Browsed by
Category: Muntenegru



Durmitor National Park

Durmitor National Park

A fost de-ajuns să văd o singură poză cu Durmitor National Park ca să știu că vreau să fie o destinație în road trip-ul nostru. Aș fi vrut să îi ofer două zile, însă asta ar fi însemnat să sacrificăm din zilele petrecute la mare și am renunțat la idee. Am ales să ne cazăm în Zabjlak oarecum aleatoriu, dar din câte am înțeles e cam și cea mai populară localitate din zonă (e foarte aproape de intrarea în parc). Parcul acesta se află în patrimoniul UNESCO, curpinde multe lacuri, râuri, peșteri, muntele și superbul canion Tara, care are cel mai adânc defileu din Europa.

Însă înainte de a ne clăti ochii cu frumusețile despre care v-am povestit mai sus, am o mică poveste despre cazare. Am rezervat cu vreo două luni înainte Golubovic Apartments de pe booking (vă zic care e să știți de ce să vă feriți). Dintre toate cele 5 cazări în care am stat vacanța asta, aceasta a fost singura la care nu am corespondat cu proprietarul înainte. Nu aveam nimic important de întrebat și nu mă gândeam că vor exista probleme, însă consider că a fost o mare greșeală din partea mea și de acum înainte voi trimite întotdeauna un mail înainte de a merge undeva. Am ajuns la proprietate (avea un semn mare cu numele, deci știam că asta e), iar acolo era doar o bătrânică cam ciudățică care nu vorbea o iotă de engleză și nu ne-am putut înțelege nicicum. I-am arătat pe telefon rezervarea de booking și ne-a dus într-o cameră. Două minute mai târziu au venit niște turiști care ne-au spus că aia era camera lor (și într-adevăr așa era, ne-au arătat rezervarea de pe booking).

Turiștii păreau a fi din Muntenegru pentru că se înțelegeau cu doamna, dar vorbeau bine engleză așa că i-am rugat să ne ajute. Au vorbit ei cu bătrânica și ne-au zis că o să ne ducă la cameră. Am urmat-o și a început efectiv să bată la toate ușile și ce să vezi, toate erau ocupate. Până la urmă am ajuns la un vecin. Nu m-a deranjat neapărat asta, cazarea a fost ok, erau cam aceleași condiții, aceeași locație, același preț. Faza nasoală a venit a doua zi dimineață, când am primit un mail de la booking cum că nu ne-am prezentat la cazare. Poftim?! Bineînțeles că telefonul proprietarului de la Golubovic era închis deci n-am avut efectiv ce să facem (am trimis și noi un mail la booking la care nu am primit răspuns). Vestea bună e că nu mi-au luat bani sau ceva, deci nu m-am stresat mai departe de atât, însă mi s-a părut neplăcut oricum.

Cât despre cazarea în care am stat a fost ok, nu departe de centru, la vreo 5-10 minute de mers cu mașina până la intrarea în parcul național, am avut parcare, decorul se voia să fie ceva vintage, dar era vintage mai mult în sensul de vechi, dar măcar a fost curat 😀 Patul a fost confortabil, am avut apă caldă, tot ce contează pentru o noapte. În schimb wi-fi-ul n-a prea funcționat, îl prindeam doar în curte.

Acum să trecem la niște aspecte mai frumoase. Din Zabjlak cam trebuie să mergi cu mașina până la intrarea la Durmitor National Park (de fapt nu-s sigură că trebuie, s-ar putea să se ajungă destul de ușor și pe jos). Locuri de parcare sunt destule. Intrarea e 3 euro parcă. L-am întrebat pe băiatul de la bilete dacă are o hartă, avea, dar era scumpișoară (10 euro sau ceva de genu), dar m-a sfătuit să nu o cumpăr că nu e nevoie, trebuie doar să urmez traseul în jurul lacului.

Adevărul este că noi am ajuns destul de târziu după ce am pierdut o grămadă de timp cu cazarea, deci în jur de ora 18. Atracția principală a fost Crno Lake sau Lacul Negru (un lac glaciar), iar pe mine cel mai mult m-au impresionat munții din spatele lui, a căror vârfuri străpungeau norii.  De fapt, eram atât de aproape de nori, încât părea că e înnorat. Dacă aveți de gând să vizitați această zonă, vă recomand niște haine groase în bagaj pentru că e foarte răcoare, mai ales seara. Se pot face diverse trasee așa cum vă spuneam, de diverse durate. Noi l-am ales pe cel mai scurt, care merge în jurul lacului.

În afara de a face efectiv drumeții, e un loc foarte bun pentru privit păsări sau căutat diverse plante pentru că este foarte recunoscut pentru biodiversitatea incredibilă pe care o are. Mie mi-a plăcut pur și simplu să mă simt atât de aproape de natură și să respir aerul acela rece și curat.

În Zabjlak ne-am hotărât foarte greu unde vrem să mâncăm. Până la urmă am ales tot ceva Irish Pub (nu mai țin minte cum se numește, oricum, v-am zis că noi tot la astea tragem). Nu aveau super multe beri, dar măcar aveau wi-fi 😀 Am încercat o pleșcoviță umplută (cu bacon, cașcaval și castraveți murați), cu toate că la gust semăna mai mult a carne de mici (din care se face cevapi) decât ce am încercat până acum în Serbia sau Croația. Nu știu dacă așa se face în Muntenegru sau doar în localul ăsta. A fost bună, un pic sărată pentru gustul meu din cauza umpluturii. Și am vrut să încerc și un vin produs în Muntenegru, l-am întrebat pur și simplu pe ospătar care din vinurile din meniu e din Muntenegru și mi-a adus un Chardonnay. Marian a încercat o bere locală la draft.

A doua zi dimineață ne-am întors la canionul Tara. Spun ne-am întors pentru că mai trecusem pe aici și în ziua anterioară, dar nu ne-am oprit pentru că am crezut că o să fie aproape cazarea. Dar Zabjlak e cam la 40 de minute de pod. Acesta a fost practic un ocol în drumul nostru, pentru că apoi ne-am întors înapoi prin Zabjlak să mergem mai departe, dar chiar nu mi-a părut rău.

În zona podului există doar niște parcări private ale unor moteluri, dar sunt mari și ai voie să parchezi dacă stai pe terasă și-ți iei ceva. Pentru că era dimineață noi ne-am luat niște cafele, care surprinzător, nu au fost la suprapreț. Fotografia următoare am făcut-o stând la masă, doar ca să știți ce priveliște aveam în fața ochilor:

În zona aceasta se pot face o mulțime de sporturi extreme de la rafting la zip lining, sau dacă vreți pur și simplu să admirați priveliștea ca și noi, puteți face o tură dus-întors pe pod (are trotuare pe ambele părți, deci e sigur). În jos se vede râul Tara.

Vă recomand Durmitor National Park dacă sunteți iubitori de natură (este absolut impresionantă), dar să aveți grijă la cazări. Cred că ar fi ușor de găsit și dacă nu rezervați înainte, poate chiar mai puțină bătaie de cap.

Road trip – Serbia și Muntenegru

Road trip – Serbia și Muntenegru

Și anul acesta am ales tot un road trip pentru vacanța de vară. De data aceasta doar noi doi, 12 zile prin Serbia și Muntenegru. Am avut o vacanță completă în sensul că am avut parte și de mare, și de munte, orașe vechi, orașe noi, peșteri, sat, liniște, agitație, relaxare și drumeții. Am încercat să facem aceasta vacanță mai pe low cost, pentru că avem o altă prioritate financiară acum. Am multe articole de scris, cu multe poze și amănunte din fiecare locație, dar m-am gândit să încep cu un articol mai general despre traseul nostru și câteva sfaturi pentru o călătorie prin aceste două țări.

Traseul

Înainte să hotărâm unde vom merge, tot ce știam e că vrem să ajungem undeva la mare, preferabil într-un loc nou. După zile întregi de cercetări, verificat prețuri, comparat, am ajuns la concluzia că Serbia și Muntenegru sunt cea mai bună variantă pentru noi. Știam deci că vrem sa ajungem la mare în Muntenegru, însă drumul e lung și dintre noi doi doar Marian are permis, eu am doar rău de mașină, deci am încercat să împart drumul în cât mai multe bucăți.

Pentru prima oprire am ales un oraș din Serbia, al doilea ca mărime după capitală și anume Novi Sad.

Pentru a doua oprire m-au convins fotografiile cu Durmitor National Park, așa că am căutat o cazare în apropriere și am ales Zabljak, în Muntenegru.

Să alegem stațiunea de la mare a fost mai complicat. Inițial am rezervat un apartament în Tivat. Mi-a plăcut ce am găsit, am văzut că e aproape de Kotor pe care am ținut neapărat să-l vizitez, eram mulțumită. Și deși planific vacanța asta de vreo două-trei luni, cu 10 zile înainte de plecare m-am lăsat influențată de diverse păreri, articole și poze cum că în Tivat nu ar fi plaje. Mi-am anulat rezervarea seara târziu, obosită fiind și am luat alta în Sveti Stefan. A doua zi am descoperit că acesta e o stațiune extrem de scumpă (50-75 euro un șezlong pe zi) și deja era prea târziu pentru anulare gratuită. Am trimis totuși un special request pe booking și din fericire cei de la proprietate au acceptat să anulez totuși fără să mai plătesc. Deja la capătul puterilor după un roller coaster emoțional (s-au întâmplat și alte lucruri între timp de era să anulăm vacanța de vreo două ori și să-i schimbăm premisele de vreo trei), și deja fiind foarte târziu, am ales Sutomore. Apartamentul ok, prețuri în stațiune ieftine, plajă, astea au fost toate lucrurile care m-au interesat. Nu știu neapărat dacă a fost cea mai bună decizie în final, dacă aș fi să realeg acum cred că aș fi rămas la Tivat, dar până la urmă ne-am adaptat noi la condiții ca să avem o vacanță reușită. Eu am rămas cu două lucruri: ascultă-ți întotdeauna primul instinct și nu lua decizii importante sunt influența oboselii.

Am stat 6 nopți la mare, timp în care am vizitat și orașul vechi și cetatea Bar

Tivat

și bineînțeles Kotor

La întoarcere ne-am oprit la munte, de data asta în Serbia, în Zlatibor (așa se numește și stațiunea și muntele)

Și am încheiat vacanța cu două zile în Belgrad.

Voi povesti despre fiecare mai pe larg în articolele viitoare.

Drum și taxe

Am citit o grămadă de povești înainte să pornim despre dificultatea acestui traseu, dar în mare parte aș zice că-s doar povești. Pe cea mai mare porțiune drumul a fost foarte ok, mai ales în Muntenegru, unde nu mi s-a părut nici pe departe atât de periculos pe cât mă așteptam. Dar priveliștile chiar sunt minunate. În Serbia este munte doar în zona de sud, în rest e câmpie și destul de plictisitor. Limitele de viteză sunt într-adevăr mai mici ca în România și e plin de polițiști cu radare, dar noi am încercat să respectăm toate regulile de circulație și din fericire nu ne-a oprit nimeni.

Taxe nu prea sunt, doar pe o porțiune mică de autostradă în Serbia și la tunelul de 4 km din Muntenegru.

Granițe

Deși în plin sezon, majoritatea granițelor prin care am trecut au fost destul de libere. Cred că doar la întoarcere între Muntenegru și Serbia a fost coadă, dar a mers foarte repede. Chiar dacă nu sunt în UE, pentru o vacanță scurtă poți circula în ambele țări doar cu buletinul (am avut și pașapoartele cu noi pentru orice eventualitate, dar nu le-am folosit).

Chiar la intrare în Serbia la începutul vacanței, doamna de la Vamă ne-a spus că urmează control. Dar nu ne-a mai oprit nimeni și ne-a lovit paranoia că nu ne-am oprit noi unde trebuie și că probabil ne caută toată poliția din Serbia ca pe niște fugari :)) Abia când am trecut din nou granița și nu ne-a zis nimeni nimic ne-am mai liniștit.
Și la intrare în România a mai fost control, dar doar ne-au întrebat unde am fost și dacă avem la noi alcool sau țigări (țigările în Serbia sunt la jumătate de preț, probabil se caută traficanți). Înaintea noastră era o mașină cu numere de Timișoara cărora chiar le-a verificat portbagajul, dar la noi s-a mulțumit cu răspunsurile.

Declarația de ședere

Am vrut să vorbesc puțin și despre subiectul acesta pentru că este unul care m-a frământat foarte mult înainte să plecăm. Atât în Serbia, cât și în Muntenegru, legislația spune că turiștii străini trebuie să se înregistreze la poliție pentru orice ședere mai lungă de 24 ore. În mod normal, unitatea de cazare este cea obligată să vă înregistreze, iar apoi trebuie să vă dea ceva hârtii înapoi cu dovada. Lucru care s-a și întâmplat de altfel în Muntenegru. Problema este că noi ne-am cazat în apartamente, nu în hoteluri sau pensiuni, și lucrurile intră într-o zonă gri aici. Cum în Belgrad am stat mai mult de 24 ore, l-am întrebat pe proprietarul apartamentului în care am stat despre asta și mi-a zis să nu-mi fac griji, că poliția nu e strictă. Evident, mi-am făcut mai multe griji :))
Concluzia e ca nu ne-am mai înregistrat până la urmă în Serbia. Din fericire, nu ne-a întrebat nimeni nimic. Nu vă recomand neapărat să faceți ca mine 😀

Bani și prețuri

În Serbia, moneda folosită este dinarul, pe care o să aveți surpriza să nu-l găsiți la nici o casă de schimb valutar din România, dar nici invers (adică să schimbați lei direct în Serbia). Să te duci cu euro și să-i schimbi acolo nu e neapărat cea mai bună soluție, pentru că ieși în pierdere. Varianta ideală este să mergi cu cardul și fie să plătești cu el unde se poate, fie să scoți direct de la bancomate în dinari. În Muntenegru e foarte simplu, moneda lor e euro.

Prețurile în ambele țări sunt destul de mici. Depinde și de produse. Per total, aș zice că sunt un pic mai ieftine decât Clujul. În Muntenegru zona de pe litoral e evident mai scumpă, dar relativ la restul Europei, tot ieftină. Cum vă spuneam, țigările sunt la jumătate de preț, motorina aproape la fel, insignificant mai ieftină. În Sutomore am găsit felii de pizza foarte mari și bune între 80 cenți și 1,50 euro și cel mai pont a fost înghețata, foarte foarte bună (am găsit chiar gelato adevărat), 3 globuri la 1 euro (!!!!). În schimb ce mi s-a părut extrem de scump au fost loțiunile de plajă, cam la dublu preț față de Cluj. Pe plajă în Sutomore două șezlonguri și o umbrelă sunt 10 euro pe zi.

 

Alte lucruri de adăugat ar fi că ambele țări mi s-au părut destul de sigure, cel puțin la fel ca în România. În schimb foarte puțină lume vorbește engleză, mai ales în Muntenegru. Nicăieri nu am mai avut acest sentiment de frustrare că nu mă pot înțelege aproape deloc cu un alt om. În Muntenegru partea de natură și peisaje e superbă, însă în Serbia oamenii mi-au plăcut mai mult și mi s-a părut o țară un pic mai civilizată. Mâncarea e excelentă și ieftină în ambele.

AWSOM Powered