Browsed by
Category: Roma



Roma – O ultimă plimbare și Leonardo Da Vinci

Roma – O ultimă plimbare și Leonardo Da Vinci

Am ajuns și la ultimul articol despre city break-ul nostru în Roma din noiembrie. În ultima după-masă am făcut o nouă plimbare pe jos prin centrul vechi, ca să mai revedem Pantheon-ul, Fontana di Trevi și toate străduțele mici fermecătoare și pline de viață într-o însorită zi de sâmbătă.

Ne-am oprit în zona Pantheonului pentru încă o înghețată, respectiv o clătită. De data asta am zis să încercăm un loc nou, unde am ales înghețata profiterol. Nu a fost chiar la fel de bună ca cea din prima zi, așa că am regretat puțin că nu am ales același loc.

Pe străzi era multă lume și multă agitație și la un moment dat am dat peste câțiva fotbaliști și majorete care făceau un mic show, din care am apucat să filmăm și o mică parte. Cred că era un fel de reclamă pentru clubul de fotbal.

 

În afară de înghețată mai există un desert faimos inventat în Italia și acela e tiramisu. Și știam exact unde vreau să-l gust: Pompi. O cofetărie micuță, unde totul e la pachet (nu au deloc mese sau scaune). Tiramisu vine în multe variante, ceea ce mi s-a părut interesant și era pregătit deja în cutiuțe, gata să fie luat la pachet. Marian a ales varianta clasică, eu am mers pe banane și ciocolată. Ne-am găsit o bordură și am gustat din tiramisu proaspăt, evident cel mai bun pe care l-am mâncat până acum. Și cel cu banane și ciocolată a fost incredibil.

Mai departe ne-am îndreptat spre Piazza del Popolo, unde am găsit muzeul Leonardo Da Vinci. Aveam și aici reducere cu Roma Pass și am zis să ne-o folosim. În acest muzeu nu există opere propriu-zise de-ale lui Leonardo, doar reproduceri după picturi și schițe, dar ce e cu adevărat interesant este faptul că au folosit toate schițele sale cu invenții și chiar le-au construit. Poți să interacționezi cu fiecare obiect și să descoperi geniul lui Leonardo îndeaproape. M-a mai impresionat și un filmuleț pe care l-am vizionat la sfârșit, din care am aflat lucruri foarte interesante despre The Last Supper. Aș zice că a fost un muzeu foarte educativ.

Ne-am întors pe jos la cazare și după ce ne-am odihnit puțin picioarele, am ieșit să luăm cina. Aveam pe listă restaurantul La Fiaschetta însă când am ajuns acolo, era închis. Localul de lângă, Osteria Dei Cappellari, părea ok, așa că am intrat. Era gol, dar într-un fel asta a fost ok, pentru că servirea a fost total concentrată asupra noastră și foarte amabilă.

Ba chiar am primit din partea casei aperitivul, un fel de zucchini pane.

Marian și-a comandat apoi un al doilea aperitiv, pentru că a vrut sa guste anghinarea din nou. A fost bună și de data asta, poate nu chiar la fel ca prima dată.

Pentru felul principal eu am ales paste negre (din cerneală de sepie) și sepie (am vrut să încerc și ceva special ce nu pot găsi în Cluj), iar Marian a mers pe lasagna cu fructe de mare. Mâncarea a fost bună, n-aș zice neapărat că a fost super spectaculoasă, dar decentă și nu foarte scumpă.

După masă am mai făcut o plimbare pe jos și pentru că era sâmbătă seara am încercat să găsim și un bar, însă totul părea plin. Ne-am întors din nou la Scholar's, dar chiar și după ce am dat două-trei ture prin local, tot n-am găsit două scaune libere, nici la bar și nici la mese.

Așa că ne-am întors la Alice pentru câteva pizza mici (eu n-am prea mâncat că nu mai mi-era foame), ne-am luat la revedere de la oraș și ne-am dus la culcare, pentru că a doua zi aveam autobuzul spre aeroport la ora 5.

Roma – Street Food, Piazza Navona, Napoleon

Roma – Street Food, Piazza Navona, Napoleon

Pentru ultima zi în Roma nu am avut nici un plan, ci ne-am gândit doar să ne plimbăm pe străzi fără stres și să vedem eventual lucruri pe care le-am mai avut pe listă și nu am apucat în zilele precedente.

Prima oprire a fost la o cafenea unde am cerut un cappuccino. M-a întrebat dacă mare sau mic, eu am zis mare, dar nu m-am așteptat niciodată la asta:

Mi-am luat deci doza de cofeină și ne-am îndreptat spre Piazza Navona. Nu apucasem să o vedem până acum, dar nu m-am așteptat neapărat la ceva impresionant. Însă era o sâmbătă dimineața cu mult soare, așa că am ajuns aici și era plin de oameni și artiști și o amosferă superbă care ne-a înviorat.

Destinația noastră principală însă era un loc unde să ne luăm micul dejun. Voiam să încercăm un street food specific Romei și așa am ajuns la Da Simo Pane e Vino. A fost o experiență extrem de interesantă. Am povestit cu vânzătoarea/bucătăreasa, cred că era și proprietara, care ne-a explicat că acesta este un nou concept de street food, unde se ia mâncare gătită (erau tot felul de tocănițe, cărnuri, lasagna etc.) și se pune într-un panini. Locul era foarte mic, vreo trei mese afară, pe o străduță lăturalnică, dar drăguț aranjat. Eu mi-am luat un panino cu chiftele în sos roșu (chiftele mari, italienești) și vinete, iar Marian un fel de tocăniță cu mai multe cărnuri în sos alb și spanac. Ni le-a tăiat însă în două să le putem împărți și au fost delicioase.

După ce am mâncat și am putut să ne concentrăm și pe alte lucruri, ne-am hotărât să vizităm Muzeul Napoleonic care se afla în apropiere. Muzeul perfect de vizitat într-o plimbare de sâmbătă dimineața, pentru că e relativ mic, dar foarte drăguț și intrarea e liberă. Deși când zicem Napoleon îl asociem pe împărat cu Franța, acesta a avut o relație puternică cu Roma (pe care a ocupat-o și și-a dorit ca fiul său să o conducă). Toată colecția de aici a fost donată de un strănepot de-al fratelui lui Napoleon și e reprezentată de tot felul de piese de mobilă, artă, portrete și chiar haine de-ale lui Napoleon și ale familiei sale.

Roma – Castel Sant’Angelo, mâncare și socializare

Roma – Castel Sant’Angelo, mâncare și socializare

Mai aveam plănuit pentru ziua a treia și Castel Sant'Angelo, dar după lunga vizită la Vatican trebuia să ne oprim să ne luăm prânzul și să ne mai odihnim picioarele. De data asta am zis că eu clar vreau o pizza, așa că am ales Pizzeria Amalfi 2. Îi zice 2 pentru că mai este una fix peste drum. Am fost luată puțin prin surprindere de aspectul localului, mă așteptam la ceva mult mai tradițional, dar locul era amenajat chiar destul de modern. Mai era doar o singură masă ocupată așa că am avut ușoare emoții, dar pentru că citisem review-uri bune pe TripAdvisor am zis că ne riscăm.

Ne-am luat câte o pizza, Marian una tip calzone, dar doar pe margini, care de foame a uitat să-i mai facă poze, iar eu mi-am ales una simplă (eu așa prefer, nu-mi plac alea cu o sută de toppinguri pe ele), Verace, cu sos de roșii, mozzarella, busuioc și ulei de măsline. Lumea mi-a zis că din poză pare că are blatul pufos, vă asigur că doar crusta e așa, în rest blatul e foarte subțire și pizza asta a fost delicioasă, s-au simțit ingredientele proaspete. Și chiar dacă nu a venit direct tăiată, s-a tăiat destul de ușor (mi se face foame de fiecare dată când revăd imaginea asta).

Apoi am continut cu ultimul nostru obiectiv turistic al zilei, Castel Sant'Angelo.

Construcția este una foarte veche, de pe vremea împăratului Hadrian, care a vrut să-și facă un mausoleu, dar mai târziu a fost folosit ca și castel și fortăreață de către Papi, iar acum este un muzeu. Am început prin a ne plimba pe ziduri, de unde am putut admira din nou frumusețea Romei, am prins chiar și un apus absolut superb și am vizitat și câteva încăperi, puține mobilate, în majoritatea se găsesc însă multe obiecte de artă expuse. Am apucat să fac o poză la un tavan, până un paznic mi-a atras atenția că nu e voie cu fotografii. Întâmplător în încăperea respectivă nu era nici un semn, în restul l-am văzut.

Acum că terminaserăm vizitele importante pentru ziua de vineri, am hotărât să profităm și noi măcar de o seară în oraș, pentru că în zilele anterioare am fost cam leneși. Voiam foarte mult să mergem la L'Oasi della Birra, un fel de tavernă unde au peste 500 de beri. Am luat un autobuz până acolo, o zonă ceva mai departe de partea turistică. Am găsit locația, vedeam numele scris mare, problema era că… nu găseam ușa. Până la urmă am intrat în magazinul de lângă să întrebăm și aparent intrarea era prin magazin, dar localul se deschidea doar la 19. Era ora 17 și chiar nu aveam ce face două ore în partea aceea a orașului, așa că am renunțat. Ne-am îndreptat spre stația de autobuz și am descoperit că următorul venea în … 40 de minute. Așa că până una alta ne-am oprit la Barberini, o cofetărie din zonă, și ne-am luat un desert ușor cu fistic.

Ne-am întors apoi prin centru și pentru că încă voiam bere, ne-am dus la Scholars Irish Pub, localul de care dădusem din întâmplare în dimineața primei zile și ne-a plăcut mult. Dar de data asta era vineri seara, așa că localul era plin. Am prins însă două locuri la bar și am rămas la vreo 2-3 beri (ok, eu am ales cidru de data asta), pentru că era o atmosferă foarte faină, exact ca în pub-urile din Dublin. Am cunoscut și câțiva americani, am socializat, a fost chiar o seară simpatică.

La final însă ni s-a făcut din nou foame și am zis să ne încheiem seara cu o cină. Știam de o nouă practică în Roma, și anume localuri care oferă platouri cu sortimente de alimente tradiționale. Un local foarte cunoscut de genul acesta este La Prosciutteria Trevi, unde ne-am dus și noi. Însă localul nu doar că era plin, dar afară era coadă de oameni care așteptau să intre. Eu mai aveam pe listă unul, într-o locație mai departe de centru, dar mai aproape de cazarea noastră lângă Termini.

Se numește Ciacco&Bacco și e un local mic, mic, are doar trei mese, dar era gol când am ajuns. E genul de magazin din care poți și să îți cumperi ingredientele. Cei doi băieți care lucrau acolo au fost foarte simpatici. Ne-am comandat un platou mare, care a avut tot felul de sortimente de mezeluri, brânzeturi, pateuri, măsline și sosuri. Unul dintre ei ne-a și explicat tot ce avem în față, ceea ce chiar mi s-a părut fain (ulterior a mai venit un cuplu, și tipul le-a explicat și lor, poza e cu ei).

Toată mâncarea a fost extraordinară și deși ei ne-au zis că platoul era de 3 persoane, noi l-am mâncat pe tot fără probleme și cred că am mai fi putut mânca puțin dacă era. Cred că de pe platou lui Marian i-a plăcut cel mai mult prosciutto și mie niște pâinici mici crocante cu un fel de cremă de brânză, un salam subțire și ceva nucă. Nu știu ce erau, dar mi-au plăcut mult.

Cam așa s-a terminat seara de vineri, probabil cea mai reușită per total din toată vacanța noastră.

Roma – Vatican

Roma – Vatican

Din călătoria mea în Roma de acum 12 ani nu țin minte foarte multe detalii, însă știu că cel mai tare m-a impresionat vizita la Vatican. Nu am văzut foarte multe atunci, doar biserica Sf. Petru și catacombele, așa că de data aceasta m-am pregătit pentru lucruri în plus, mai exact cupola și Muzeele Vaticanului, pentru Capela Sixtină.

Mi-era puțin frică de cozile lungi, așa că am pornit de dimineață. Am ajuns în jur de 9:30 și era deja o coadă care mie mi se părea măricică, eram convinsă că o să ne ia vreo două ore să intrăm. Marian m-a liniștit că avansează repede și, într-adevăr, am stat cam 10 minute. Intrarea în biserica Sf. Petru este gratuită, dar trebuie să treci printr-o securitate destul de strictă.

Biserica a fost la fel de impresionantă ca prima dată când am văzut-o. Este una dintre cele mai mari biserici din lume (detaliu care se poate citi pe podea dacă te uiti cu atenție, unde sunt scrise limitele unor alte biserici "concurente"). E superbă ca arhitectură și are mai multe statui importante, din care eu am reținut două, mai exact Pieta a lui Michelangelo și statuia Sf. Petru care cică ar face minuni și există tot timpul o coadă la a o atinge. Noi nu am făcut asta acum, dar eu am avut ocazia să o ating acum 12 ani, nu știu în ce măsură a avut efect sau nu 😀

După ce am încheiat cu biserica am vizitat Trezoreria Vaticanului, care e un mic muzeu de câteva camere unde sunt expuse bogățiile Papei. Nu am avut voie să facem fotografii înăuntru, dar lucrurile pe care le-am văzut acolo cred că ar putea liniștite să cumpere vreo trei țări și șapte insulițe. Nu știu de ce lumea e obsedată de bijuteriile coroanei din Marea Britanie, pentru că coroana lui Sf. Petru e ceva incredibil. Cruci de aur cât mine de mari, diamante, pietre prețioase… . Nu prea înțeleg totuși ce legătură are biserica cu astfel de bogății, nu era vorba de ceva cu modestie and stuff? Ne-am luat și un audio-ghid pentru amândoi (mai mult la presiunile tipului de la intrare), a fost 7 euro și nu a meritat deloc, cred că am ascultat doar la primele și apoi nici nu l-am mai folosit.

Apoi am vizitat catacombele, nici de aici nu avem poze. Mai greu a fost să găsim intrarea, că e foarte deștept ascunsă după un stâlp. Eu sincer le țineam minte mai mari și mai impresionante, nu știu dacă au fost complet deschise pentru public, mi se pare că au fost puțini papi. După am ieșit puțin afară și deja coada era foarte mare:

A urmat urcarea pe cupolă. E 6 euro dacă vrei să o iei pe scări, 8 euro pentru lift. Chiar dacă optezi pentru lift, asta te salvează doar de vreo 200 de scări, dar tot mai ai vreo 300 de urcat, așa că ni s-a părut că nu merită. Toată urcarea este cumva în spirală, începe cu un culoar larg, care se tot strâmtează pe parcurs. Prima parte nu a fost așa grea și am ajuns practic aproape de tavanul bisericii, pe interior. De aici am putut vedea biserica foarte frumos de sus.

Pe exterior ne găseam undeva aici:

Am mai urcat și scările rămase până am ajuns sus de tot. Partea asta a fost foarte grea, în primul rând că nu pare, dar mai sunt multe scări de urcat. Iar de data asta culoarele sunt foarte strâmte, încape un singur om și din cauza asta odată ce ai pornit nu te mai poți opri, chiar dacă fizic ai limite. Eu mi le-am împins la maxim, când am ajuns sus am crezut că o să leșin. Dar evident, nu-mi pare rău că am urcat. Acesta a fost probabil cel mai înalt punct în care am ajuns în Roma și priveliștea e extraordinară. Vă rog notați cât de mare a ajuns coada.

După ce am terminat practic cu fiecare colțișor din Biserica Sf. Petru am trecut mai departe la Muzeele Vaticanului. A fost destul de confuză toată partea cu biletele și intrarea așa că nu o să intru în detalii, a fost cea mai scumpă intrare din toată Roma (25 euro de persoană), dar sinceră să fiu a meritat fiecare euro cent. Muzeele sunt multe și imense, de efectiv ne-am pierdut prin ele la un moment dat. Mulă artă de toate felurile, de la fresce, picturi, sculpturi, cartografii etc. Probabil din tot ce am vizitat eu până acum, e cea mai multă artă valoroasă la un loc. Am făcut multe multe poze și nu ați termina trei zile de citit acest articol dacă vi le-aș arăta pe toate, deci am selectat câteva.

Evident, am găsit multe opere de artă ale unor artiști renumiți, dar descoperirile de care am fost cel mai încântată sunt două tablouri de Salvador Dali și unul de Leonardo Da Vinci:

Singura pe care nu am avut voie să o fotografiem a fost chiar Capela Sixtină. Care e complet diferită de cum mi-o imaginam eu. Credeam că e o frescă pe o cupolă mică, gen bisericile noastre vechi de la mănăstirile din Moldova, dar nu, e o frescă mare, oarecum dreptunghiulară și împărțită pe bucăți. Impresionant oricum.

Chiar dacă nu ești o persoană religioasă, arta pe care o găsești în Vatican merită văzută măcar o dată în viață. Cred că se mai putea face o plimbare cu trenulețul prin Grădinile Vaticanului, dar nu am mai avut energie.

Roma – Paste și Muzeele Capitoline

Roma – Paste și Muzeele Capitoline

Știu, știu, am ratat o zi din săptămâna asta, promit că mă străduiesc să mă țin de program, dar câteodată e greu. Aveți răbdare cu mine.

Continuăm cu ziua a doua, după o ploaie lungă, rece și măruntă și o plimbare de durată prin Forumul Roman, Dealul Palatin și Colosseum. Pe când am terminat cu ele foamea mea se transformase într-una de lup, aș fi mâncat orice și oricât. Cu toate că mâncarea a fost un factor important în vacanța noastră, încă nu am apucat să vă povestesc foarte multe despre asta, dar urmează, promit. De fapt, încep chiar acum. De data aceasta mi-am amintit să-mi iau cu mine lista de acasă și așa am ajuns la restaurantul La Carbonara dal 1906. Cred că am ajuns fix la prânz pentru că era arhiplin, dar ne-au mai găsit o masă de două persoane (poza am făcut-o mai pe la sfârșit, când s-a mai golit un pic).

Localul acesta e unul de familie (pornită în 1906 după cum îi spune și numele) de care recent au aflat și turiștii, deci geme de lume cum ar veni, dar încă se păstrează calitatea mâncării. La servire e mai complicat, pentru că volumul de oameni pare a fi ceva cu care încă nu s-au obișnuit. Nu prea se vorbește în engleză și meniul e complet în italiană, dar din punctul meu de vedere acesta e un semn bun oriunde ați fi în lume. A trebuit să-i traduc lui Marian aproape tot meniul și recunosc că unele preparate nu le-am înțeles nici eu, dar ne-am descurcat.

Am început cu aperitivul și anume Carciofo Alla Giudia, un aperitiv specific zonei. E de fapt anghinare, legumă pe care eu nu am mai încercat-o până acum și sinceră să fiu arăta a ceva ce nu mi-ar place. Așa că am comandat doar o porție pentru soțul meu și eu am ales să gust de la el. Cred că am gustat jumătate din ea, pentru că e absolut delicioasă. Încă ne mai gândim la ea din când în când.

Pentru felul principal am ales fiecare o porție de paste carbonara pentru că… numele localului spune tot. Inițial eram pregătiți să încercăm două feluri diferite, dar nah, amândoi aveam poftă de carbonara și niciunul nu a fost dispus să cedeze. Deși există o secțiune diferită în meniu de paste "proaspete", la orice porție de paste îți alegi poți cere această opțiune pentru 1 euro în plus, și evident că aceasta a fost și alegerea noastră. Pot să vă zic despre ele că au fost foarte bune, foarte cremoase și foarte diferite de ceea ce înseamnă paste carbonara la noi. Cred că a fost felul preferat a lui Marian, posibil din toată excursia.

În loc de desert, am zis să împărțim niște gnocchi. Asta pentru că în meniu scria că se servesc doar joia și întâmplarea face că era joi așa că am luat-o ca pe un semn. Nu era foarte clar cu ce sunt gnocchi, dar am ales să mergem pe mâna bucătarului și am făcut foarte bine. Au fost cu sos de roșii și carne care presupun că era de miel (nu aș băga mâna în foc pentru asta). Pentru mine acesta a fost mâncarea preferată din acest local (și posibil din toată excursia).

La masa asta am băut și un pahar de vin alb, nu știu de care, dar bun și foarte tare, pentru că pe mine m-a cam adus într-o dulce amețeală. Și jur că a fost doar un pahar. Nu am vrut să ratez următoarea vizită de pe listă însă, așa că am pornit către Muzeele Capitoline.

Nu știu exact de ce au numele la plural, presupun că din cauză că sunt două clădiri cred și multe multe încăperi. Practic sunt un labirint, noi ne-am rătăcit puțin la început până ne-am prins că treci dintr-o clădire în alta prin subsol. Muzeele sunt de artă și arhitectură și au foarte multe statui, picturi, o grădină interioară mică și frumoasă, statui gigant, chiar și tavanele erau spectaculoase.

Sunt multe opere valoroase aici, probabil cea mai importantă ar fi statuia din poza de mai sus, a lui Marcus Aurelius care e impresionantă și ca mărime, însă pentru mine personal, cel mai important lucru pe care l-am văzut a fost lupoaica.

De pe terasa muzeului am prins un frumos apus și apropo, apusurile în Roma sunt incredibil de frumoase, nu le-am fotografiat pe toate și acesta e probabil unul mai puțin spectaculos, dar am prins unele de mi-a stat inima-n gât.

În încheiere, am prins și o expoziție temporară cu Raphael de care am fost entuziasmată, poate puțin prea entuziasmată pentru că am rămas puțin dezamăgită. Nu am avut voie să facem fotografii în interior, dar oricum, singurul tablou al lui Raphael era autoportretul lui celebru. În rest schițe și alte tablouri ale altor artiști.

La sfârșitul zilei am fost să vedem și Bocca Della Verita. Pe care o să v-o arăt într-o poză foarte nereușită cu mine. Faza e că statuia e un obiectiv turistic foarte cunoscut și este o coadă lungă la făcut poze (noi n-am prins-o așa lungă că era o seară de noiembrie, dar tot au fost câțiva în față) și fiecare turist are voie să își facă doar o poză, deci dacă e nereușită, ghinion. Legenda spune că "gura adevărului" funcționează ca un detector de minciuni, adică îți bagi mâna în gură și dacă ești mincinos, ți-o taie. Așa că e amuzant să faci o față îngrozită, doar că a mea n-a ieșit la cel mai bun moment (n-am blurat-o de rușine, ci ca să vă puteți concentra privirea asupra monumentului, nu asupra expresiei mele idioate).

Cam asta a fost ziua doi. Vinul de care vă povesteam mai devreme (dacă mă gândesc bine probabil a fost un factor important ce a influențat rezultatul imaginii de mai sus) m-a lovit destul de tare, deci după asta ne-am retras la somn, chiar dacă inițial plănuisem să ieșim în oraș. Așa e la bătrânețe din păcate.

Roma – Forumul Roman, Dealul Palatin și Colosseum

Roma – Forumul Roman, Dealul Palatin și Colosseum

M-am întrebat dacă e nevoie să împart și a doua zi în două sau pot înghesui întreaga zi într-un articol, dar apoi am văzut câte poze am și mi-am dat singură răspunsul.

Nu doar că am vizitat Forumul Roman, Dealul Palatin și Colosseum-ul în exact această ordine, dar vă și recomand să faceți la fel, pe lângă faptul că un bilet le cuprinde pe toate trei, s-ar putea să evitați coada de la Colosseum, despre care am auzit că în sezonul cald poate fi imensă. Dacă aveți și Roma Pass și e în primele obiective vizitate e și mai bine, noi n-am prins coadă aproape deloc, cred că era o persoană în fața noastră.

În toate cele patru zile de noiembrie în care am vizitat Roma, aceasta a fost singura zi ploioasă. O ploaie măruntă, rece, care se tot oprea și pornea, cerul înnorat, genul de vreme care te face să-ți dorești să te pui în pat înfășurat într-o păturică călduroasă cu o carte și un ceai bun. Dar când ai doar patru zile de vizitat un oraș atât de impresionant, îți iei pelerina și te plimbi prin muzeul în aer liber.

Am început așadar cu Forumul Roman. Dacă ești pasionat în orice fel de istorie, nu cred că locul acesta are cum să nu-și lase amprenta asupra ta. Practic aici era inima a tot ceea ce se întâmpla important în Roma Antică, locul nașterii Europei (așa cum am văzut într-un filmuleț mai târziu pe parcursul zilei).

Cu toate că Forumul l-am mai vizitat și data trecută, multe locuri au fost pentru mine noi, cum ar fi Palatul Imperial. Am fost impresionată de lucrările de restaurare și vestea bună este că încă se lucreaza pentru a se deschide și alte părți ale palatului. Pentru mine a fost un sentiment aparte și doar să mă plimb înăuntru, să văd zidurile, cu toate că sunt și mici coloane și sculpturi ce pot fi văzute înauntru. Însă ce mi-a plăcut cel mai mult a fost vederea asupra întregului Forum pe care o vedeai de sus. Îmi imaginez cum împărații romani se delectau cu asemenea priveliște.

Al doilea lucru care mi-a plăcut și a rămas cu mine a fost templul vestalelor. Cu toate că templul propriu-zis e în ruine, grădina exterioară deosebită a rămas, împreună cu multe statui care m-au ajutat să-mi imaginez aceste femei care își dedicau viața zeilor.

După ce am terminat cu Forumul, am urcat pe Dealul Palatin și ne-am plimbat prin grădinile imperiale și livada de portocali. Care chiar aveau portocale în ei (și nu ajungeam la ele dacă vă stă cumva pe limbă întrebarea). Și ne-am putut îmbucura din nou cu o vedere superbă de sus. Am găsit aici însă o zonă cu automate cu băuturi și snack-uri, de unde ne-am luat apă și cafea să ne mai revenim după atâta ploaie, și trebuie să precizez că au fost ciudat de ieftine pentru niște automate aflate într-un loc atât de turistic. Tot aici am văzut casa Liviei (soția lui Augustus), un mic muzeu super interesant și Hippodromul lui Domițian.

Poate povestirea mea pare scurtă, dar au trecut ore în care am vizitat toate astea, neapărat să mergeți acolo cu pantofi comozi. Ieșirea am găsit-o greu, dar ne-a dus direct la Colosseum. Deoarece e relativ aproape de cazarea noastră și a fost și acum 12 ani (am stat în aceeași zonă), am trecut de multe ori pe lângă el, dar e unul dintre obiectivele pe care nu le-am vizitat niciodată în interior.

Noi am început turul de sus și am înconjurat pur și simplu arena, astfel încât să o vedem din toate perspectivele. Am văzut etajul de sus și cel de la baza arenei. La subsol se putea intra doar cu grupuri organizate, deci dacă vreți să aveți mai mult acces, puteți lua în considerare și această variantă. Structura este impresionantă, chiar te întrebi cum au reușit să o construiască în acele timpuri, mă gândesc că nu aveau macarale și alte unelte de genul acesta.

 

AWSOM Powered