Browsed by
Category: Muntenegru



Raiul din Tivat

Raiul din Tivat

Când am început să-mi organizez vacanța cu două-trei luni înainte, am citit lucruri frumoase despre Tivat și mi-am rezervat acolo o cazare. Apoi cu zece zile înainte mi-am anulat-o, pentru că am auzit că nu ar fi plaje. După vizita din Kotor, ne-am gândit să ne oprim totuși și în Tivat puțin, pentru că e aproape, să vedem ce am pierdut.

Ei bine, am ajuns aici și am crezut că am nimerit în rai. Comparativ cu iadul din Sutomore cel puțin. Aici era liniște, curat, civilizat.

Am fost curioasă totuși să văd și care e faza cu plaja, așa că ne-am îndreptat spre acolo. Știam că Tivat e un mare port și e mai înconjurat de munți, ca și Kotor (fac parte din același golf), din cauza asta avea oarecum sens în capul meu să nu existe plaje. Era totuși ceva amenajat și pentru cei care doreau să facă baie. Nu chiar o plajă cu nisip ca în Sutomore, dar erau multe șezlonguri, în unele zone intrare cu pietricele, în altele erau amenajate scări.

Recunosc că ne-a fost un pic ciudă că nu am rămas la planul inițial de a ne caza aici. Ne-am consolat cu gândul că sigur era mai rece și adâncă apa decât în Sutomore (și parcă și strugurii-s mai acrii când nu ajungi la ei 😀 ).

Până una-alta ne-am gândit să și mâncăm aici. Pentru că am crezut atâta timp că vom fi cazați în stațiune, mă informasem destul de bine asupra restaurantelor din zonă. Așa că am ales să ne oprim la Konoba Bacchus, un local care pare a fi mai mult pentru localnici decât pentru turiști. E un loc simpatic, cu o terasă drăguță, cu o vie de kiwi deasupra, ceea ce a fost complet surprinzător pentru mine, nu știam că așa crește kiwi.

În meniu aveau pește și fructe de mare proaspete și la prețuri super bune, așa că ne-am făcut toate poftele. Am început cu un pateu de pește, apoi am împărțit o farfurie de midii (650g au fost doar 6 euro!)

La felul principal Marian și-a luat o poție de sepie la grill cu ceva legume de care nu am mai auzit până acum, dar erau bune la gust:

Și eu m-am băgat la o porție de gnocchi cu creveți, care a fost absolut delicioasă:

Parcă Marian a luat și ceva desert, niște clătite dacă nu mă înșel. Mâncarea a fost foarte foarte bună și foarte ieftină și clar dacă am fi stat mai aproape am fi venit aici în fiecare seară. Servirea a fost destul de înceată ce-i drept (deși ospătarul era simpatic), am așteptat ceva după mâncare, dar sincer nu regret deloc, a meritat.

Ne-a plăcut foarte mult în Tivat și dacă ne mai întoarcem vreodată în Muntenegru cred că aici vom vrea să stăm.

Kotor și urcarea pe munte

Kotor și urcarea pe munte

În sfârșit ajungem și la destinația principală a acestei vacanțe, Kotor. De la prima fotografie pe care am văzut-o am știut că trebuie să vizitez acest golf, patrimoniu UNESCO. Am pornit dimineața devreme, într-o zi foarte însorită, am făcut cam o oră din Sutomore cu mașina.

În zona Orașului Vechi sunt mult parcări private, este una chiar la intrare, dar era super plină (parcă tot timpul era o coadă imensă, la orice oră am trecut pe acolo), noi am mers puțin mai încolo lângă un mall, unde mai erau două mașini în fața noastră dar s-a mișcat treaba foarte rapid. Prețul e cam de 1 euro pentru o oră, dar există tot felul de reduceri în funcție de cât de mult stai (mai primești o oră gratis de exemplu), noi de exemplu am plătit mai puțin decât ne-am calculat.

Chiar înainte de a intra în orașul vechi este un chioșc de info clienți de unde se poate lua gratis o hartă. Mi s-a părut folositoare pentru că am reușit cu ajutorul ei să ne facem un traseu și să vedem toate clădirile importante, plus că și scria ce anume erau. După cum vă puteți imagina am o grămadă de poze cu orașul vechi, cred că genul acesta de locuri sunt preferatele noastre, cu străduțe mici, pietruite, clădiri pline de istorie.

Nu știu dacă pot să vorbesc despre Kotor fără să fac o comparație cu orașul vechi din Dubrovnik. Seamănă foarte mult la aspect, Kotor parcă e mai mic și Dubrovnikul are mai multe muzee și lucruri de vizitat în interior. În Kotor nu am vizitat nimic, am vrut să intrăm la muzeul pisicilor, mi s-a părut ceva original, dar nu era nimeni la intrare și n-am avut răbdare să așteptăm să apară.

Există multe terase și restaurante în orașul vechi, ca în orice oraș turistic care se respectă. Am vrut să ne punem să mâncăm la Pizzeria Sara, dar după vreo 15 minute de așteptat în care nu ne-a luat nimeni comanda, ne-am mutat pe terasa alăturată la The Square Pub, unde am avut parte de servire ok. Eu n-am mai mâncat că îmi trecuse pofta, dar Marian a încercat ceva cărnăciori tradiționali și i-au plăcut.

Apoi ne-am luat inima în dinți și ne-am îndreptat spre urcarea pe zidurile cetății. De jos se vedea așa:

Costă 3 euro de persoană parcă și sincer la ce urcuș urmează cred că ar fi fost frumos să ne plătească ei pe noi :)) Dacă ajungeți aici și vreți să faceți această urcare vă recomand echipment de sport, neapărat niște adidași care nu alunecă și multă multă apă. Noi ne-am luat două sticle de 0,5l cu noi și le-am terminat după primele două ture de scări. Noroc că undeva pe la jumătatea drumului era un vânzător ambulant și am mai luat 1l de la el.

Urcarea se face oarecum în zig-zag, sunt scări, dar nu încape decât o persoană pe ele și toată lumea urcă și coboară prin același loc, deci câteodată mai trebuie să o iei pe lângă. Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese, ca să zic așa, deci dacă nu vreți să vă lăsați sufletul acolo, vă recomand să nu vă grăbiți, să vă mai opriți din când în când să admirați priveliștea. La fiecare nivel al urcării ai o altă perspectivă asupra golfului, ceea ce e foarte tare.

În general aș zice că ai nevoie de o condiție fizică excelentă să ajungi sus, dar dacă n-ai, măcar niște resurse interioare care să te motiveze. Pe mine m-au ajutat niște mantre buddhiste pe care le-am citit într-o carte pe plajă cu o zi înainte.

După cum puteți observa și din poze, cu cât urcam mai sus, cu atât vremea de întuneca. Pe când am ajuns în cel mai înalt punct, fix lângă stegulețul roșu, a început să plouă.


Când am ajuns sus și m-am uitat în jurul meu, am realizat că sunt la același nivel cu munții din jur și că practic am urcat un munte. A fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut în viața mea, dar am simțit și un mare nivel de satisfacție pentru faptul că am reușit. Lucuri de genul acesta îți dau mare încredere în tine.

Asta e, pozele mi-au ieșit un pic plouate, dar asta e amintirea cu care am rămas acolo. Cu norii atât de aproape că puteam să-i ating, ploaia rece și picioarele tremurându-mi după efortul depus. Am rămas aici vreo jumătate de oră (ne-am ascuns sub niște ruine) până a încetinit ploaia, ne-a fost un pic frică să coborâm când turna cu găleata. Am înțeles că în Kotor plouă des, mi-e ciudă că nu m-am gândit să-mi iau o pelerină cu mine.

Coborârea n-a fost nici ea ușoară, dar a mers mult mai rapid decât urcarea, a trebuit doar să fim extremi de atenți cu scările ude.

A fost greu și frumos în același timp, am învățat multe despre efortul fizic pe care sunt capabilă să-l depun, mi-am depășit niște limite. Dacă aș mai face-o odată? Da, merită!

Bar – Orașul Vechi

Bar – Orașul Vechi

V-am povestit data trecută câte ceva despre Fortăreața din Bar, însă acum aș vrea să vă spun despre orașul vechi în sine. După surpriza oarecum neplăcută pe care am avut-o în Sutomore, cu mulți oameni și multă gălăgie, nu chiar ce îmi doream eu de la o vacanță, când am ajuns în Bar am avut senzația că acesta e raiul. Atât de frumos, de îngrijit și mai ales, atââât de multă liniște. M-am bucurat enorm că am venit aici, deși nu mă pregătisem neapărat de acasă pentru asta.

Orășelul e oarecum în pantă, pentru că urcă spre Fortăreață, dar e genul acela de oraș pietruit, vechi, fermecător. Deși plin de magazine de suveniruri, fructe și uleiuri, plin de restaurante și turiști, simțeam că e liniște deplină și că pot în sfârșit să respir relaxată, ca în vacanță.

După ce am vizitat Fortăreața, abia am așteptat să ne așezăm undeva să mâncăm. Am ales restaurantul de pe locul 1 pe TripAdvisor în Bar și anume Kaldrma. În partea de sus a orașului, este un restaurant de inspirație turcă (sau mai bine zis otomană), ca mai toate de prin zona asta. Dar turcesc într-un sens fain și stilat. Cu covorașe multicolore cum se găsesc și la noi la țară, multe perne pe băncuțe și acoperișul terasei fiind de fapt o vie cu struguri.

Servirea a fost impecabilă bineînțeles și ne-au adus ospătarul care știa engleză, un băiat de 16 ani, căruia nu i-aș fi dat nici atât. Localul nu servește alcool deloc, cu toate că mi-ar fi fost poftă de un vin alb tot holbându-mă la strugurii de mai sus. Dar m-am limitat la o limonadă, care a fost destul de basic așa, nici nu i-am mai făcut poză. La capitolul mâncare am decis să avem o experiență adevărată dacă tot suntem aici, așa că am ales meniul de degustare pentru două persoane. Astfel am avut ocazia să încercăm mai multe feluri.

Am început cu o salată de legume și un platou de caș local cu ulei de măsline. Cine mă cunoaște știe că eu nu mă ating de castraveți și ardei, așa că eu am luat doar roșiile din salată, însă cașul ăla a fost excelent.

La felul doi am avut un fel de mâncare de vinete cu sos de roșii

Apoi au urmat ardeii umpluți și sărmăluțele în foi de viță. La ardei eu am mâncat doar umplutura, dar în mod surprinzător mi-au plăcut foarte mult sărmăluțele, cu toate că mie în mod normal nu îmi plac. Însă astea au fost extrem de aromate.

Apoi a urmat ceva carne de miel cu orez parcă și murături

Iar la desert am avut un fel de prăjitură în miere. Știu, calitate pozei nu-i foarte ok, dar e singura pe care o am. Despre asta tot ce îmi amintesc e că a fost extrem de dulce, eu n-am putut să o termin. Dar dacă sunteți fani baclava ar putea fi pe gustul vostru.

Marian a încercat și cafeaua turcească, care de altfel e singura cafea ok pe care o poți găsi în Muntenegru.

Cred că e inutil să mai zic că mi-a plăcut foarte mult în Bar. Atât de mult de fapt, încât în ultima seară, deși plănuisem să vizităm Budva, am preferat să revenim aici să luăm cina. De data aceasta însă ne-am oprit la un alt restaurant și anume Konoba Bedem. Și el e pe locul 1 pe Tripadvisor, dar la Stari Bar și fizic e așezat chiar lângă Kaldrma. Chiar și arată asemănător, la prima vedere ai impresia că e același local.

Doar că aici mi-au făcut cu ochiul peștele și fructele de mare. Inițial o caracatiță la grill, însă ospătarul, foarte de treabă, mi-a explicat că la ei toate produsele sunt proaspete, așa că din păcate unele se mai termină, printre ele și caracatița mea. Apoi mi-am dat seama că nu mâncasem încă pește vacanța asta, așa că mi-am luat un biban, care cred că a fost cel mai proaspăt și bun pește de care îmi amintesc cel puțin. Marian a încercat un kebab.

Nici cu deserturile nu mai stăteau așa bine, aveau doar unul disponibil. Ospătarul ne-a explicat că e un fel de prăjitură cu caramel, eu aș zice că-i un orez cu lapte. Dar a fost super bun oricum. Și am încheiat din nou cu o cafea turcească, de data asta mi-am luat și eu una.

Între cele două localuri, mâncarea celui de-al doilea a fost mai pe gustul meu. Însă ne-am simțit excelent în amândouă, au fost niște escapade binevenite și dacă treceți prin zona litoralului în Muntenegru, vă recomand să treceți și prin Stari Bar, nu atât de popular pentru turiști ca zona Budva sau Kotor, dar curat, civilizat, fermecător.

Fortăreața Stari Bar

Fortăreața Stari Bar

Despre Bar nu am știut mare lucru înainte, văzusem doar în treacăt o recomandare pe Tripadvisor că dacă ești în Sutomore trebuie să vizitezi și orașul vechi din Bar, pentru că e aproape. Într-adevăr, e la doar 15 minute distanță cu mașina, așa că într-o după masă ne-am setat rapid GPS-ul spre această destinație și am pornit. Noroc cu GPS-ul ca să zic așa, pentru că orașul vechi e destul de departe de zona de litoral al orașului Bar, care e un oraș relativ modern. Însă Stari Bar, adică orașul vechi, e ceva deosebit și un pic mai aproape de munte.

Am găsit o parcare mare păzită la baza orașului, costă 1 euro pentru toată ziua. Despre orășelul propriu-zis o să vă povestesc data viitoare, momentan vreau să mă opresesc la principalul obiectiv principal de aici, și anume Fortăreața. Aceasta este aici din secolul 11 și are multe influențe Venețiene și Otomane.

În mare parte Fortăreața este în ruine, însă se lucrează încă la restaurări și anumite clădiri, de exemplu biserica, au putut fi reconstruite. Intrarea a fost 2 euro de persoană parcă și a meritat din plin. Am prins un apus lung și minunat aici, care a pus întreaga fortăreață într-o lumină superbă de care sincer nu m-am mai săturat. Mi-a fost destul de greu să mă limitez la poze, pentru că am multe multe (nu am mai editat pozele pentru că am vrut să le vedeți în lumina în care le-am văzut eu). Cu această ocazie experimentez puțin și cu o nouă mărime a pozelor, sper să fie mai vizibile.

Mi-a plăcut faptul că pe de o parte am putut vedea muntele și pe cealaltă orașul.

Plimbarea noastră prin cetate a durat undeva în jur de 2 ore cred, pe un traseu frumos trasat cu săgeți. Astfel am reușit să vedem totul, am urcat și pe ziduri.

Au fost și mici… muzee să le zicem. Nu știu dacă e chiar corect să le numesc așa, dar încăperi cu exponate foarte vechi, în special vase și coloane.

Mă simt puțin fără cuvinte în fața acestor imagini care vorbesc de la sine 🙂

Ultima fotografie este făcută din cel mai înalt punct în care am urcat, un zid pentru care a trebuit să-mi înfrâng frica de înălțime și să urc pe niște scări abrupte, dar eu zic că a meritat. Iar în depărtare se vede marea și mi s-a părut superb ca din acel punct pot vedea totul: munții, cetatea, orașul și marea.

Nu am mult text în articolul acesta, dar sper să mă iertați pentru că v-am pus poze frumoase. Pentru mine acesta a fost în topul locurilor vizitate în Muntenegru și vi-l recomand 100% dacă vă aflați prin zonă.

Sutomore: părți negative

Sutomore: părți negative

N-am avut nici o vacanță nereușită până acum, însă am avut vacanțe perfecte și mai puțin perfecte. Pentru că aceasta a fost lungă și a cuprins multe locații, a avut și părți super frumoase, dar și câteva mai nereușite. În articolul despre Durmitor National Park am povestit despre prima mea experiență negativă la o cazare și astăzi o să povestesc și despre prima locație de care am fost puțin dezamăgită: Sutomore. Din fericire acestea au fost singurele experiențe mai puțin plăcute din această excursie și nu au reușit în nici un caz să ne-o strice, dar prefer să povestesc și despre ele pentru că îmi doresc ca acest blog să fie un ajutor pentru cei care își vor planifica vacanțe în viitor.

Am ajuns în stațiune undeva de ora 13-14, ne-am cazat și am zis să nu pierdem o zi de plajă, deci ne-am luat costumele de baie cu noi și am pornit spre litoral. Astfel am descoperit că Sutomore este stațiunea unde merg în mod normal muntenegrenii, deci nu e chiar așa orientată spre turiști străini, e mai ieftină, dar mai puțin civilizată, seamănă foarte bine cu un Costinești de la noi, doar că un pic mai înapoiat. Multă, multă lume, foarte puțini vorbesc engleză, multe terase, bazar, muzică extrem de tare (multe semănau a manele, doar că în limba lor, și cele care nu erau manele mergeau spre house), terase care păreau a fi cluburi și distracția începuse deja la ora asta, puține coșuri de gunoi, deci multă mizerie. Oricum, un haos destul de copleșitor. Și toate plajele pline ochi. Am început să întrebăm de niște șezlonguri libere, dar nu erau nicăieri. Nici măcar să-ți pui pătura nu aveai loc, fiecare centimetru din plajă părea a fi ocupat. Eu deja începusem să-mi pierd speranța, ne plimbasem destul de departe deja, până cineva ne-a răspuns pozitiv. Mai avea fix 2 șezlonguri, cel mai departe de plajă, nu foarte curată zona, un șezlong era și stricat, umbrela mai mult improvizată, muzică asurzitoare… am rămas acolo, însă nu mi-a lăsat o impresie prea plăcută.

Seara, după ce ne-am întors la cazare și am făcut un duș, am zis să ieșim și noi în oraș, prin stațiune, eventual să mâncăm la un restaurant. Parcă seara era și mai multă lume ca în timpul zilei. Deci multă, multă lume, muzică, am găsit chiar și un parc de distracții. Am apucat să fac și câteva poze.

Sutomore Market

Sutomore Fair

Souvenir Shops

People in the street

Evening in Sutomore

Zona în care am făcut aceste poze nu avea chiar așa mulți oameni, să vedeți mai departe (acolo nici n-am mai avut curaj să-mi scot aparatul). La un moment dat apare prin mulțime un autocar, care încerca să parcheze cu spatele. Mulțimea s-a blocat și efectiv a trebuit să ne oprim cam 10 minute, pentru că nu aveai cum să te mai miști în nici o direcție. Oameni ieșeau din mulțime să-l dirijeze, efectiv un bâlci, pentru câteva momente am și uitat că nu-s în țară.

Mi-a și trecut pofta de restaurant, am zis hai să ne luăm o felie de pizza, să ne așezăm pe bordura care dă spre plajă și să privim măcar marea. Nici nu apucăm bine să ne așezăm, că se ia curentul. În toată stațiunea. Și a rămas așa cam 3 ore. Noi între timp ne-am dus spre cazare, ne-am oprit la o alimentară unde se făceau cumpărături cu lanternele de la telefoane, ne-am luat chipsuri și cidru (măcar au Somersby, ăla cu mure e foarte bun) și ne-am petrecut restul serii la noi pe terasă (aveam în camera o lumină de rezervă, deci n-am stat pe întuneric complet). M-au întrebat câțiva prieteni dacă a fost benză în stațiune după ce s-a luat curentul, din fericire nu a fost chiar beznă pentru că multe hoteluri aveau generatoare (ceea ce mă face să mă întreb cât de des se întâmplă fenomenul pe aici). Am avut un pic de emoții când ne-am întors la cazare pentru că ușa se deschidea cu cartelă, din fericire n-au fost probleme.

Când ne-am pus în pat să dormim, cu toate că am închis ușa la balcon, tot se auzeau manelele de afară (din păcate a revenit curentul). S-au tot auzit până pe la 2 noaptea. Eu personal am avut o insomnie cruntă în prima seară, cred că am apucat să dorm vreo două ore, de la 4 la 6. Cred că vă puteți imagina că am rămas cu un gust amar după această primă zi și am fost destul de dezamăgită că am făcut această alegere nefericită.

După cum am zis și articolul anterior, am reușit până la urmă să ne salvăm vacanța începând de a doua zi. Am găsit o plajă mai ok și trezitul devreme a ajutat mult, iar în stațiune n-am mai ieșit deloc, am preferat să descoperim localitățile din jur, despre care vă voi povesti articolele viitoare. Singurul lucru de care n-am putut scăpa a fost muzica care se auzea seara când voiam să dorm.

Am rămas totuși cu ceva bun din această experiență și anume faptul că acum știu exact ce caut într-o vacanță la mare: liniște!

Sutomore: părți pozitive

Sutomore: părți pozitive

Am vrut să scriu despre Sutomore un singur articol, credeam că n-am prea multe de zis și apoi s-a transformat în ceva super lung, deci am hotărât să-l împart în două. Pentru că am atât lucruri bune de zis despre experiența noastră aici, cât și lucruri negative (despre stațiune în special), am decis că acesta e cel mai bun criteriu prin care pot despărți cele două articole. Și pentru că îmi place să încep într-o notă pozitivă, azi vă voi spune despre ce mi-a plăcut.

Am mai povestit despre faptul că alegerea stațiunii de la mare în care aveam să stăm cel mai mult nu a fost ușoară și am cam luat-o în grabă și sub influența oboselii (și un pic al panicii, de ce să nu recunosc). Mi-am anulat vreo 3 rezervări până am ajuns la Sutomore. N-am știut prea multe lucruri despre acest loc, știam doar că au plajă și că e destul de ieftină și criteriile acestea au fost de ajuns pentru mine, deși probabil nu ar fi trebuit să fie.

Cazarea a fost unul dintre motivele principale pentru care am ales Sutomore și per total aș încadra-o la părți bune. Am găsit apartamentele Matkovic Lux pe booking și combinația de poze plus un preț super acceptabil mi-au luat ochii, așa că am făcut rezervarea pentru 6 nopți. Despre ele pot să vă spun că arată foarte bine din punct de vedere estetic (pozele de booking sunt 100% realiste) și a fost super curățenie când am ajuns. Dezavantajul la apartamente de genul acesta comparativ cu un hotel este că nu-ți face nimeni curățenie, dar nu-i chiar sfârșitul lumii. Am avut wi-fi ok, aer condiționat care funcționa foarte bine, singurul lucru care nu mi-a plăcut e că venea aerul fix peste noi (era pe peretele din fața patului), tv cu cablu și multe programe (în engleză, yey), duș cu apă caldă constant, baia în general foarte mare ceea ce mi-a plăcut, o bucătărie mică în care am folosit frigiderul (din păcate congelatorul nu prea putea fi folosit că era plin de gheață) și câteva boluri/pahare și o terasă frumoasă cu uscător pentru haine. Mi-ar fi plăcut să aibă în primul rând uscător de păr, căruia chiar i-am simțit lipsa și ar fi fost fain niște umerașe în dulap și o veioză lângă pat, dar lipsa lor nu m-a deranjat așa tare. Check-in-ul a fost foarte ușor pentru că doamna care ne-a așteptat știa perfect engleză, în restul zilelor a rămas o doamnă care nu știa deloc (dar măcar era de treabă).

Bedroom

Bathroom

Air Conditioning And TV

Kicthen

Terrace

View

Foarte aproape de apartament aveam un supermarket mare, ceea ce a fost bine, iar distanța până la plajă e cam de 5-10 minute de mers pe jos, care la început mi s-a părut mult, și apoi m-a bucurat (zona cu plaja ar fi fost multe prea gălăgioasă, nici aici n-a fost liniște totală, dar clar mult mai bine decât ar fi fost chiar în centrul distracției). Nu e un drum abrupt ca în Cavtat, se poate merge destul de lejer pe jos, în plimbare și dus, și întors.

Despre prima zi vă voi povesti în episodul viitor, deci cred că vă puteți imagina un epic fail, dar în următoarele ne-am schimbat puțin strategia și din fericire am reușit să ne salvăm restul zilelor de stat la mare. Dimineața ne-am trezit devreme, am ajuns la plajă în fiecare zi la 7, chiar înainte de băieții cu șezlongurile, ne-am căutat o plajă mai ok. Muzica se auzea doar în surdină (și era muzică mai de radio, așa), plaja curată, umbrele mari și măsuță între șezlonguri, ne-am pus întotdeauna în rândul 2 sau 3 și a fost destul de ok. Cel puțin timpul petrecut la plajă a devenit plăcut. Am citit foarte mult, ne-am bronzat, ne-am răcorit în apă, pot să zic că ne-am simțit destul de bine și ne-am odihnit. Chiar lângă plaja asta era și un supermarket mic de unde ne luam apă și un restaurant cu terasă, Montenegro 8, nu neapărat wow, dar decent, servire amabilă și cel mai important aveau o baie curată. Am venit destul de des aici să bem o cafea, un suc, sau să luăm prânzul.

Plaja din Sutomore e jumătate nisip, jumătate pietricele. Intrarea în apă este destul de abruptă, nu poți merge până departe. Noi am avut papuci de apă și a fost ok, am văzut că ceilalți nu prea purtau, probabil erau obișnuiți cu pietrele, eu am încercat o dată să intru desculță și a fost super incomod. Apa e foarte sărată și destul de rece, chiar și în august. Puteai să faci baie în ea, în unele zile destul de normal, în altele nu puteai sta mult odată. Plaja e înconjurată de munți, ceea ce e destul de fain.

N-am petrecut foarte mult timp în stațiune să mâncăm la restaurante, dar am fost la vreo două în special la prânz și pot spune că ai șanse să găsești mâncare ok la prețuri mici. Zic ok pentru că nu a fost nimic să mă dea pe spate sau măcar să merite să fie menționat, dar e bună la gust și nici nu te îmbolnăvești de la ea. În general în toată Serbia și Muntenegru am avut parte de mâncare bună. Peste tot sunt felii de pizza mari, standarde italienești, cu prețuri între 80 de cenți 1,5 euro. S-ar putea să mă repet, dar 3 globuri de înghețată (gelato) erau 1 euro. În alte cuvinte, n-am murit nici de foame, nici de poftă.

Desigur, au fost și lucruri care nu mi-au plăcut, dar urmează în partea a doua. Serile nu mi le-am mai prea petrecut în stațiune, ci în cele din jur (din fericire e foarte aproape de Bar, care e de vis). Poate m-aș mai întoarce la mare în Muntenegru, dar sigur nu aș mai sta în Sutomore.

 

AWSOM Powered