Bar – Orașul Vechi

Bar – Orașul Vechi

V-am povestit data trecută câte ceva despre Fortăreața din Bar, însă acum aș vrea să vă spun despre orașul vechi în sine. După surpriza oarecum neplăcută pe care am avut-o în Sutomore, cu mulți oameni și multă gălăgie, nu chiar ce îmi doream eu de la o vacanță, când am ajuns în Bar am avut senzația că acesta e raiul. Atât de frumos, de îngrijit și mai ales, atââât de multă liniște. M-am bucurat enorm că am venit aici, deși nu mă pregătisem neapărat de acasă pentru asta.

Orășelul e oarecum în pantă, pentru că urcă spre Fortăreață, dar e genul acela de oraș pietruit, vechi, fermecător. Deși plin de magazine de suveniruri, fructe și uleiuri, plin de restaurante și turiști, simțeam că e liniște deplină și că pot în sfârșit să respir relaxată, ca în vacanță.

După ce am vizitat Fortăreața, abia am așteptat să ne așezăm undeva să mâncăm. Am ales restaurantul de pe locul 1 pe TripAdvisor în Bar și anume Kaldrma. În partea de sus a orașului, este un restaurant de inspirație turcă (sau mai bine zis otomană), ca mai toate de prin zona asta. Dar turcesc într-un sens fain și stilat. Cu covorașe multicolore cum se găsesc și la noi la țară, multe perne pe băncuțe și acoperișul terasei fiind de fapt o vie cu struguri.

Servirea a fost impecabilă bineînțeles și ne-au adus ospătarul care știa engleză, un băiat de 16 ani, căruia nu i-aș fi dat nici atât. Localul nu servește alcool deloc, cu toate că mi-ar fi fost poftă de un vin alb tot holbându-mă la strugurii de mai sus. Dar m-am limitat la o limonadă, care a fost destul de basic așa, nici nu i-am mai făcut poză. La capitolul mâncare am decis să avem o experiență adevărată dacă tot suntem aici, așa că am ales meniul de degustare pentru două persoane. Astfel am avut ocazia să încercăm mai multe feluri.

Am început cu o salată de legume și un platou de caș local cu ulei de măsline. Cine mă cunoaște știe că eu nu mă ating de castraveți și ardei, așa că eu am luat doar roșiile din salată, însă cașul ăla a fost excelent.

La felul doi am avut un fel de mâncare de vinete cu sos de roșii

Apoi au urmat ardeii umpluți și sărmăluțele în foi de viță. La ardei eu am mâncat doar umplutura, dar în mod surprinzător mi-au plăcut foarte mult sărmăluțele, cu toate că mie în mod normal nu îmi plac. Însă astea au fost extrem de aromate.

Apoi a urmat ceva carne de miel cu orez parcă și murături

Iar la desert am avut un fel de prăjitură în miere. Știu, calitate pozei nu-i foarte ok, dar e singura pe care o am. Despre asta tot ce îmi amintesc e că a fost extrem de dulce, eu n-am putut să o termin. Dar dacă sunteți fani baclava ar putea fi pe gustul vostru.

Marian a încercat și cafeaua turcească, care de altfel e singura cafea ok pe care o poți găsi în Muntenegru.

Cred că e inutil să mai zic că mi-a plăcut foarte mult în Bar. Atât de mult de fapt, încât în ultima seară, deși plănuisem să vizităm Budva, am preferat să revenim aici să luăm cina. De data aceasta însă ne-am oprit la un alt restaurant și anume Konoba Bedem. Și el e pe locul 1 pe Tripadvisor, dar la Stari Bar și fizic e așezat chiar lângă Kaldrma. Chiar și arată asemănător, la prima vedere ai impresia că e același local.

Doar că aici mi-au făcut cu ochiul peștele și fructele de mare. Inițial o caracatiță la grill, însă ospătarul, foarte de treabă, mi-a explicat că la ei toate produsele sunt proaspete, așa că din păcate unele se mai termină, printre ele și caracatița mea. Apoi mi-am dat seama că nu mâncasem încă pește vacanța asta, așa că mi-am luat un biban, care cred că a fost cel mai proaspăt și bun pește de care îmi amintesc cel puțin. Marian a încercat un kebab.

Nici cu deserturile nu mai stăteau așa bine, aveau doar unul disponibil. Ospătarul ne-a explicat că e un fel de prăjitură cu caramel, eu aș zice că-i un orez cu lapte. Dar a fost super bun oricum. Și am încheiat din nou cu o cafea turcească, de data asta mi-am luat și eu una.

Între cele două localuri, mâncarea celui de-al doilea a fost mai pe gustul meu. Însă ne-am simțit excelent în amândouă, au fost niște escapade binevenite și dacă treceți prin zona litoralului în Muntenegru, vă recomand să treceți și prin Stari Bar, nu atât de popular pentru turiști ca zona Budva sau Kotor, dar curat, civilizat, fermecător.


6 thoughts on “Bar – Orașul Vechi

  1. Un adevarat festin culinar. 😀 Interesant acest meniu de degustare pentru doua persoane, cat a costat? Si sunt curioasa cat a costat si portia ta de biban, arata foarte bine!

    Da, cam cu influente turcesti mancarea voastra. :))

    1. Pffff… nu mai tin minte exact cat a costat. Undeva in jur de 30 euro parca? Si bibanul… 8-10 euro, ceva de genul.
       Nu as baga mana in foc pentru niciuna din astea, nu mai tin minte bine sincer :)))

      Cam toata zona e cu influente turcesti 😀

  2. God, ce foame mi-ai facut!!! Turcia este una din destinatiile mele preferate din punct de vedere culinar si sarmalutele alea ale lor sunt divine *emoticon cu ochii in forma de inimioara*. Acum ca spui ca si in Muntenegru e plin de influente turcesti, sunt mai interesata de locatie. Daca nu am fost coerenta, este din cauza faptului ca mi-e foarte foarte foame si pofta 😀

    1. Crede-ma ca si eu salivam in timp ce scriam articolul :))

      Eu nu sunt in mod special un fan al bucatariei turcesti, dar aici cred ca si atmosfera a contribuit foarte mult.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

AWSOM Powered