l-am găsit pe lista oficială a expozanților. Oricum, erau niște roll-uri vegetariene din orez, îmbrăcate în spanac fiert și diverse umpluturi. Noi am încercat cel cu umplutură de tofu afumat și sos de soia și cel cu brânză de capră și rodie. Ambele au fost surprinzător de bune, scuzați că pozele nu-s chiar așa apetisante, ne-am amintit să facem poză doar după ce am început deja să mâncăm.

Marian a mai încercat și un burger de la un alt expozant pe care nu-l găsesc, știu doar că erau din Odorheiul Secuiesc și a hotărât Marian că a fost cel mai bun burger pe care l-a mâncat vreodată. Am uitat evident să-i fac poză. Și apoi ne-am luat de la Craft Beer un Opium de la Hophead și ne-am relaxat un pic, că eu sincer mă cam moleșesc de la bere.

Vineri după-masă ne-am oprit din nou la festival. Am început și de data asta tot cu Cimbru unde Marian și-a luat tot un sandvici cu pulled pork, de data asta un pic mai diferit și mai spicy, iar eu am mers pe un sandvici cu Halloumi la grill, usturoi copt și caju, toate la fel de bune și de data asta.

Apoi Marian a încercat și coastele de la Chef Off The Grid despre care a zis că au fost foarte bune (și pe mine m-a tentat meniul lor, dar nu mi-era chiar așa foame).

Eu m-am mulțumit cu un desert, mai exact o îngheșată de la Moritz Eis  cu straciatella de căpșuni și caramel. Mi-am mai luat de la ei o dată deci știam la ce să mă aștept, e într-adevăr un pic scumpă pentru o înghețată, dar eu zic că e destul de bună încât să merite din când în când să te răsfeți cu ea.

Am vrut să mergem și sâmbătă, dar din păcate Marian a avut un mic accident dimineața, iar după-masa a plouat torențial, așa că am renunțat la idee. Dar am revenit duminică pentru o ultimă zi și am prins din nou soare. De data asta am împărțit o pizza de la Camionetta care mi-a plăcut, din punctul meu de vedere se simte foarte bine la o pizza daca sunt folosite ingrediente de calitate și aici s-a simțit. Plus că a fost oficial prima pizza cu blat gros care mi-a plăcut (și care a fost destul de bună încât să-i mănânc și crusta). Plus că m-a distrat foarte tare mesajul lor de pe farfuria de carton "Another one bites the crust!"

Ne-am luat și niște frigărui de la Arrosticini. Încep prin a declara că eu nu-s fan frigărui în mod deosebit și mi s-au părut destul de scumpe, deci nu am ținut neapărat să le încerc, dar am vrut oarecum să testez mâncarea care nu-i din Cluj, așa că ne-am luat. Nu vreau să greșesc, dar cred că erau din carne de berbec? Au venit si cu o felie de pâine prăjită și atât pâinea cât și frigăruile aveau sare de mare. Vreau să vă zic că a fost singura mâncare de la festival care a rămas memorabilă pentru mine, deși toate au fost bune pe moment. Nici nu mă așteptam să-mi placă, deci premiul pentru cea mai plăcută surpriză.

Ne-am mai luat un burrito de la Pokka care a fost cam meh comparativ cu tot ce încercasem până atunci.

Din cât am prins eu din festival, asta a fost ziua cu cea mai multă lume, mi s-a părut impresionant pentru prima ediție, mai greu a fost să găsim unde să mâncăm, dar ne-am descurcat noi. De reținut pentru anul viitor să mă îmbrac cu haine de care să nu-mi pară rău dacă le murdăresc.

Ne-am retras un pic în zona de iarbă mai la umbră, Marian și-a mai luat o bere și eu un desert vegan de la IndulgeArt, o budincă de mei în lapte de soia cu dulceață și kiwi, care a fost mai bună decât sună.

Am stat cam o oră la umbră și povești, a fost foarte plăcut și relaxant. La plecare ne-am mai luat o dinnedă cu brânză și ceapă de la Castelul Brutarilor, dar nu mi-a plăcut foarte tare, am încercat mai demult cea cu cartofi și parcă era mai bună.

Pot să zic că, deși am început cu o mică dezamăgire, până la urmă m-am simțit destul de bine și mâncarea a fost destul de reușită per total. Tot ce-mi doresc de la următoarele ediții e mai multă diversitate.

Sighișoara – Obiective Turistice

Sighișoara – Obiective Turistice

V-am povestit ce am făcut prin Sighișoara timp de o zi, așa că de data aceasta vă povestesc despre obiectivele turistice pe care le-am vizitat. Această cetate medievală e plină de istorie și prin aceste obiective am mai învățat puțin din ea.

Prima noastră oprire a fost la Biserica din Deal. Am văzut-o de multe ori în exterior, nu m-am gândit niciodată să intru, așa că am avut parte de o surpriză plăcută. Intrarea a fost 5 lei și am avut parte de un ghid care ne-a povestit câteva lucruri foarte interesante despre ea. Am aflat astfel că această biserică fortificată este cel mai important monument din oraș, că este a treia biserică în stil gotic ca mărime din țară (prima fiind la Brașov și a doua la Cluj), că a fost inițial o biserică catolică care apoi s-a transformat într-una protestantă. Înăuntru sunt multe piese valoroase, de la lăzile de lemn (cea mai veche are peste 500 de ani), la statui, altar, orga funcțională de la etaj și frescele de pe pereți. Există și o criptă chiar sub altar, pe care am putut-o vizita.

Mi-a plăcut foarte mult atât prezentarea ghidului cât și turul propriu-zis al bisericii și pot să zic că aceasta a fost vizita mea preferată.

În drum spre lucruri mai serioase, am trecut și pe lângă casa Vlad – Dracul. Care este momentan un restaurant, dar a fost timp de 4 ani casa în care a locuit Vlad Dracul. Poți să o vizitezi dacă vrei pentru 5 lei, dar e doar o cameră amenajată cu nergu și roșu, se pune și o muzică tematică, în care este un om în sicriu, evident un jump-scare. Nu foarte impresionant, înțeleg că e făcut pentru turiștii care își doresc să vadă ceva cu vampiri, dar eu aș fi apreciat mult mai mult ceva real istoric.

 

Următorul obiectiv spre care ne-am îndreptat a fost Turnul Cu Ceas pe care trebuie să-l recunoașteți măcar din poze, un adevărat simbol al cetății Sighișoara. Turnul e superb, nu cred că ceasul e funcțional, dar are figurinele alea drăguțe care reprezintă zilele săptămânii parcă. Din păcate am descoperit cu mare regret că era închis și turnul propriu-zis (unde în mod normal ai voie să urci și să vezi orașul de sus), cât și muzeul de istorie care se afla în el. Asta pentru că erau Rusaliile. Daca ne vom întoarce în Sighișoara, în mod cert asta voi vrea sa vizitez.

Am putut intra în schimb în Turnul Fierarilor, unde am avut parte de o frumoasă galerie de artă contemporană.

Turnul Cizmarilor mi-a plăcut mult, din păcate nu am avut voie să intrăm.

Am mai văzut Turnul Croitorilor (care seamănă ușor la aspect cu cel din Cluj, tot al croitorilor)

Turnul Cojocarilor în care se ținea ceva expoziție de curele din piele, care erau și de vânzare

Turnul Măcelarilor pe care l-am admirat mai de la distanță

Și Zidurile Cetății

Road Trip: Sighișoara

Road Trip: Sighișoara

Săptămâna aceasta a fost în sfârșit vară și cum am prins și weekend lung, ne-am gândit că neapărat trebuie să mergem undeva. Am ezitat între Sighișoara și Sibiu, însă pentru că ne-am trezit târziu și în Sibiu mai era încă FITS, deci slabe șanse să mai găsim o cazare ok, am rămas la Sighișoara.

Eu am mai vizitat-o de câteva ori ca scurtă oprire când mergeam cu ai mei la mare. Marian nu a văzut-o până acum, deci ne-am pregătit pentru atmosfera medievală.

Ne-am cazat la Pensiunea Joker pe care am rezervat-o de pe booking. Știu că v-am obișnuit să pun poze cu cazările din vacanțe, de data asta n-am mai apucat să fac, dar fotografiile de pe booking sunt destul de aproape de realitate. O pensiune destul de simplă, ce ne-a interesat pe noi a fost să fie aproape de cetate, să fie curată, să avem baia noastră și parcare și toate au fost bifate. Proprietarii au fost drăguți, ne-au pregătit camera chiar dacă am ajuns mult mai devreme. Deci ne-am lăsat lucrurile rapid și am pornit la explorat.

Deși dacă o iei pur și simplu pe strada principală ajungi foarte repede în cetate, nu știu de ce ne-am gândit noi că ar fi o idee bună să o luăm pe niște scări foarte înalte și abrupte care ne-au dus direct la Biserica Din Deal.

A fost tot excercițiul fizic de care am avut nevoie vreodată. Despre Biserica Din Deal și toate celelalte obiective turistice din Sighișoara o să vă povestesc în articolul viitor. Am coborât apoi pe Scara Școlarilor pe care mă tot prosteau ai mei când eram mică să-i număr treptele și să observ că-s mai multe la urcare decât la coborâre.E adevărat că-mi ieșeau numere diferite, din motive foarte logice, dar îi bănuiesc pe ai mei că doar voiau sa ne dea ocupație vreo juma de oră.

 

Am ajuns apoi în Piața Cetății unde era frumos și cald, mulți turiști, atmosferă de vacanță cu iz medieval.

Ne-am oprit la o terasă să ne răcorim și alegerea mea a fost cidru rece, mi s-a părut o băutură potrivită pentru acest loc. Am fost un pic dezamăgită că peste tot am primit doar trei cubulețe mici de gheață, din câte am înțeles de la un ospătar simpatic i-a cam luat prin surprindere valul de turiști din weekend și n-au făcut destulă.

Apoi a umat o serie lungă de mai multe plimbări prin cetate. Am vizitat toate turnurile despre care o să vă povestesc altădată, mi-a plăcut vederea de sus pe care am putut-o vedea din mai multe locuri și micile amenajări cu băncuțe la umbră, perfecte ca să te odihnești.

Sighișoara e locul perfect pentru plimbare, însă din păcate toată cetatea e relativ mică și o poți vizita în întregime într-o jumătate de zi. Cum noi am avut o zi întreagă, pe la ora 14-15 nu prea știam ce să mai facem. Ne-am oprit să luam masa la un restaurant, am nimerit un meniu destul de demodat și mâncare mediocră. Din păcate scena localurilor a fost destul de dezamăgitoare.

Pentru că arșița era deja insuportabilă ne-am retras la pensiune pentru un duș răcoros și un somn după-masă. Pe la 18 când încă era foarte cald, dar măcar soarele s-a mai ascuns un pic și bătea un vânt ce vestea furtuna, am ieșit din nou la o plimbare. După încă o tură de cetate ne-am oprit pe o altă terasă unde am mâncat o ciorbă de fasole în pită (măcar asta a fost bună) și am ascultat ceva piesă a suporterilor de fotbal pe repeat. Încă o plimbare, o cafea fierbinte și proastă, plimbare, terasă în Piața Cetății pentru un cidru și o bere și așa am încheiat seara. Aproape imediat după ce am intrat în camera noastră, a început și ploaia.

Concluzia mea despre Sighișoara e că este frumoasă și merită văzută, însă nu știu dacă m-aș mai întoarce vreodată să stau o zi întreagă. M-aș mai opri în trece spre alte locuri să mai fac o plimbare prin cetate.

 

TIFF 2016

TIFF 2016

Deși aș fi vrut să scriu despre TIFF vinerea trecută, înainte să se termine, dar m-am luptat tot weekendul cu o migrenă cumplită care nu m-a lăsat nici măcar să gândesc, deci nici nu s-a pus problema să mă concentrez la un post întreg. Asta e, vă scriu acum că a trecut despre cum a fost.

Deși Clujul nu are extrem de multe obiective turistice, își creează propriile atracții prin festivale și evenimente. TIFF este unul dintre cele mai vechi și de altfel e printre primele, așa că pentru mine marchează oarecum începutul verii. În fiecare an mă entuziasmez atunci când începe, și nici măcar nu e atât despre filme cât este despre atmosferă. Nu sunt chiar o maratonistă, în general văd aproximativ 5 filme la TIFF (în unii ani 6, în alții 4). Nu am început chiar cu prima ediție, dar cel puțin de vreo 7-8 ani sunt client fidel.

În general filmele de festival pot să fie tricky. Aproape niciodată nu pot să-mi dau seama din descriere/trailer dacă o să îmi placă sau nu. Am fost la niște filme excelente de-a lungul anilor, filme pe care poate nu le-aș fi văzut niciodată în alte circumstanțe, dar au fost și filme la care mă uitam din 5 în 5 minute la ceas să văd când se termină. Deci da, e cu risc, dar pentru 8-10 lei cât e biletul, eu zic că merită riscul. Anul acesta am fost la 4 filme. E cred primul an în care nu am fost la niciun film românesc, deși mi-aș fi dorit foarte mult să merg la două (Două Lozuri și Câini), dar în cazul ambelor m-am mișcat prea încet și n-am mai găsit bilete.

Planul Lui Maggie

Am început anul acesta cu un film american (2015), din categoria Supernova, destul de light, în general nu genul de film la care te gândești atunci când zici TIFF. Cu actori destul de celebri (Juliane Moore, Ethan Hawke, Maya Rudolph), este vorba despre Maggie, o tipă care are un plan de a face un copil pe cont propriu, cu donator, dar apoi se îndrăgostește de un tip căsătorit, îl desparte de soție și se căsătorește cu el, fac un copil, dar apoi își dă seama că se potrivea mai bine cu fosta. E un film ușurel, puțină dramă, puțină comedie. Mi-a plăcut, nu pot să zic că am fost nu știu cât de extaziată de el, dar cel puțin l-am urmărit cu interes până la capăt.

Eva nu doarme

Eva no duerme este un film argentinian din 2015 din categoria Fără Limită. Chiar în weekendul dinainte am urmărit un documentar despre Eva Peron care mi se pare o personalitate fascinantă. Nu neapărat din punct de vedere politic, adică sigur nu din punct de vedere politic, dar ca femeie mi s-a părut foarte interesantă și cred că pe lângă lucrurile negative, a făcut și câteva lucruri foarte bune. Oricum, toată viața ei este super interesantă, dar și moartea. Acest film, bazat pe fapte reale, este despre moartea ei. E un pic dark, dar n-aș zice că e film de groază sau ceva. Din punct de vedere istoric a fost foarte interesant, mai ales că a conținut și câteva filmulețe adevărate din vremea respectivă. Dar ca film… a fost destul de plictisitor. Mai ales că era la o oră târzie, erau multe scene lungi, fără dialog, fără prea mult motiv…. a fost ca o ciorbă care ti-a rămas pe fundul oalei și ai umplut-o la loc cu apă ca să ai mai multă. Așa, fără gust. Păcat de subiect.

Nașterea Sake-ului

În premieră pentru mine la TIFF, am fost la acest documentar, tot SUA 2015, evident din categoria Ce se întâmplă, Documentarule?. O altă premieră pentru mine a fost și Institutul Francez unde s-a difuzat, loc care mi-a plăcut mult, chiar mai mult decât în Piața Unirii pentru că aici chiar vezi monitorul, indiferent unde stai și cine stă în fața ta. Când ai 1,58m se mai întâmplă să ai problema asta. Am prins vreme faină, cald afară, nu a plouat deși așa se zicea, deci senzația aia de a vedea un film în aer liber, bifat. Însă mi-aș fi dorit foarte mult să fie un documentar despre sake și a fost mai mult despre muncitorii din fabrica de sake. A fost cât de cât interesant, nu destul însă cât să țină treji doi oameni foarte obosiți în mijlocul săptămânii la o oră târzie, așa că pentru prima dată în viața mea, am plecat de la un film cu 20 de minute înainte de încheiere. Sunt sigură că n-am ratat mare lucru.

Panama

Până aici aș fi zis că n-a fost cel mai reușit an, dar apoi am fost la Panama. Un film sârbesc, 2015, categoria Supernova. Un film despre un tânăr care e într-un concurs cu prietenul lui cine se culcă cu mai multe fete într-o lună, până când începe ușor-ușor să-l obsedeze una dintre ele, pentru că are impresia că îi ascunde ceva. Nu vreau să zic mai multe despre el, pentru că partea faină la film e cum îl interpretezi. Dar ne-a plăcut foarte mult, atât de mult încât chiar am stat după să ascultăm ce are de zis regizorul, Pavel Vuckovic. Astfel am aflat că e primul lui film, ceea ce mi se pare foarte tare, îmi imaginez ce filme faine o să-i iasă în viitor. Oricum, dacă ar fi să recomand un film dintre cele văzute anul acesta, Panama e clar recomandarea mea.

Pentru anul viitor aș vrea să-mi plănuiesc mai din timp filmele la care vreau să merg, să mă uit ca lumea la trailere, să îmi cumpăr biletele din timp. Sper să și țin minte până atunci 🙂

Cluj – Bastionul Croitorilor

Cluj – Bastionul Croitorilor

Anul trecut prin toamnă am scris destul de revoltată despre ce consider eu că e greșit în turismul românesc după o nefericită experiență cu muzeele din Cluj. Printre ele se afla și Bastionul Croitorilor, unde nu am putut să intrăm pentru că nu era nimeni acolo. De data aceasta, nu am pornit de acasă cu intenția de a-l vizita, dar am trecut pe lângă el cu aceiași prieteni și l-am văzut deschis, așa că ne-am zis că aceasta este șansa noastră.

Bastionul Croitorilor este important pentru Cluj pentru că este singurul bastion al cetății vechi care s-a păstrat integral. În Evul Mediu în jurul Clujului era un zid de apărare cu mai multe turnuri, și fiecare dintre acestea purtau numele breslei care îl finanțau. Evident, cel în discuție era finanțat de către croitori. Am trecut atât de des pe lângă el, în special în facultate, încât începusem să nu-l mai văd ca partea de istorie care este, ci pur și simplu ca parte integrală din peisajul clujean. Deși a fost restaurat acum vreo 7 ani, abia recent am aflat că se poate vizita și în interior. Ce-i drept, n-am știut niciodată ce anume este în interior, tot ce știam că e vreau să-l văd.

Înăuntru se afla un domn care nu și-a prea ridicat ochii din ziarul pe care-l citea. I-am zis că am vrea să vizităm turnul și el ne-a răspuns că e gratis, cam la asta s-a limitat conversația. La parter și la primul etaj erau ceva fotografii care n-au prea reușit să-mi trezească interesul nici cât să le fotografiez. Însă la etajul 2 am descoperit o expoziție interesantă: Emil Racoviță – Expediție în trecut

Deși mi-au plăcut toate exponatele și mi-a plăcut să-mi imaginez că toate aceste obiecte au fost folosite acum 100 de ani, cel mai mult mi-au plăcut fotografiile făcute de Racoviță în Antarctica, mi se pare impresionant că a ajuns atunci acolo, când și în ziua de azi e destul de dificil:

Și ne-a mai plăcut certificatul lui de naștere, în special limbajul folosit pe vremea aceea:

La etajul 3 ar turnului nu este mai nimic, decât niște scaune. Speram să fie măcar un loc de unde să ieși sau să vezi Clujul de la înălțime, poți face asta doar de la ferestre, însă la etajul 2 există un spațiu de jur împrejur pe care te poți plimba și să te mai oprești la câte o fereastră. Dar nu-i chiar așa sus cum mă așteptam.

Cred că a meritat scurta vizită, în special pentru expoziția cu Racoviță, dar și pentru că Bastionul este o bucată importantă de istorie pentru Cluj. Și având în vedere că e în centru și intrarea e gratuită, nu e un efort prea mare. Vă trebuie doar noroc să-l găsiți deschis.

AWSOM Powered