Browsed by
Category: Italia



Roma – Centrul vechi, desert și rock

Roma – Centrul vechi, desert și rock

După Piazza Venezzia, ne-am continuat prima zi în Roma cu Pantheonul. Această "biserică" nu a fost întotdeauna un lăcaș de cult creștin, ci a fost construit inițial ca templu pentru zei păgâni. Este cea mai veche construcție care s-a păstrat atât de bine și asta pentru că a fost utilizată încontinuu. Clădirea în sine are aproximativ 2000 de ani, deși nu a arătat întotdeauna la fel. Poate ați auzit miturile despre cupola sa deschisă prin care cică nu trece ploaia, dar sunt doar mituri. Motivul pentru care apa nu rămâne pe podea, sunt micile canale de scurgere, pe care le-am fotografiat și eu mai jos.

Intrarea la Pantheon e gratuită, dar există diverse opțiuni la intrare de ghid, audio-ghid etc. Noi am făcut un tur al interiorului, de la dreapta la stânga și pe când era să ajungem la final, am găsit un aparat cu două căști. Cu doar 2 euro am putut vedea și asculta amândoi vreo 5 filmulețe cu durata a aproximativ 2 minute fiecare cu cele mai importante lucruri despre Pantheon. A fost cel mai bun (și ieftin) ghid de care am avut parte și pe lângă faptul că am învățat despre scurgerile din podea de care vă ziceam mai sus, am descoperit și mormântul lui Raphael, pe lângă care inițial am trecut fără să-mi dau seama ce e. Oricum, super educativ, îl recomand cu încredere.

Un lucru important pe care am vrut să îl încercăm în Roma este cafeaua. Evident, locul în care s-a inventat espresso, cappuccino etc., trebuie să aibă cea mai bună cafea din lume, nu? Deci înainte să plecăm, am făcut niște cercetări și mi-am notat o cafenea ca fiind în top 5 cele mai bune locuri de băut cafea în Roma. Problema e că, eu mă duc în vacanțe cu niște foi pe care îmi notez toate informațiile astea, foaie pe care în ziua despre care vă povestesc, am uitat-o la cazare. Nu-mi aminteam cum se numește și nici adresa (doar că e în apropiere de Pantheon), țineam minte doar o imagine vizuală a cum arată intrarea. Pe de altă parte Marian avea și el o recomandare de cafenea, dar îi știa doar numele și nici o altă informație, gen adresă și cum nu aveam net… nu știam de unde să o luăm. Ei bine, la un moment dat, o văd. Intrarea la cafeneaua pe care o țineam eu minte. Și ghiciți ce? Era aceeași cu recomandarea lui Marian. Și am descoperit-o din pură întâmplare: Tazza D'Oro.

Despre cafea ce să vă zic… mi-a plăcut atmosfera din cafenea, ideea, dar cafeaua… nu mi s-a părut chiar așa wow. A fost… ok. În sensul că n-a fost rea, dar am băut cafele mai bune în România în cel puțin 5 locuri. Iau în considerare două posibilități: să fi avut așteptări prea mari, sau să fi judecat după cappuccino, pentru că espresso-ul simplu nu-mi place prea tare oricum și poate din cauza asta n-am știut să-l apreciez (le-am încercat pe amândouă).

După ce am ieșit din cafenea, am dat peste cofetăria asta, Don Nino, care mi-a făcut cu ochiul.

Chiar dacă era sfârșit de noiembrie, nu puteam rata o înghețată adevărată. Am luat două, una zabaione și una cu ricotta și pere. Incredibil de bună, cred că e în top 2 cele mai bune înghețate pe care le-am mâncat vreodată și încă nu mă pot hotărî dacă e pe locul 1 sau 2. La cea cu ricotta și pere mă refer, avea inclusiv bucăți de pere confiate în ea, yum. Un deliciu.

Mai departe am ajuns și la Fontana Di Trevi și am avut norocul incredibil ca după un an și jumătate de renovări să se fi redeschis fix luna asta, cu vreo două săptămâni înainte să ajungem noi. Iar am avut un moment wow, e superbă. Bineînțeles că aici e și cea mai multă lume, dar cu puțină dibăcie te poți strecura mai aproape. Am aruncat și câte o monedă în apă și pentru că m-a tot întrebat lumea ce dorință mi-am pus, dau o explicație și aici. La Fontana Di Trevi nu îți pui dorințe. Trebuie să arunci moneda peste umăr (dacă o arunci cu fața aduce ghinion) și asta înseamnă că te vei reîntoarce la Roma. Eu am aruncat și acum 12 ani și după cum vedeți a funcționat.

Am continuat până la Piazza del Popolo și de aici am urcat în parcul Villa Borghese, un parc imens, care după câte mi-am dat eu seama e mai fain de vizitat vara. E un parc așa mare că are străzi, printre care și una dedicată nouă (yey). Doar ne-am plimbat, nu am vizitat mare lucru pentru că la Galeria Borghese care ar fi cel mai important lucru era cu rezervare telefonică pe care nu am mai făcut-o.

La întoarcere ne-am oprit în Hard Rock Cafe și vreau să vă povestesc de ce a fost un moment special pentru mine. Acum 12 ani, excursia mea a fost una cu școala și pe lângă noi (eram 6 din Cluj) au mai participat la același program și 14 din București. Printre ăștia erau două tipe rockerițe cu care m-am împrietenit după ce ne-am descoperit o pasiune comună pentru același gen de muzică. Și cum toate trei eram super fane Metallica, într-o seară m-au invitat să mergem împreună la Hard Rock Cafe, unde aveau pe display chitara lui James Hetfield. Numai că… pe mine nu m-a lăsat doamna dirigintă. Deci de 12 ani am rămas cu dorința de a merge în Hard Rock Cafe în Roma să văd odată chitara aia, care evident că acum nu mă mai interesează așa tare, dar e importantă simbolistica.

Deci ne-am pus la bar, am cerut un Peroni roșu și am început să inspectez pereții, ba chiar am dat și un tur al barului să văd toate display-urile. Am văzut pantofii de dans ai lui Elton John, chitara lui Angus Young de la AC/DC, una de la Red Hot Chilli Peppers, niște albume Foo Fighters și tot felul de alte chestii super faine, numai nenorocita aia de chitară care mă interesa pe mine nu. Așa că până la urmă am întrebat barmanul și ne-a explicat că toate exponatele se tot plimbă printre toate Hard Rock Cafe-urile din lume, deci cine știe unde o fi aia pe care o caut eu, dar ăsta e quest-ul meu în viață din acest moment.

Înainte să ajungem la cazare, ne-am mai oprit la ceva băruleț mic și gol pentru încă un Guinness, iar apoi am dormit ca un bebeluș. Cu toate că mai aveam planuri să ieșim la cină, dar eram atât de obosită că n-am mai avut putere să ies nicăieri, noroc că mai rămăseseră niște croissante în bucătărie de la micul dejun.

Roma – Cazare și Piazza Venezia

Roma – Cazare și Piazza Venezia

Vreau să iau poveștile despre Roma în ordine cronologică, dar și să dau destule detalii pentru cei care vor vrea să se folosească de aceste postări pentru o eventuală călătorie (eu procedez așa cu articolele de pe alte bloguri), astfel încât probabil nu voi reuși să acopăr tot ce am făcut într-o zi cu un singur articol. Dar m-am hotărât că nu-i grabă, deci pregătiți-vă pentru o serie lunguță.

M-am întors la Roma după 12 ani. Fusese prima mea ieșire din țară când aveam 17 ani și m-am îndrăgostit pe loc de acest oraș minunat, fostă capitală a lumii. Am rămas de atunci cu sentimentul că îmi doresc să mă reîntorc și în sfârșit a venit momentul. Pentru Marian a fost prima dată și aveam impresia că voi fi ghidul lui timp de 4 zile, însă după ce am ajuns am realizat că nimic nu mai era așa cum țineam minte. Deci am revăzut Roma ca și cum aș fi fost pentru prima dată acolo.

Zborul Cluj – Roma este unul foarte scurt (cam 1 oră și 40 de minute) și a descurs lin și fără probleme. În aeroport (Ciampino) sunt cam trei firme de autobuze ce duc spre oraș, biletul e cam 4 euro un drum și singura diferență între ele sunt orele de plecare și reîntoarcere. Ne-am cumpărat în avans și biletele de reîntoarcere, acelea fiind cele mai problematice (era un singur autobuz cu o oră convenabilă). Am ajuns la cazare undeva pe la 9:30 și camera noastră era deja pregătită.

Ne-am cazat pentru prima dată la un bed & breakfast, mai exact la Turati Guest House, din lanțul Dem Guesthouse (au în total 3 locații, toate prin apropiere). Linkul de booking este aici. A fost foarte greu să mă decid asupra cazării pentru că sunt extrem de multe bed & breakfast-uri în Roma de aceeași calitate și cam la același preț. Până la urmă ce mi-a influențat decizia a fost locația foarte aproape de Termini. Aceasta este gara din Roma și un fel de hub al autobuzelor, nu e neapărat cea mai frumoasă sau mai centrală locație din oraș (na, ca orice gară), însă avea cea mai ușoară și rapidă conexiune cu aeroportul și, având în vedere că trebuia să fim acolo pe la 6 dimineața, am hotărât că așa e mai bine. Cazarea a fost drăguță și comodă, totul foarte curat, am avut seif în cameră, papuci de casă, cosmetice în baie, un mini-frigider cu sucuri, lapte, unt și cașcaval, practic tot ce trebuie. Ce nu a avut, sau mai bine zis nu a funcționat a fost wi-fi-ul.

După ce ne-am lăsat bagajele și ne-am schimbat, am pornit la pas să vedem orașul. Ne-am oprit la Termini să cumpărăm două Roma Pass, cu valabilitate de 3 zile (există și cu 2). Pentru 36 euro ai intrare gratuită la primele două muzee și reduceri la toate celelalte, gratuitate pe mijloacele de transport în comun și, foarte important pentru noi, o hartă. Ne-a ajutat foarte mult și ne-am descurcat destul de bine cu ea.

Am ajuns prima dată în parcul Vittorio Emmanuele, care spre surprinderea mea nu avea și momentul cu același nume, ci era un parc simplu. Apoi ne-am oprit la o cafea și ne-am continuat drumul până am dat de Colosseum. În momentul acela ne-am dat seama că vacanța noastră a început. Când le vezi pentru prima dată, toate monumentele din Roma te lasă fără cuvinte, inclusiv Colosseumul și Forumul Roman. Vizitarea lor am lăsat-o însă pentru o altă zi.

Am găsit în schimb monumentul Vittorio Emmanuele și era la fel de impresionant pe cât mi-l aminteam. Cred că am prins și o schimbare de gardă sau ceva de genul acesta. Apoi am intrat înauntru, unde se află câteva muzee cu intrare liberă. Unul dintre ele este dedicat steagurilor de război și celălalt mai mult cu statui. Am urcat cât de sus se putea fără bilet și am descoperit primul pescărus dintr-o serie lungă, unul care părea foarte obișnuit cu oamenii.

 

Tot în zona Piazza Venezia vizitat Columna lui Traian și ruinele romane din jur. Columna lui Traian probabil că o știm cu toții din cărțile de istorie, pentru că de-a lungul ei sunt reprezentate războaiele daco-romane. Statuia lui Traian din vârf însă a dispărut undeva prin Evul Mediu și acum e înlocuită de o statuie cu Sf. Petru.

După ce ne-am desfătat ochii cu atâtea structuri valoroase, am dat din întâmplare pentru un Irish pub, Scholar's Lounge. Pentru că suntem fani ai pub-urilor irlandeze, ne-am oprit la un Guinness și un Smithwick's. Era încă destul de dimineață așa că localul era gol, dar ne-a plăcut foarte mult și am hotărât să ne reîntoarcem. Am vrut inițial să ne reîntoarcem a doua seară pentru un concert a unui cover band Kings Of Leon, dar s-a întâmplat să fim prea obosiți atunci și am revenit abia vinerea.

La scurtă distanță am dat peste Alice care e un fel de … pizzerie de tip fast food. Adică bucăți mici de pizza pe care le iei pe un carton și le servești în picioare. Eram sceptică mai ales că era ultra-plin de lume într-o zonă super turistică, dar ne era foame și erau ieftine oricum, așa că ne-am riscat. Ne-am luat trei feluri diferite și când le-am gustat prima dată nu mi-a venit să cred. Incredibil de bune, toate ingredientele de pe ele proaspete, uleiul de măsline avea un gust total diferit față de tot ce am mâncat până atunci, blatul subțire și foarte gustos. Și cu asta ne-am început și dezmățul culinar.

Prima ieşire din ţară

Prima ieşire din ţară

M-am chinuit mult săptămâna asta să găsesc un subiect care chiar să mă inspire să scriu şi în sfârşit l-am găsit în "provocarea" Roşcatei de a povesti despre prima călătorie în afara ţării.

În cazul meu, această călătorie avea loc undeva în vacanţa de vară între a 10-a şi a 11-a, mai exact prin iulie. Eram într-o clasă de italiană şi pentru că învăţam destul de bine, şcoala mi-a oferit ocazia să merg într-o excursie de 10 zile la Roma, cazarea şi masa plătită de ministerul italian. Până în ziua plecării efectiv nu-mi venea să cred că voi pleca cu adevărat, eram convinsă că se va întâmpla ceva să mă împiedice. Pe vremea aceea nu era chiar aşa uşor să te plimbi prin Europa, aveam nevoie de paşapoarte, hârtie semnată de părinţi la notar că îmi dau voie să plec şi, bineînţeles, de stat prin vămi.

Cred că mama m-a născut turist, pentru că îmi place enorm să călătoresc, atât de multe încât îmi înfrunt diverse neplăceri, cum ar fi răul de maşină. Anul acesta când am fost în Madeira ne-am petrecut o zi întreagă pe drum, mai exact 22 de ore, timp în care am schimbat un autocar şi două avioane. Însă e un efort neînsemnat dacă îl compar cu cele 3 zile petrecute în autocar spre Roma.

Da, 3 zile întregi în autocar. Cu mers la baie în benzinării, dezamorţit picioare pe marginea şoselei, mâncat sandviciuri puse la pachet şi dormit pe un scaun în cele mai inconfortabile poziţii imaginabile. Dacă cumva nu vă dă la socoteală de ce a durat aşa mult, e de ajuns să vă zic că am stat câte 6-7 ore doar în vămi (din cauza cozilor interminabile).

Roma însă a fost minunată. Am stat la un hotel de 3 stele chiar în centru şi pentru mine era ceva nemaipomenit. Mai stătusem în hoteluri prin România, însă niciunul nu avusese uscător de păr în baie sau bideu (în ziua de azi probabil n-aş mai fi la fel de impresionată, însă pe vremea aia era ceva, au trecut aproape 10 ani de atunci). Am gustat pentru prima dată în viaţa mea paste cu fructe de mare sau cu busuioc, m-am îndrăgostit de îngheţata lor, mi-a plăcut pizza chiar dacă nu m-a dat pe spate, însă cred că mai mult decât în toată viaţa mea am băut apă. Multă multă apă, cu gheaţă, din fântâni, în principiu orice lichid rece pe care puneam mâna, pentru că era infernal de cald.

Cât despre obiective turistice, am văzut aşa de multe că nici nu mi le aduc aminte pe toate. Îmi amintesc însă de cele care m-au impresionat. Ordinea e aleatorie:

Vaticanul – dacă ar fi să fac un top al locurilor care m-au lăsat cu gura căscată, ăsta ar fi pe primul loc. Totul a fost impresionant, cel puţin ca dimensiuni. Biserica e superbă, însă mai mult decât orice mi-au plăcut catacombele, cu toţi foştii papi pietrificaţi. Excursia la capela sixtină am ratat-o.

Fontana di Trevi – fântâna aia unde toată lumea aruncă monezi sperând că dorinţele lor se vor împlini. Şi eu am aruncat, dar nu mai ţin minte ce dorinţă mi-am pus.

Forumul – ruinele sunt într-adevăr ceva ce trebuie să vezi când eşti în Roma, însă deşi am avut un ghid, n-am ascultat prea mult explicaţiile lui. Din păcate în ziua aia era îngrozitor de cald şi printre ruine nu este pic de umbră.

Pantheonul – e clădirea aia super faimoasă din cauză că are o gaură mare în tavan prin care nu plouă niciodată (din cauze arhitecturale).

Colosseum – nu cred că mai e nevoie să dau explicaţii în ceea ce-l priveşte. Colosseum-ul însă a fost special pentru mine. Era destul de aproape de hotelul nostru, la o distanţă de mers pe jos, iar noaptea era luminat superb. L-am văzut de câteva ori pe parcursul excursiei, însă n-am intrat niciodată înauntru. În ultima noastră seară în Roma, am făcut o ultimă plimbare până la el să-l admirăm şi să ne luăm la revedere.

Vittorio Emmanuele – mi-l amintesc destul de bine ca o clădire impozantă în exterior. L-am vizitat şi în interior, ţin minte că era destul de înalt să ai o privelişte frumoasă asupra Romei, însă nimic din interior nu mi-a atras atenţia în mod deosebit.

Piazza di Spagna – ne-am petrecut destul de mult timp aici, era mereu plin de lume, însă un loc frumos şi boem unde să-ţi petreci seara.

Columna lui Traian –  am fost destul de dezamăgită de ea, am sperat că va fi mai impresionantă. Plus că era destul de departe de unde aveam noi voie să ne apropiem şi n-am putut vedea prea bine detaliile.

În rest am văzut o grămadă de biserici şi bisericuţe, dar nu-mi amintesc cum se numeau toate. Mi-a plăcut foarte mult unul dintre parcurile lor, am fost la cumpărături şi în pieţe şi în mall (primul mall văzut de mine vreodată). M-am descurcat foarte bine pe mijloacele de transport în comun, de fapt sunt extrem de uşor de folosit.

Într-o zi am fost şi în Ostia cu trenul, unde am vizitat nişte ruine şi apoi am petrecut întreaga zi la mare (Marea Tireniană). A fost super şi m-am cam ars, nisipul era incredibil de fierbinte, însă în apă era bine de tot.

Oamenii au fost tare drăguţi cu toţii, dar poate ne-a ajutat şi faptul că vorbeam destul de bine limba (între timp mi-am cam pierdut vocabularul, din lipsă de antrenament). Destul de mulţi români şi mi s-a părut ciudat că nu era un oraş prea curat, cum m-aş fi aşteptat eu să fie în restul lumii.

Singurul meu regret e că n-am fost lăsată de către dirigintă să mă duc în Hard Rock Cafe, îmi doream foarte mult să văd chitara solistului de la Metallica, care cică era în diplay acolo, semnată şi tot 🙁 (nu cred că are rost să vă mai povestesc care era formaţia mea preferată în liceu).

Şi cam asta a fost prima mea experienţă în afara ţării. Nu m-am mai întors la Roma de atunci, dar m-aş mai duce dacă aş avea ocazia, eu zic că e un oraş unde ai ce să vezi.

Pentru voi cum a fost "prima dată" ?

AWSOM Powered